În zilele de azi însă, călătoria cu avionul a început să devină o aventură. Și nu mă refer la siguranța zborului. Avionul rămâne cel mai sigur mijloc de transport. Mă refer la câteva situații punctuale de la sol. Am aterizat acum două zile venind din Costa Rica. De la bun început am fost avertizat prin e-mail că vor urma întârzieri de avioane din cauza unui incident cibernetic din Europa. Asta a făcut să plecăm cu o oră întârziere din San Jose către Paris. Mă gândeam că aveam de stat la Paris două ore până la legătura mea cu avionul către București. Și pentru că aeroportul din Paris este uriaș și este nevoie să parcurgi trei terminale, mă gândeam că o oră întârziere încă de la plecarea din Costa Rica era fatală.
Piloții au „scos” însă din întârziere, iar, spre norocul meu, avionul către București era și el afișat cu întârziere la decolare. Traversarea aeroportului din Paris a fost un dezastru. Parisul era bântuit de greve, de proteste, așa că era criză de personal pe aeroport. Oamenii alergau, autobuzele și trenurile de metrou între terminale erau arhipline. A fost însă prima dată când o întârziere de decolare m-a ajutat foarte mult. Nu mai vorbesc că, în tranzit, pentru o intrare în spațiul Schengen, eu venind din afara lui, se face controlul pașaportului, pe lângă nelipsitul control pentru siguranța zborului. Starea de nervi era vizibilă la pasageri, totul fiind la limită, iar controalele destul de lente.
În sfârșit, la poarta de îmbarcare am avut prima veste bună. Cursa Paris-Bucuresti era operată de Tarom. Știam că piloții noștri se acomodează la orice situație. Starea de siguranță și calm s-a văzut de când am pășit în avion. Însoțitoarele drăguțe și, în sfârșit, zâmbet românesc. Serios! Nu sunt patetic, dar după tot stresul de până la îmbarcarea spre București, prezența lor familiară pentru mine a fost benefică.
În sfârșit am ajuns la București. Seara târziu. Aeroportul nu foarte plin. Bagajele au venit repede, iar vama a decurs ireproșabil. Întârzierea a fost scurtată de modul în care piloții ne-au adus acasă. Am răsuflat ușurat. Făcusem din poarta din Costa Rica până la poarta de la București fix 26 de ore, luând în calcul, desigur, și întârzierile. Obosit, dar bucuros. Așa cum am zis, după foarte mulți ani am trăit o adevărată aventură.
Noi, dragii mei, ne vedem vinerea viitoare în pace, siguranță și sănătate. Doamne Ajută!


