Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Primii care au debarcat in acest loc in ianuarie 1502 intr-o expeditie de explorare a teritoriului Braziliei au fost portughezii. Conducator al acestei incursiuni era Americo Vespucci. El a crezut ca a descoperit gura unui rau si de aceea a denumit locul Raul din Ianuarie. 20 ianuarie 1567 este data la care a fost fondat in mod oficial orasul Sao Sebastiao de Rio de Janeiro. In anul 1808 Rio a devenit capitala Imperiului Portughez atunci cand familia regala din Portugalia a fugit din fata armatelor cuceritoare ale lui Napoleon. In anii ’50 orasul Sao Paulo a depasit ca importanta economica orasul Rio devenind noua capitala a Braziliei. In anul 1960 presedintele de atunci, Kubitchek, a mutat capitala tarii la Brasilia, oras construit special in acest scop.
Dintre marinele existente in Rio am ales Iate Clube de Rio de Janeiro situat in golful Botafogo. Clubul este de fapt un resort care ofera numeroase facilitati membrilor sai precum si vizitatorilor agreati. Transportul de la barca pana la mal este asigurat de marina. E suficient sa chemi in radio: Cocoroca! si sa spui numele yachtului si barca de serviciu apare. In incinta clubului sunt trei restaurante, sala de intruniri, capela, piscina, sala de fitness, terenuri de tenis, loc de joaca pentru copii, un mic hotel. Detin doua travelifturi si numeroase ateliere de reparatii precum si cateva magazine cu diverse piese pentru barci. Incinta este bine pazita, securitatea este maxima. Ne-am interesat la birou daca putem sa reparam randa. Avea o margine descusuta si o ruptura din timpul furtunilor. Am fost indrumati la atelierul respectiv. Era vineri si am intrebat cate zile ar dura sa fie reparata randa. Am primit un raspuns care ne-a uluit: cum o aduceti ne apucam de cusut. Cel care raspundea direct de vele s-a oferit sa stea duminica si sa lucreze pana o termina. Am convenit sa aducem randa sambata dimineata. Nu eram chiar asa de grabiti. Vroiam sa vizitam orasul. Am intrebat la marina unde trebuie sa mergem pentru a face intrarea in Rio. Ni s-a spus ca vineri dupa-amiaza nu vom gasi pe nimeni si ca ar fi mai bine sa o lasam pe a doua zi. Normal ca am urmat indemnul. Am mers la cel mai apropiat centru comercial unde am schimbat bani. La cateva strazi distanta am gasit si un magazinas de unde am cumparat paine, carne si fructe: avocado si banane. Ne-am intors in marina. Am facut planuri pentru a doua zi. Cum sa rezolvam cu actele si ce sa vizitam intre timp.
Rio este un oras spectaculos prin definitie. Blocurile cu peste 20 de etaje sunt plasate printre coline inverzite si munti stancosi cu inaltimi intre 200-400 de m. Plajele largi cu nisip auriu se intind pe kilometri. Ca turist grabit e greu sa alegi din multitudinea de obiective turistice pe cele mai reprezentative. Noi am ales dupa criteriul proximitatii: Capatana de Zahar pe care o vedeam in babord, muntele Corcovado cu statuia lui Cristos Mantuitorul aflat in tribord si plaja Copacabana care era la 30 de minute distanta de mers.
Sambata (6.11) vremea era ploioasa improprie vizitarii vreunui obiectiv turistic. Am dus randa la reparat. Marius a facut o incursiune prin oras, eu am ramas la barca. Am pregatit snitele din piept de pui si piure de cartofi. Duminica (7.11) am profitat de vremea mai buna ca sa reparam si sa curatam diverse lucruri in barca. O mancare chinezeasca a incheiat cu succes ziua.
