Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Echipajul velierului Phoenix se pregateste de plecare. Luni (6.12) dimineata la ora 4.30 ridicam ancora si parasim Rio Grande. Avem de parcurs 260 de mile pana in Montevideo, Uruguay.
Prima zi de navigatie este destul de placuta. Avem vantul din ENE la 5-6 noduri, cerul partial senin, oceanul linistit. Seara vantul se intareste pe directia NE pana la 14-16 noduri. Marius pune tangonul in babord si deroleaza focul mare. Vantul se mai intareste peste noapte ajungand la 18-20 de noduri. Este destul de frig. Ne imbracam bine pentru carturi: pantaloni si jacheta de polartec si hanorac de goretex pe deasupra. In cursul noptii vantul s-a intarit si rotit dandu-i capitanului batai de cap. Marti (7.12) dimineata ajungem in dreptul Capului Polonio aflat pe teritoriul uruguayan. Vantul se linisteste pana moare de tot la ora pranzului. Pornim motorul. Pe cerul senin apar din sector vestic nori de vant care se rasfira ca degetele unei maini. Barometrul scade, e semn ca se apropie un front. Trebuie sa gasim un adapost. Pana la Punta del Este avem 37 de mile. Cel mai probabil vom ancora acolo. Desi vantul se mentine stabil, barometrul continua sa scada. Nori amenintatori se aduna din sector vestic. La ora 19.50 ajungem in dreptul insulei Gorriti. Ne apropiem de un mic golf. Marius lasa o ancora dar nu prinde. Scoate ancora si convoaca o mica sedinta cu echipajul. Trebuie sa decidem daca ramanem in acest ancoraj sau ne deplasam o mila vis-à-vis, la Punta del Este. Orasul este renumit in toata America de Sud; are plaje frumoase, este locul de atractie pentru turisti in sezonul estival. Luam in calcul timpul pe care l-am pierde cu formalitatile si banii cheltuiti. Marina e de fite, deci foarte scumpa. Ne intoarcem in golfulet. Marius pregateste doua ancore in tandem. Ancoram aproape pe intuneric. Punem alarma la GPS ca sa ne anunte daca grapam. Noaptea a fost cam agitata, vantul s-a rotit si alarma a sunat de doua ori.
Dimineata (8.12) vantul sufla la 25-30 de noduri. O barca pescareasca vine la adapost. De dupa capul sudic al insulei vine o resaca si ne leaganam de parca am naviga. Am petrecut ziua vizionand filme. Am pregatit o cina clasica: friptura de pui cu mujdei de usturoi. In cursul noptii vantul slabeste. La ora 3.00 (9.12) ne trezim si ne echipam. Marius ridica ancorele, eu fac cafea. Iesim cu motorul din ancoraj. Capitanul imi spune ca pot sa mai dorm. Ma retrag in cabina si dorm pana la ora 8.00. Marius a ramas de cart. Inaintam cu motorul si ne apropiem de orasul Montevideo.
Republica Orientala a Uruguayului este situata in sud-estul Americii de Sud, la tarmul Oceanului Atlantic, intre Brazilia si Argentina. Tara a fost camp de batalie intre Argentina, Brazilia si Anglia coloniala. Abia in 1828 a fost proclamata independenta statului. Guvernari militare si crize financiare succesive au dus la o stagnare economica, rezultand o clasa mijlocie saraca. Din acest motiv zece la suta dintr-o populatie putin numeroasa (trei milioane si jumatate) emigreaza in fiecare an.
Aproape de intrarea in portul de yachturi, Buceo, strangem velele. Intram in port si chem in VHF, canalul 71, marina. Vine o barca ce apartine de Yacht Club Uruguayo. Angajatul marinei ne ajuta sa ne legam la doua buoyuri: unul in prova si altul in pupa.
Am ajuns in Montevideo! Suntem bucurosi ca am indeplinit un nou obiectiv al proiectului nostru. Corabia Speranta s-a oprit aici pentru sase zile. Ismail, bucatarul, a achizitionat “la licitatie” un fonograf pe care a dat o suta de pesos; era o suma mare la vremea respectiva.
