x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Turiștii spațiali au revenit pe Terra după două săptămâni petrecute pe Stația Spațială Internațională

Turiștii spațiali au revenit pe Terra după două săptămâni petrecute pe Stația Spațială Internațională

26 Apr 2022   •   10:08
Turiștii spațiali au revenit pe Terra după două săptămâni petrecute pe Stația Spațială Internațională

Turiștii spațiali au revenit pe Terra după ce au petrecut două săptămâni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), scrie DPA.

Cei patru turişti spaţiali au amerizat în Oceanul Atlantic, în largul coastelor statului american Florida, după ce revenirea a fost amânată de mai multe ori din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Inițial sejurul trebuia să dureze 8 zile. Aceștia au stat în condiții de imponderabilitate și au efectuat peste 25 de experimente științifice. 

Călătoria a fost realizată de compania privată de turism spaţial Axiom Space. Misiunea Ax-1 a fost lansată la 8 aprilie de la baza Cape Canaveral din Florida cu o capsulă Crew Dragon, aparţinând SpaceX.

Echipa a fost formată din astronautul hispano-american Michael López-Alegría, antreprenorul american Larry Connor, antreprenorul şi pilotul israelian Eytan Stibbe şi investitorul canadian Mark Pathy. Aceștia au plătit circa 55 de milioane de dolari fiecare. 
Misiunea a fost rezultatul unei cooperări între compania Axiom, agenţia spaţială NASA şi compania miliardarului Elon Musk, SpaceX.

 

×
Subiecte în articol: iss turism spatial