x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Vacanţă la mare

Vacanţă la mare

de Elena Stan    |    30 Apr 2009   •   00:00
Vacanţă la mare
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Românii, atraşi de hotelieri pe litoral cu preţuri mici. Criza economică mondială a determinat operatorii din turismul românesc să realizeze programe speciale, cu vacanţe la preţ redus, pentru încurajarea turismului intern. Principalul beneficiar al acestor programe este litoralul românesc.



PROGRAM SOCIAL. Iubitorii litoralului românesc pot achiziţiona vacanţe la tarife cuprinse între 159 de lei şi 399 de lei pentru şase nopţi de cazare prin intermediul programului "Litoralul pentru toţi", lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Programul se desfăşoară în perioada 4 mai-15 iunie. Astfel, ne va costa 159 de lei de persoană pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea fără mic dejun, 250 de lei la unităţi de 2 stele cu mic dejun inclus şi 350 de lei la hotelurile de 3 stele cu mic dejun inclus. çn cazul hotelurilor de 4 stele, tariful ajunge la 470 de lei de persoană pentru şase nopţi de cazare cu mic dejun inclus. Vânzarea celor 3.000 de locuri pe serie, oferite de 26 de unităţi de cazare, se face pe principiul primul venit, primul servit. Biletele se pot achiziţiona de la agenţiile de turism. Lista hotelurilor participante la program poate fi accesată la http://www.fptr.org/lamare_hoteluri.html, iar lista agenţiilor http:// www.fptr.org/lamare_agentii.html.  

O săptămână la mare
Deoarece operatorii din turism doresc lărgirea sezonului pe litoral, vor realiza şi anul acesta programul "O săptămână la mare", desfăşurat în perioada 1 septembrie-15 septembrie. "Anul trecut, prima serie s-a vândut în proporţie de 96%, în creştere cu 30% faţă de ediţia din 2007", ne-a declarat Dragoş Răducanu, secretar general al FPTR. çn prezent, hotelierii se înscriu pe lista doritorilor, tarifele nefiind publice. Programul este valabil numai la noi în ţară.

ROMĂNIA - de 1 mai
PREFERINŢĂ. Pentru tineri, litoralul românesc este destinaţia numărul unu pentru petrecerea de 1 Mai. Zilele libere acordate bugetarilor, vremea frumoasă şi tradiţia vor atrage pe litoral circa 20.000 de turişti. Deşi sezonul estival s-a deschis anul acesta de Paşti, cu circa două săptămâni mai devreme decât până acum, potrivit tradiţiei, de 1 Mai tinerii merg la mare. "Din semnalele pe care le avem, de 1 mai va fi o circulaţie turistică peste aşteptări. Pe plan intern, cea mai căutată destinaţie va fi Litoralul. De asemenea, vor fi şi români care vor pleca çn Grecia, Turcia sau Tunisia", a spus Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor din Turism.

×