Luni (8.11) am mers in zona atelierelor mecanice incercand sa gasim o reprezentanta pentru motorul nostru. Motorul necesita o revizie; e cam obosit si inghite mult ulei. Mecanicul era plecat asa ca am lasat-o pe a doua zi. Am mers la Capitanie dar am aflat ca luni nu lucreaza. Aici amanarile sunt un lucru obisnuit. Important e sa nu intram in panica. Marti (9.11) am luat randa de la reparat; am platit 206 dolari. Am mers din nou la Capitania dos Portos. Am fost trimisi la Policia Federal de unde am obtinut o hartie. Cu ea am revenit la Capitanie si am reusit sa finalizam intarea. Miercuri (10.11), o zi insorita. De dimineata am pus randa. Am plecat apoi sa vizitam muntele Corcovado. Muntele Cocosatului are o altitudine de 710 metri. Pe aceasta colina a fost ridicata in anul 1932 statuia lui Cristo Redentor (Mantuitorul Cristos). Pentru a ajunge la baza muntelui am luat metroul si un autobuz. De aici am urcat cu un tren cu cremaliera pe distanta de 3,7 km. Trenul strabate padurea tropicala si ofera privelisti minunate. Statuia este impunatoare: are 30 de m inaltime si 28 de metri deschiderea bratelor. Pe colina se mai afla cateva magazine care ofera suveniruri si restaurante. Am stat cateva ore pe munte incercand sa prindem cele mai bune unghiuri de filmat si de fotografiat. Nu a fost cea mai buna zi, soarele era destul de des acoperit de nori. Cu greu am reusit sa ne fotografiem. Era plin de turisti care doreau sa se fotografieze cu bratele deschise asemeni lui Cristos si asta insemna ca oriunde te intorceai aveai in cadru mainile cuiva. Pe cand imi exprimam naduful, un domn ne-a intrebat in romaneste daca nu vrem sa ne faca el o poza. Fireste ca am acceptat. Am aflat ca este un roman originar din Timisoara, emigrat de ani buni in Canada. Am coborat de pe munte folosind aceleasi mijloace de transport. In statia de metrou incercam sa ne orientam spre iesirea care se afla in apropierea unui supermarket. O doamna ne-a intrebat ceva in portugheza. Noi am raspuns prompt ca “nao fala Portugues”. Atunci, intr-o engleza impecabila, ne-a intrebat cu ce ne poate ajuta. I-am spus, ne-a dat directia necesara si ne-am vazut de drum. La intoarcere am oprit la o mancatorie unde am comandat doua fripturi. Ele au venit insotite de doua gramezi de cartofi prajiti, doua boluri cu orez si un castron cu fasole de tip iahnie. Masa era neincapatoare pentru toate aceste bunatati. Ca sa mearga mancarea am comandat bere. Este incredibil cat de mult pot sa manance brazilienii! Nu am vrut sa ne facem natiunea de ras si am mancat si noi cat a incaput. Cu orezul nu ne-am omorat. Prea multi carbohidrati! Mancarea a costat 22 de dolari pentru amandoi.
Ne intrebam cum se pot mentine brazilienii in forma daca au parte zilnic de asa meniuri. E drept ca pe strada am vazut multa lume obeza. E timpul sa abordez subiectul care naste multe controverse: e adevarat ca braziliencele sunt femei foarte frumoase? In ciuda detractorilor trebuie sa recunosc evidenta. Sunt numeroase fete deosebit de frumoase. Marius a stat la panda cu aparatul de fotografiat si a reusit sa colectioneze “digital” cateva exemplare.
De altfel Brazilia este cunoscuta ca tara cu oameni frumosi. In Rio exista un adevarat cult pentru o forma fizica perfecta. Pentru acest deziderat locuitorii depun eforturi considerabile. Peste tot sunt oameni care alearga, fac exercitii la barele instalate pe plaja, stau la soare sa aiba bronzul perfect. In preajma carnavalului problema devine si mai serioasa. Femei si barbati apeleaza la chirurgia plastica pentru a-si remodela trupurile. Tratamentele nechirurgicale castiga si ele teren. Botoxul e la mare cautare. Frumusetea costa si, in acest scop, oamenii fac imprumuturi la banci pentru a achita interventiile chirurgicale. Norocul nostru e ca nu avem astfel de obsesii desi o dieta nu ne-ar strica.
