Zona turistică de nord a României, ce include Bucovina și Maramureșul, este căutată de turiști din toate categoriile, tot timpul anului, tocmai pentru că oferta este diversificată, iar circuitele care se pot face îmbină natura și cultura, sălbăticia zonelor izolate cu frumusețea obiceiurilor păstrate sute de ani. Unul dintre circuitele turistice foarte căutate în ultimul timp îmbină vizitarea mănăstirilor din Bucovina cu un traseu până la Cimitirul Vesel de la Săpânța, trecând prin cele mai frumoase sate bucovinene și maramureșene. Nu este uitat nici Muntele Rarău, iar până la Pietrele Doamnei se poate face o excursie de o zi. Prețurile pensiunilor sunt variate, iar agențiile de turism care s-au specializat în astfel de circuite pot obține discounturi substanțiale
Un circuit al mănăstirilor din Bucovina ar trebui să înceapă cu Dragomirna, o bijuterie arhitecturală cu ziduri groase de apărare, situată la circa 20 d ekilometri distanță față de Suceava. De aici se poate merge mai departe, spre Agapia, Sucevița, Voroneț și Moldovița, într-o singură zi dintr-un circuit mai amplu. Oriunde s-ar alege locul de cazare în Bucovina, ospitalitatea este garantată, iar confortul este asigurat, indifferent de preț și de numărul de margarete al pensiunii. Cei care preferă mai mult confort au la dispoziție hoteluri de trei sau patru stele, în mai multe localități turistice, printre cele mai apreciate fiind Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc sau Vatra Dornei. Dintr-un astfel de circuit în Bucovina nu ar trebui să lipsească o zi pe Muntele Rarău, dar nici vizitarea unor localități care păstrează tradiții strămoșești, precum Comuna Ciocanesti sau Marginea, cea din urmă fiind renumită pentru ceramica neagră, specifică zonei. Comuna Ciocănești, situată pe malul râului Bistrița, este un adevărat muzeu în aer liber, situat în vestul Bucovinei, la doar 22 de kilometri distanță de stațiunea turistică Vatra Dornei. Casele pictate, lemnele pentru iarnă, așezate cu minuțiozitate, iarba de un verde ireal și caii cu ciucuri mari, roșii, par a fi fost aduse ca recuzită, pentru o piesă de teatru, dar sunt acolo mereu.
Citcuite turistice în Țara Lemnului
Mergând mai departe, în Maramureș, peisajul se schimbă, devenind lin, iar piatra se transformă în lemn, la tot pasul. Civilizația lemnului și-a pus amprenta pe Maramureș și a devenit emblema acestei zone. Nouă biserici de lemn fac parte din patrimoniul internațional UNESCO. Cele mai frumoase circuite turistice în Maramureș includ Valea Izei, Borșa, Cascada Cailor, Vârful Pietrosu și Mănăstirea Pietroasa. Un circuit de patru zile în Maramureș pornește de la circa 140 de euro de persoană, la o pensiune de trei margarete, cazarea fiind în cameră dublă. Pentru cinci zile, în cameră single, într-o pensiune de patru stele, prețurile pot fi între 300 și 700 de euro de persoană, în funcție de confort și traseul parcurs. Agențiile de turism oferă și bonusuri, precum gratuitate pentru copiii cu vârste până la doi ani sau plata a 50% din prețul total pentru copiii cu vârste de până la șapte ani. De asemenea, pachetele includ plata excursiilor, ghidul și intrarea la obiectivele turistice. Dar sunt și oferte de lux, cu programe speciale și cazare la pensiuni cu piscină acoperită, piscină în aer liber și SPA, cu prețuri variabile, în funcție de numărul de nopți de cazare și de mărimea grupului. Iarna, turiștii pasionați de schi pot îmbina tradițiile acestor locuri și gastronomia cu pârtiile de schi.
Mocănița de la Valea Vaserului
Dacă în Bucovina se pot face plimbări cu mocănița în zona Moldovița, în Maramureș este renumită mocănița de la Valea Vaserului, care pleacă de la Vişeu de Sus. „Noi participăm la toate târgurile internaționale de turism, chiar și la cele la care nu participă România. Mocănița este cunoscută de toată lumea. Traseul include două ore la urcare, o oră și jumătate masa și încă două ore coborârea. Dacă se pleacă la ora 9.00 de la Vișeu de Sus, întoarcerea este în jur de ora 14.00. Prețurile sunt diferite, în funcție de pachete, cu masă sau fără masă, cu reduceri pentru diverse categorii. Plecările se fac în funcție de numărul de turiști. Putem avea un tren, până la patru trenuri pe zi, cu cinci vagoane fiecare. Într-un vagon încap 25 de persoane. Viteza este foarte mică, fiind locomotive cu aburi. Lucrăm foarte bine cu multe agenții de turism din țară și din străinătate, care aduc vizitatori în Maramureș”, explică Vasile Coman, administratorul mocăniței. Calea ferată pe care circulă mocănița aparține Regiei ROMSILVA. Trenurile pentru persoane sunt ale unei companii private, dar pe aceleași șine circulă în continuare singurele mocănițe care transportă și astăzi lemnul exploatat de Regie.
Bisericile de lemn ale Maramureșului
Coloana vertebrală a Țării Maramureșului este Valea Izei. Botiza, Bârsana, Poienile Izei, Bogdan Vodă, Dragomirești, Săliște alcătuiesc un adevărat muzeu al satului viu, iar în satul Breb, prințul Charles are mai multe case pe care le-a ales pentru valoarea lor, dată de autenticitate. Maramureșul atrage în primul rând prin civilizația rurală, patrimoniul cultural și cadrul natural. “Dacă România este Arca lui Noe a civilizației rurale europene, lemnul pentru construcția ei și meșterii sunt din Maramureș”, spune maramureșanul Bogdan Tomoiagă, secretar de stat în Ministerul Turismului. Nouă biserici de lemn din Maramureş sunt incluse în patrimoniul cultural mondial. Toate au câteva particularităţi comune, fiind vechi de peste 400 de ani și reprezentative pentru stilul arhitectural al zonei. Sunt înguste, înalte, cu turle suple şi lungi, iar tehnica îmbinării lemnului este specifică. Acoperişul este de şindrilă şi conţine ornamente proprii acestei regiuni. Circuitele patrimoniului UNESCO leagă cele nouă localități în care au fost ridicate bisericile: Bârsana, Budești, Desești, Ieud, Plopiș, Poienile Izei, Rogoz și Șurdești. Pe lângă cele nouă biserici de lemn incluse în patrimoniul UNESCO, pe lista monumentelor este și Badea Nicolae Piţiş, unul dintre cei zece români declaraţi în anul 2012 „păstrători“ ai tradiţiilor populare ale umanităţii. Este cioban rapsod, cunoscut după colaborarea cu Grigore Leşe.
Creșterea susținută a circulației turistice se poate vedea clar în cifre: de la 140.000 de vizitatori în anul 2005, la 154.000 în 2015 și 212.000 în 2017, iar anul acesta se așteaptă depășirea numărului de 260.000 de turiști, conform trendului ascendent și promovării accentuate a zonei, din ultimii ani. Și problemele legate de infrastructură sunt pe cale de rezolvare. Infrastructura rutieră este în reconstrucție, iar Drumul Național 18, care face legătura cu Suceava, se va finaliza anul acesta. Astfel, circuitele comune Bucovina-Maramureș vor putea fi făcute cu mai mare ușurință. În cadrul circuitelor se vor putea vizita și mănăstirile din Bucovina, pe lângă bisericile de lemn din Maramureș.