x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Vacanţă în casa bunicilor de la ţară, un alt fel de all-inclusive

Vacanţă în casa bunicilor de la ţară, un alt fel de all-inclusive

de Luciana Cocoș    |    23 Mai 2016   •   22:30
Vacanţă în casa bunicilor de la ţară, un alt fel de all-inclusive
Sursa foto: Razvan Dale

V-ați întrebat vreodată cum ar fi o vacanță în care, în locul unui sejur all-inclusive, ați putea afla cum trăiau străbunicii noștri? Cum își duceau oamenii de atunci traiul de zi cu zi, fără condițiile de care ne bucurăm azi, fără agitația urbană și fără tehnologiile de ultimă oră? Doi tineri din Bihor pot răspunde la aceste întrebări pentru că în casa lor timpul s-a oprit în loc și nimic din timpurile noastre nu și-a pus amprenta. Sunt și foarte primitori, așa că cei care își doresc o vacanță altfel, sunt așteptați să experimenteze viața  într-o casă autentic țărănească, cu mâncare făcută după rețeta bunicii și pâine coaptă în cuptorul vechi de o sută de ani.

Mai aproape de natură

Andrada și Emil au decis să se mute din oraşul Beiuș în satul bihorean Drăgoteni atunci când au hotărât să își întemeieze o familie. Și-au dorit să trăiască simplu, departe de gălăgia și praful din oraş. Au vrut să schimbe rutina cotidiană cu cea rurală și să experimenteze împreuna lucruri de care nu au avut parte nici măcar în copilărie. "Nu ne-am mutat acolo pentru că nu aveam unde să stăm sau nu aveam bani. Ne-am mutat acolo să construim ce alții distrug. Să punem pe picioare ce alții demolează. Să salvăm ce alții aruncă fără să le pese. Așa am început, încet, cu răbdare, să reconstituim, ca un puzzle, casa bunicilor. Să scoatem în evidență arhitectura și structura ei cu târnaț și geamuri mici de acum cel puțin 150 de ani. Să aducem în camere paturile cu strojac cu paie de ovăz, lăzile de zestre și sobele bătute cu pământ. Să îi dăm culoare cu farfuriile cu șterguri de pe pereți și, mai ales, cu războiul de țesut pe care l-am curățat, am urzit și am țesut la el", își începe povestea Andrada.

Bucuria unei vieţi simple

Cei doi spun că nu le-a fost greu să facă această schimbare pentru că sunt două persoane care se adaptează ușor și care au fost dispuse, pentru familie și pentru o viață mai simplă, să lase de-o parte confortul și stereotipurile. Să iasă din tipar. Avantajele și dezavantajele au venit însă la pachet. Acum sunt deparate de viața culturală, de evenimentele sociale sau de activitățile banale cum ar fi mersul la cumpărărturi sau întâlnirile cu prietenii. "Sunt alte lucruri care le compensează: liniștea și relaxarea, aerul curat, satisfacțiile tale personale când vezi că ai sădit o sămânță de busuioc și crește o plantă, să vezi cum totul prinde contur și viață. Lucrurile sunt puțin diferite. Nu te mai trezești dimineața să îți inchizi alarma telefonului, ci te trezești la cântatul cocoșului și nu ai cum să îl oprești. Toată lumea de pe stradă te salută, nu te mai învârți în jurul unui stadion pe o pistă de alergare, ci ai toate dealurile la dispoziție, iar noaptea poți să vezi stele și constelaţii pe care din oraș nu le vezi", spune Andrada.

Au crezut şi au reuşit

Când au ajuns cu toate bagajele la Drăgoteni, Andrada și Emil au stat o perioadă într-o cameră, singura amenajată din toată casa. A fost dificil, însă spun că tocmai asta le-a dat putere și, în cateva luni, totul a arătat minunat.Au muncit mult, însă nu s-au simțit niciodată obosiți și exact acea vitalitate a dat strălucire noii lor locuințe. „Nu ne-amgândit niciodată că e greu până facem bucătăria sau aranjam șura, ci zi de zi munceam și vedeam cum totul se schimbă. Important e să crezi în ceea ce faci” mărturisesc cei doi.

La început oamenii din sat îi priveau ca pe niște ciudați și nu înțelegeau de ce s-au mutat acolo, având în vedere că toți tinerii pleacă la oraș.

 

„Noi ne îmbogățeam în fiecare zi cu ceva, cu o vorbă spusă de o bătrână pe care nu am mai auzit-o, cu o zicală spusă de un bătrân și cu poveștile lor despre viață și moarte. E o bogăție culturală pe care în oraș nu o poți câștiga și proteja”Andrada.

 

Cum readuci la viață casa bunicilor

Restaurarea casei a însemnat investiție financiară și multă ambiție. Au cârpit pereții, au asigurat grinzile, au refăcut sobele și au pus în valoare geamurile și usile. Ba chiar a fost nevoie să distrugă unele modificări făcute de bătrâni pentru a aduce casa la forma ei inițială. Nu au avut nevoie de materiale speciale sau scumpe, ci au luat totul din natură: piatra de pe vale, pământul din gradină, lemnul din pădure și apa din fântână. Nici de meșteri nu a fost nevoie, ci doar de un bătrân dornic să dea sfaturi. "Putem spune că am readus-o la original.