Ne-am imbracat cu haine de oras, am luat actele barcii si am chemat in radio: Lancha, lancha! Barca de serviciu a clubului a venit si ne-a dus la mal. De cand am ajuns in America de Sud, mai precis din Recife, nu am dat dinghy-ul jos de pe barca. La parterul cladirii Yacht Clubului am gasit biroul unde functioneaza Prefectura Naval, adica Paza de Coasta. Am lasat actele acolo pentru a putea fi completate, copiate, stampilate. Lasam Serviciul Emigrari si Vama pentru a doua zi. Ne interesam la club unde putem sa schimbam bani si unde putem sa-i cheltuim, respectiv unde este un “supermercado”. Contactam telefonic un prieten navigator, Fernando Martins, pe care l-am cunoscut in santier in Trinidad. Il anuntam ca am ajuns. Am iesit din incinta marinei si ne-am indreptat spre un bulevard care urca in panta spre zona comerciala. La o intersectie, pe un spatiu verde este o statuie, de fapt un bust pe un soclu. Marius arunca o privire si spune:” Ce seamana cu Tudor Vladimirescu!” Ne apropiem si, surpriza! Era chiar Tudor Vladimirescu! Nu stim ce cauta eroul nostru national in capitala Uruguayului dar ne-a facut placere sa intalnim un roman la o asa distanta de casa. Din pacate, o defectiune “tehnica” ne pune in imposibilitatea de a va arata poze cu Tudor Vladimirescu. Dupa ce am schimbat bani si am facut ceva cumparaturi ne-am intors la marina. Clubul ofera bune facilitati: dusuri, piscina, un restaurant, sali de conferinte, internet wireless. Un dus fierbinte a incheiat prima seara in Montevideo.
Vineri (10.12) plecam de dimineata ca sa rezolvam restul de acte. Ne foim pana reusim sa gasim atobuzul spre portul comercial. Ajungem in partea veche a orasului.
Montevideo a fost fondat in anul 1726. Arhitectura cladirilor atesta acest lucru. Orasul este si principalul port comercial pentru Uruguay. Aproape jumatate din populatia tarii traieste in capitala si in imprejurimile ei.
Am gasit usor cladirea Vamii. Este cat Casa Scanteii!. Intrebam unde este departamentul care ne intereseaza. Suntem indrumati. Lasam pasapoartele, luam ecusoane, urcam cu liftul si ajungem la camera 21. Asteptam si apoi explicam ce vrem: sa facem intrarea pentru o ambarcatiune cu vele. Cel caruia ne-am adresat nu prea stia despre ce e vorba. Ne trimite la camera 27, acelasi palier. Mergem acolo, explicam ce vrem si primim ridicari din umar. Suntem trimisi la o alta intrare de cealalta parte a cladirii. Gasim un ofiter care vorbeste ceva engleza. Da cateva telefoane, intreaba in stanga si in dreapta si concluzioneaza: nu e aici! Ne spune sa luam un taxi ca sa mergem undeva pe langa marina. Marius, care s-a simtit ca o minge de ping-pong toata dimineata, a ajuns la prea-plinul nervilor lui intinsi. Ii spune ofiterului ca nu stam decat trei zile si ca vrem sa vizitam orasul si nu sa cheltuim banii pe taxiuri ca sa ne preumblam pe la tot felul de birouri unde nimeni nu stie ce are de facut! Mesajul si atitudinea au fost concludente. Ofiterul ne-a pus la dispozitie o masina cu sofer si un insotitor. Am mers la o alta cladire din zona portului dar nici acolo nu am rezolvat nimic. Am mers la Emigrari la terminalul de ferry. Aici am reusit dupa o jumatate de ora de asteptare sa primim viza. Am mai facut o incercare la Vama dar tot fara rezultate. Ne-am zis atunci ca e cazul sa renuntam. Nu suntem noi responsabili pentru lipsa lor de profesionalism. E uriasa diferenta dintre serviciile din Brazilia si cele din Uruguay. Am vazut camere intesate cu dosare, hartii in dezordine imprastiate peste tot. Este o alta tara latina cu o birocratie infloritoare.
Cu o constiinta impacata ne indreptam spre centrul orasului. Sunt numeroase cladiri mari cu arhitectura in stil baroc. Gasim centrul pietonal care e foarte colorat. In ciuda cerului innorat filmam si fotografiem. Dupa cateva ore de umblat luam un autobuz si ne intoarcem la marina.