Joi (11.11) vremea este inchisa. E o zi buna de reparatii. Marius schimba sistemul de racire al motorului. Am mers la ateliere unde am dat niste piese la sudat. Am gasit si am cumparat furtun pentru noul sistem de racire. Am cumparat si cate ceva de-ale gurii si asa a trecut ziua. Vineri( 12.11) am avut acelasi program de reparatii la barca. Marius a schimbat uleiul de la motor. Sambata (13.12) iesim, in ciuda vremii urate, in oras. Mergem sa facem iesirea. Ne-am oprit direct la Terminalul de Ferry de unde obtinem hartia de la Policia Federal. Ne indreptam spre Capitanie unde predam hartia plus actele barcii. Avem de asteptat. In curtea Capitaniei se afla un Muzeu Naval. Intrarea este libera si numerosi turisti viziteaza obiectivele militare: un elicopter, o fregata, un submarin si o corabie (galion portughez). In timp ce Marius viziteaza submarinul eu ma plimb prin curte. Vad un cuplu de turisti. Imi atrage atentia ecusonul doamnei pe care e trecut numele Ratiu(Ratziu). M-am apropiat si i-am auzit vorbind romaneste. Am intrat in vorba cu ei. Am aflat ca faceau parte dintr-un grup de turisti romani din Sibiu care vizitau Brazilia pentru cateva zile. Am cunoscut si alti membri ai grupului. Mi-au spus ca stiau de proiectul nostru si ca vazusera serialul dat pe TVR2. E incurajator sa stii ca sunt oameni care apreciaza eforturile pe care le depunem pentru acest proiect. Am obtinut actele si am parasit zona portuara. Am mai vizitat un targ de antichitati de unde ne-am ales cu o farfurioara Limoge. Duminica(14.11) am mers la supermarket si am facut aprovizionarea pentru etapa urmatoare a calatoriei. Ducem cumparaturile la barca si le aranjam. Plecam apoi sa vizitam un alt obiectiv turistic: plaja Copacabana. Acest loc si-a dobandit faima in 1920 cand s-a deschis Copacabana Palace Hotel. Legalizarea jocurilor de noroc a dus la construirea unor cazinouri renumite, atractive pentru celebritatile vremii. Copacabana este punctul de intalnire al locuitorilor din Rio, numiti si “cariocas”; este un mod de viata, sala de lectura, teren de fotbal, sala de gimnastica si birou. Din pacate vremea nu ne-a permis sa ne bucuram de aceasta plimbare. Dupa ce am parcurs jumatate de plaja ploaia ne-a alungat pur si simplu. Ne-am intors la marina dezamagiti. Luni (15.11) vremea nu se arata a fi grozava. Norii acopera o mare parte din dealurile din imprejurimi; cu toate acestea vom merge la ultimul obiectiv turistic pe care vrem sa-l vizitam: Pao de Azucar. Cunoscuta sub numele de Capatana de Zahar, proeminenta de granit inalta de 395 de metri sta de veghe la intrarea in golful Guanabara. Am strabatut pe jos distanta pana la telecabina. Atat Iate Clube de Rio de Janeiro cat si Pao de Azucar se afla in cartierul Botafogo. Cumparam bilete (44 de reali de persoana) si urcam in telecabina moderna, fabricata in Italia, in forma de balon. Ajungem intai pe Morro da Urca de unde o alta telecabina ne duce pe Capatana de Zahar. Vedem grupuri de alpinisti care se catara pe stancile de granit. Privelistile sunt extraordinare. De la 395 de metri altitudine, cat cuprindem cu ochii, vedem orasul si golful. Pe aceste proeminente de granit administratorii au amplasat restaurante, magazine unde se vand suveniruri; sunt numeroase carari ce strabat acesti munti in miniatura. Pe muntele Urca este construit un helioport. Cei care doresc pot sa admire imprejurimile de la inaltime intr-o plimbare cu helicopterul. De altfel in Rio este ceva obisnuit ca cei care isi permit financiar sa mearga si la cumparaturi cu elicopterul. Cerul e brazdat zilnic de aparate de zbor care fac un zgomot infernal. Am reusit sa filmam si sa fotografiem multumitor Capatana de Zahar. Ne intoarcem la barca. Pregatesc un bors cu carne de vita ca sa avem mancare si pentru a doua zi cand vom naviga. Marti (16.11) la ora 8.20 ne dezlegam