x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Stațiunile de schi din nordul Italiei se redeschid pentru sezonul de iarnă

Stațiunile de schi din nordul Italiei se redeschid pentru sezonul de iarnă

21 Noi 2021   •   21:05
Stațiunile de schi din nordul Italiei se redeschid pentru sezonul de iarnă
Sursa foto: Sursa: Hepta

Stațiunile de schi din nordul Italiei se redeschid pentru sezonul de iarnă, după închideri prelungite din cauza pandemiei COVID-19. Cu toate astea, creșterea recentă a numărului de infecții stârnește îngrijorare cu privire la posibile noi restricții.

Fabio Sacco, președintele consorțiului Skirama, care reunește mai multe stațiuni din regiunea Trentino-Alto Adige, a declarat că a așteptat redeschiderea încă din luna martie a anului trecut, când Italia a impus carantina.

„Este un moment cu adevărat emoționant", a declarat el pentru Reuters.

Europa se află în al patrulea val al pandemiei, care a forțat deja Austria, unul dintre vecinii Italiei, să anunțe un lockdown complet. Germania nu a exclus măsuri similare.

Italia a înregistrat, de asemenea, o creștere a numărului de cazuri zilnice în ultimele săptămâni, în special în unele zone nordice, unde se află multe pârtii de schi. Spitalizările sunt încă sub control.

„Există o oarecare incertitudine și teamă din cauza înrăutățirii situației, dar stațiunile sunt pregătite să facă față diferitelor scenarii", a declarat Sacco.

Pentru a avea acces la teleschiuri este nevoie de certificatul verde care arată dacă o persoană a terminat ciclul de vaccinare, dacă a fost recent testată negativ sau dacă s-a vindecat de boală, dar și de măști de protecție și reguli de distanțare socială.

Mediafax

×
Subiecte în articol: schi italia