Sambata (11.12) ne-am luat liber de la capitan si am plecat sa vizitam orasul. Am mers de-a lungul plajei spre partea de nord a orasului. Dupa cativa kilometri de mers am descoperit Muzeul Zoologic. Am intrat si noi alaturi de grupa mare a unei gradinite de copii. Salile bine organizate ne-au pus in tema cu fauna existenta pe teritoriul Americii de Sud. A fost o lectie interesanta. De la muzeu am luat-o pe niste stradute cochete cu vile de bun gust. Simtim in aer un parfum familiar. Marius il identifica repede: miroase a tei! Am gasit un copac incarcat de flori parfumate. Am rupt cateva crengute si am inspirat cu nesat. E primavara in sufletele noastre.
Ajungem la supermarket de unde vrem sa cumparam carne pentru gratar. In Uruguay carnea este rege. Populatia consuma cantitati imense de carne de vita. Relieful tarii este reprezentat de o vasta campie deluroasa avand altitudinea maxima de 513 metri. Vegetatia ierboasa de pasune permite cresterea animalelor, in special bovine. La sfaturile amabile ale unei doamne alegem carnea potrivita. Pentru bere nu am avut nevoie de indrumari. Ajungem la barca odata cu un front cu nori negri de ploaie din sector nord-estic. Marius se grabeste sa porneasca gratarul. Dupa ce a reusit sa puna carnea pe gratar a inceput si ploaia. Nu am avut succes de data asta. In noaptea de sambata spre duminica (12.12) la ora 3.00 a inceput o furtuna cu vant din sector sudic. Vantul sufla la 35-40 de noduri. Nu ne odihnim prea bine, suntem bandati in tribord. Dimineata la ora 9.00 primim vizita prietenului Fernando care locuieste cu familia in Montevideo. Ambarcatiunea lui, Ines, este legata la un ponton in marina. Discutam la o cafea despre planurile noastre. Ne invita sa-i vizitam casa si sa-i cunoastem familia. Stabilim sa vina sa ne ia cu masina la ora 17.00. La ora fixata ne intalnim cu Fernando si cu sotia lui, Ines. Familia Martins locuieste impreuna cu cei doi copii, o fata liceana si un baiat student, intr-un cartier cochet, suburbie a capitalei. Casa in care locuiesc a fost construita in anul 1920 si are un aer european. Este inconjurata de o gradina foarte frumoasa. Am vizitat casa si o anexa care este de fapt punctul forte al oricarei case din Uruguay. Este o camera mare care are instalat pe un perete un gratar imens si un cos ce permite evacuarea fumului. Canapele si fotolii confortabile completeaza mobilierul; este dovada unui inalt profesionalism in materie. Timpul a trecut repede in aceasta dupa-amiaza. Ines este profesoara de engleza si directoare de scoala iar Fernando conduce o firma de constructii. Discutiile au avut teme diverse: navigatie, scoala, situatia economica, planuri de viitor. Am luat un interviu familiei Martins. Am facut fotografii la bradul instalat langa semineul din sufragerie. Am incheiat seara vizionand doua episoade, de fapt singurele pe care le avem, din “Panzele sus”. Noaptea care a urmat a fost deosebit de friguroasa. Nu am adormit decat dupa ce m-am instalat confortabil in sacul de dormit. Abia dimineata (13.12) am aflat ca un val de aer rece din Antarctica a determinat o scadere a temperaturii (5 grade), fenomen neobisnuit in acest anotimp. Amanam plecarea pentru o zi din doua motive: intai pentru ca avem un vant neprielnic si apoi deoarece asteptam un raspuns de la Fernando. Intentioneaza sa ne insoteasca pana in Buenos Aires. Neavand altceva mai bun de facut decidem sa plecam la plimbare. Am luat aparatura foto si video si am pornit in cautare de subiecte. Ne indreptam spre centrul orasului. Pe aleea pietonala, specifica oricarui oras din America de Sud, filmam si fotografiem pe indelete. Sunt tarabe cu tot felul de suveniruri: obiecte confectionate din piele, carti si discuri vechi si noi, obiecte de