de la buoy. Inainte de a parasi golful calibram pilotul electronic. In ultima vreme a dat rateuri. A fost o zi marcata de doua incidente foarte neplacute: Marius a ramas fara cel mai bun obiectiv de la aparatul foto si fara cei mai buni ochelari de vedere. La iesirea din golf valurile erau mari, in toate directiile. Barca facea urat. Aparatul a cazut pe obiectiv, ochelarii s-au spart. Marius e negru de suparare. Fara un obiectiv bun nu putem face poze de calitate si mai avem inca atatea de vazut. Dupa ce iesim din golf Marius stabileste cursul pentru urmatoarea destinatie: insula Santa Catarina de care ne despart 372 de mile. Inaintam cu motorul. La ora 14 vantul din ESE ii permite capitanului sa deroleze focul mare si sa opreasca motorul. Ploua martunt, e o vreme numai buna de stat in cabina. Vantul se intensifica: ajunge la 18-20 de noduri. Marius strange randa, deroleaza focul mic si reduce focul mare. Inaintam cu 6 noduri destul de echilibrati. La ora 17 servim cina separat; Marius la biroul lui, masa de navigatie; eu stau la biroul meu, bucataria. Urmeaza carturile fiecaruia. In cursul noptii vantul s-a schimbat; e din pupa. Spre dimineata vantul se schimba din nou, bate din WSW adica din fata. Marius deroleaza focul mic. Inaintam cu vant strans. Asa am navigat in cursul zilei. Pentru cina am pregatit salata orientala. In cursul noptii vantul s-a mai intarit; are 25-28 de noduri. Marius ia doua tertarole la randa si micsoreaza focul mic. Carturile sunt solicitante; navigam printre numeroase sonde si ambarcatiuni de tot felul. Cele mai periculoase pentru noi sunt barcile pescaresti care lasa tot felul de linii. Joi (18.11) navigam cu acelasi vant din sector WSW la 19-20 de noduri. La ora 12 Marius ia pozitia. Mai avem de parcurs 170 de mile dar suntem deviati 49 de mile de la curs. Incepem sportul cu voltele. Inaintam bandati in tribord. E o alura care imi permite sa gatesc. Pregatesc o mancare de pui: pun in oala de presiune carne de pui, ceapa, usturoi si un ardei gras “sfrijit” ,cum ii zice Marius. Adaug apa si condimente si le las sa fiarba, sa ajunga la un consens. Mancarea a iesit “neasteptat de buna” cum spune capitanul. In cursul noptii (19.11) la ora 0.30 Marius face o volta. Ziua a fost frumoasa; insorita cu cer senin cu nori albi si pufosi. Dupa 12 se instaleaza calmul plat. Pornim motorul si schimbam cursul pe directia buna. Mai avem 120 de mile pana la insula Santa Catarina. La ora 15.30 mulineta incepe sa zornaie. Marius dezacceleraza motorul. La 30 de metri in pupa se vede cum se zbate un peste mare. Mulineaza si o aduce aproape. Este o dorada foarte viguroasa si foarte frumoasa. La doi metri de barca se zbate, sare din apa si scapa. Aproape ca ne-am bucurat. Prea era frumoasa! Ca premiu de consolare am pregatit o mancare chinezeasca. Am stat de cart pana la ora 23 dupa care a intrat Marius. La jumatate de ora dupa ce ma culcasem m-am trezit in plina criza de tahicardie. Iau niste calciu si astept sa-mi treaca. Criza a cedat dupa 20 de minute dar Marius e cam speriat. E dificil sa intervii cand esti in plin ocean. Am dormit pana aproape de ora 5 (20.11). Pe masura ce inaintam vedem Capul Rapa al insulei Santa Catarina. La ora 10 este convocat echipajul. Trebuie sa decidem unde ne oprim. Avem doua carti pilot care mai mult ne incurca. Informatiile sunt vagi, lipsite cateodata chiar de logica. Din cartea lui Radu Tudoran reiese ca Speranta s-a oprit in aceeasi zona. Timp de doua zile echipajul a curatat carena barcii dupa care au plecat mai departe. Decidem sa ancoram in golful San Miguel. Dupa ce dublam Capul Maghalaes intram in ancoraj. Sunt cateva barci pescaresti si un velier. Facem un tur ca sa vedem adancimea apei si sa gasim un loc de ancoraj. De la tarm un barbat ne indica un buoy de care sa ne legam. Oprim motorul si incepem sa aranjam