 

Paturile, lăzile de zestre, băncile tradiționale, unele pictate, unele făcute din topor, și multe obiecte din casă au fost primite sau donate din alte case vechi sau din podurile oamenilor care au constiderat că nu au nevoie de ele, dar totuși nu le-ar arunca.

Foarte rar mai găsești paturi înalte cu strojac. Mulți le-au tăiat picioarele sau le-au băgat pe foc. Războiul de țesut l-am coborât din pod și multe așternuturi, șterguri și covoare sunt făcute la acest război” spune Andrada.

Au reînviat căminul de demult

Casa este văruită cu acel albastru tradițional al cerului perfect senin. Târnațul este făcut din rinzi și scânduri bătute de vântul rece care le-a închis la culoare și le-a uscat.În ușa mică a casei șade perdeaua făcută din cipcă. În tindă găsim o masă, două scaune și o bancă unde se pot ține șezători. Lavița mică, din fața sobei, unde poți să stai să te bucuri de poveștile satului nu lipsește. Blidele pictate manual și ștergurile țesute la război și brodate nu lipsesc nici ele. Nou este un frigider mascat în lemn și un aragaz mic unde se poate face un ceai de cimbrișor. În camera de la stradă sau camera războiului de țesut, este un pat dublu tradițional cu strojac din paie de ovăz și două lăzi de zestre care înlocuiesc dulapurile. În camera mică sau camera dinspre curte, sunt două paturi duble tradiționale cu strojac de paie și o ladă de zestre. În toate încăperile sunt sobe funcționale făcute din cărămidă și cârpite cu lut.

Nelipsitul cuptor ţărănesc

Curtea este mare, iar cărările din piatră aproape că nu se mai văd de iarbă. În filigorie este cuptorul țărănesc unde, pe vremuri, venea toată ulița să facă pită și cozonaci. Este amenjată și o bucătărie de vară unde este o plăcere să gătești. La cinci metri de casă este o baie cu toate dotările zilelor noastre, cu cadă de duș și mașină de spălat. Însă a fost păstrată și baia din grădină. Șura este amenajată pentru a te putea bucura de toată priveliștea casei la masă cu un pahar de vin bun. La vatra din curte se poate face foc de tabară și se poate cânta la chitară. În gradină mai este o cultură de lavandă care în iunie-iulie înflorește și te face să te îndrăgostești pentru totdeauna de acest loc.

Timpul îşi schimbă curgerea

O zi normală în acest loc este atipică pentru cei obișnuiți cu viața la oraș. Dimineața te trezești la cântecul păsărilor, odihnit datorită paturilor de paie care au proprietăți medicale. Pentru a te da jos din pat trebuie să te cobori întâi pe bancă, apoi pui picioarele pe podea. Aerul curat de afară te învioreză și nu ai nevoie de nicio cafea. Dacă ieși pe uliță, toată lumea îți dă "ziua bună și noroc". „Încep să frământ pâinea, ardem cuptorul și coacem pâinea la cuptor. Gătim la foc o ciorbă tradițională și o mămăligă cubrânză de capră și iaurt covășit de casă. Seara, ne bucurăm în tihnă la foc cu un cântec haiducesc cântat în surdină la chitară. Acolo se nasc ideile și planurile de viitor. Una dintre idei a fost să îi lăsăm și pe alții să guste din micul paradis autentic.

Ne promovăm pe paginile de socializare, în mod special, și pe site-uri specializate, unde există cerere și ofertă pentru astfel de vacanțe. Dar ceea ce contează pentru noi cel mai mult este recomandarea- Andrada

Și așa am avut primii turiști, o familie de nemți care au stat la noi o lună. O lună în care au retrăit ce ei au pierdut. Au cumpărat produse locale și s-au bucurat de liniște și experiențe noi. Luna aceasta a venit o familie din București careîși planifică vacanțele în zone cât mai autentice și pitorești. Am întâlnit oameni minunați care s-au bucurat de simplitatea și bogăția acestui loc și acestei zone minunate care, din păcate, este mai puțin cunoscută în țară” ni se destăinuie Andrada.

 

OBIECTIVE TURISTICE ÎN ȚARA BEIUȘULUI

Peștera Meziad;

Peștera cu Cristale de la Mina Farcu din Roșia;

Peștera Urșilor;

Stejarul secular de la Remetea;

Cuptoarele de var de la Meziad;

Podul natural de la Căbești;

Moara de apă, încă funcțională de la Roșia;

 

Oamenii care vin aici se pot bucura de o priveliște minunată a Țării Beiușului. Aproape de poalele munților Pădurea Craiului, zona are un potențial turistic extraordinar.Vizitatorii se pot bucura de bucatele tradiționale și de obiceiurile locului. „Putem organiza seri în care să gătim și să coacem pâine. Îi putem învăța să țeasă la război sau să împeștrească ouă. Se pot închiria din satul vecin biciclete și sunt nenumărate trasee pentru iubitorii de mișcare. Zona carstică îi atrage foarte mult și pe iubitorii de speologie",  ne povesteşte Andrada.

×