anticariat. E o lume diversa plina de un farmec aparte: amintiri puse la vanzare. Intr-un parculet un tanar blond interpreteaza piese clasice la ghitara. Este cea mai simpla tehnica de marketing. Reuseste sa ne convinga sa-i cumparam un disc. La ora pranzului ne deplasam hotarati spre Mercado del Puerto. Piata Portului este o cladire veche care dateaza de la inceputul secolului douazeci. Este o atractie turistica si gastronomica. Aici se prepara si se consuma cele mai bune preparate la gratar din Montevideo. In interiorul pietei sunt mai multe cuptoare-gratare unde se frig pe straturi groase de jar adevarate halci de carne si metri de carnati. Este un spectacol complet: se adreseaza tuturor simturilor. Am ales si noi un gratar si-un ospatar si am comandat cate ceva din toate bunatatile. Marius a fost lasat sa-si faca de cap; a filmat carnurile si maestrul bucatar din toate unghiurile. Am obtinut pe aceasta cale si o reteta de sos pentru carne, usor de preparat in casa: se iau doua legaturi de patrunjel verde, se maruntesc bine. Se curata usturoi si se piseaza. Se amesteca usturoiul cu sare, ulei de masline, o lingurita de zahar si una de otet. La urma se adauga patrunjelul tocat. Amestecul se serveste alaturi de carnea fripta. Dupa ce am satisfacut simturile si burtile am cautat calea cea mai scurta spre marina si spre barca: autobuzul. La intoarcerea in marina ( ora 15.00) Marius mai trage cateva cadre. Siesta tipica latinilor a completat meniul. Nu credeam ca voi ajunge sa accept asa ceva. E semn ca am imbatranit. Dupa-amiaza am vizitat Muzeul Naval aflat in apropierea marinei. Pe seara am mers la Yacht Club. Am facut dus si am verificat mailurile. Dupa ora 20.00 a venit Fernando si ne-a comunicat ca poate sa navigheze cu noi pana in Buenos Aires. Stabilim plecarea pentru a doua zi dupa-amiaza. Ne-am intors la barca tarziu, la ora 22.30. Marius isi da seama ca a uitat pe undeva geanta de la camera video. Incercam sa ne amintim pe unde am umblat. Chem barca de serviciu a clubului si il intreb pe angajatul marinei daca nu a auzit ca cineva sa fi gasit o geanta. Raspunsul negativ il determina pe Marius sa mearga la mal si sa incerce sa o caute. Dupa zece minute se intoarce victorios. A gasit geanta acolo unde a lasat-o; pe trailerul unei barci, in marina. Avem tot respectul pentru asa oameni cinstiti.
Marti (14.12) incepem activitatea la prima ora. Plecam la emigrari si facem iesirea. Facem apoi aprovizionarea. Marius verifica uleiul la motor si mai completeaza. Aranjez cumparaturile in barca si pregatesc cuseta pentru Fernando. Facem un dus si trimitem mesaje. La ora 18 apare si Fernando. La ora 19.35, ajutati de un angajat al marinei, ne dezlegam de buoyuri. Iesim din marina cu motorul.
Pe prima portiune de drum cei doi capitani sunt atenti sa ocoleasca tot felul de obstacole: epave, conducte, vapoare de tot felul. Am pregatit cina: carne de vita si gnocchi. Inaintam pe Rio Plata cu vele si motor. Stam toti trei in cocpit si ne relaxam la un pahar de bere. Fernando ne impartaseste din experienta lui de navigator. Cunoaste foarte bine zona si obstacolele care se pot ivi. Dupa miezul noptii (15.12) Marius ramane de cart. La ora 3.10 ma trezesc si ii tin companie capitanului. La ora 6.30 se trezeste si Fernando. Dupa ora 8 servim micul dejun. La ora 13 trecem pe langa o epava numita “Speranta”. Noi suntem optimisti. Vedem in departare padurea de cladiri inalte care anunta apropierea de Buenos Aires. La ora 14.30 patrundem in incinta marinei Yacht Club Argentino. Suntem teribil de bucurosi ca am ajuns in acest punct al calatoriei noastre. Suntem foarte departe de casa dar foarte aproape de Tara de Foc, tinta calatoriei noastre. Expeditia continua.
Citește pe Antena3.ro