lucrurile in barca. Dupa 15 minute cel care ne-a aratat unde sa ne legam vine cu o barca la noi si ne spune ca ar fi mai bine sa ne mutam in golful urmator. Vantul se va schimba in cursul noptii si ancorajul devine inconfortabil. Se indreapta apoi spre velierul aflat in ancoraj. Ne spune cu mandrie ca el l-a construit. Il felicitam si ii multumim. Ridicam ancora si plecam. Ajungem in urmatorul golf. Ancoram mai aproape de tarm. In golf e agitatie mare. La un ponton trag tot felul de ambarcatiuni pline cu turisti. Nu dupa mult timp apare si omul nostru cu velierul si ne spune ca am tras prea aproape de tarm. Trebuie sa tinem cont de maree; e si luna plina. Ridicam ancora si ne mutam mai in larg. In sfarsit, am terminat cu ancorajul pe ziua de azi! Pe cand ne organizam in barca ne-am auzit strigati. Ies si vad o femeie care venise inot pana la barca. Ne intreaba ce steag avem. Ii spunem ca suntem romani. Pare putin dezamagita. Credea ca suntem belgieni. O invitam pe barca; merita, la efortul pe care il facuse. E frantuzoaica si vorbeste o engleza amestecata. Ne intelegem totusi. Ii dau un prosop sa se stearga si ii ofer ceva de baut. Ar vrea ceva specific tarii noastre; scot ultima tuiculita de Maneciu pe care o pastram mai mult ca medicament. Turnam cate un degetar la fiecare si ciocnim. Fabienne, ca asa o cheama, ne spune ca locuieste impreuna cu sotul ei de cativa ani in localitatea de pe malul golfului. Au avut si ei barca dar au vandut-o. Alain, sotul, este inventatorul ancorei de tip Spade. Mai stam la povesti un timp; Marius da jos dinghyle si o duce la mal. Ne invita sa ii vizitam a doua zi. Am incheiat seara destul de repede. Eram obositi dupa noptile de navigatie. Duminica (21.11) vremea ploioasa nu era potrivita pentru iesiri matinale. Abia la ora 16 ne-am indreptat spre mal. Am vizitat satul San Miguel, plaja, ne-am salutat cu localnicii. Gasim casa francezilor marcata cu un cocos galic din tabla. La o terasa apare Fabienne care ne invita sa urcam. Casa e mare dar neterminata. Privelistea este extraordinara. Se vede golful, e multa vegetatie in jur. Urcam si intram. Din pacate Alain ne intampina intr-un scaun cu rotile. Boala care il macina este usor de ghicit dar greu de vindecat: cancer. Discutam despre barci si despre ancore. Le povestim despre proiect. Nu stam prea mult. Alain da semne de suferinta asa ca ne luam la revedere cu un nod in gat. Ne-am continuat plimbarea prin sat. Ne-am oprit intr-o curte unde se vindea inghetata. Am luat si noi cate una. Localnicii stiau ca suntem cei cu “veilero” si erau curiosi sa afle de unde venim si incotro ne ducem. In portugheza noastra minimalista am reusit sa le explicam. Dupa o lunga “conversatie” oamenii au tras niste concluzii: eu vorbesc portugheza mai bine decat Marius. Ne-am retras la barca unde ne astepta o cina copioasa. Am gatit o mancare specific braziliana: feijoada. Este de fapt mancare de boabe de fasole neagra cu carne de vita sarata. Este cea mai comuna mancare a lor si este foarte gustoasa. De la noi am adaugat castravetii murati. Luni (22.10), pe o ploaie si un vant, ridicam ancora si plecam spre orasul Florianopolis aflat la 12 mile distanta. Navigam de-a lungul canalului care desparte insula Santa Catarina de continent. Plotterul isi face datoria si arata locurile cu adancimi mici si bancurile de nisip. Inaintam prudent cu motorul; Marius e la timona si verifica mereu adancimea. Ne apropiem de doua poduri. Unul dintre ele se inalta la doar 16 metri deasupra apei; Phoenix are 14 metri. Trecem cu bine de poduri si ne indreptam spre Iate Club de Santa Catarina. Fara sa avem harti sau informatii precise, intram in marina si facem o tura de recunoastere. Ne legam la capatul unui ponton de un alt velier brazilian.
Am parcurs o noua etapa a calatoriei. Expeditia continua.
Citește pe Antena3.ro
