Amintiri pe Calea Dorobantilor

Povestea caselor familiei Ion C. Bratianu in Bucuresti continua pe Calea Dorobantilor cu eleganta cladire de la numarul 16, actualul sediu al Ambasadei Ucrainei in Romania

In imediata apropiere a intersectiei Bulevardului Dacia cu Calea Dorobantilor si strada Mihai Eminescu se contureaza frumos un grup de cladiri de la inceputul secolului al XX-lea. Resedinta lui Constantin (Dinu) I. C. Bratianu fiind amplasata intre alte doua cladiri remarcabile, casa Simionescu-Ramniceanu - actual sediu al British Council - si vila Filitti, fost sediu al Ambasadei Croatiei.

CONSTANTIN (DINU) BRATIANU

Dinu Bratianu s-a nascut in 1866 la Florica, in absenta tatalui sau, plecat in Germania sa il aduca in tara pe viitorul domnitor si rege Carol I. El era cel de-al patrulea copil si al doilea fiu al lui Ion C. Bratianu, purtand numele bunicului sau.

A studiat ingineria la Scoala Politehnica si la Institutul de Mine din Paris. Ionel si apoi Vintila s-au ocupat de politica, lui Dinu revenindu-i partea de economie si administrarea bunurilor familiei. El a fost directorul Bancii Romanesti, cea mai importanta banca privata din tara, al "Creditului Funciar Rural", al "Creditului Urban", iar mai tarziu va fi initiatorul "Creditului Industrial".

Pastrand insa traditia familiei, Dinu a activat ca deputat permanent intre 1910 si 1938. Sub greutatea numelui sau, in anul 1934, dupa moartea fratilor sai si asasinarea unui prieten apropiat, accepta sa devina presedinte al Partidului National-Liberal, de altfel ultimul presedinte al PNL liberal inainte 1989.

Dupa lovitura de stat din 23 august 1944, Dinu Bratianu a reprezentat in guvern PNL ca ministru de stat, ca si Iuliu Maniu din partea PNT. La 30 iulie 1947, regimul comunist ia hotararea sa dizolve PNT, PNL nu este dizolvat, dar lui Dinu Bratianu i s-a fixat domiciliu obligatoriu la resedinta sa din Calea Dorobanti numarul 16. Nu i se permitea sa iasa din casa si nici sa primeasca vizite. In dimineata zilei de 6 mai 1950, conform deciziei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman, Constantin (Dinu) I. C. Bratianu in varsta de 84 de ani este ridicat si incarcerat la Sighet, unde moare doar cateva luni mai tarziu.

LA ARHIVE

Inainte de a deslusi povestea acestei case trebuie mentionat ca Vintila Bratianu a fost primarul orasului intre iunie 1907- februarie 1910, perioada de timp in care s-au construit in Bucuresti majoritatea resedintelor apartinand familiei Ion C. Bratianu.

Lucru care ne starneste curiozitatea suficient pentru a face o cercetare de arhive.
Din dosarul numarul 8/1909 din fondul Primariei Municipiului Bucuresti al Arhivelor Nationale reiese ca Dinu Bratianu a indeplinit corect cerintele legislatiei atunci in vigoare, cu toate ca fratele sau era primarul Bucurestiului.

PETRE ANTONESCU - ARHITECTUL FRATILOR BRATIANU

Terenul viran din Calea Dorobantilor numarul 16 a fost cumparat in anul 1909 de la industriasul Maximilian Tonolla, constructia casei fiind inceputa in toamna aceluiasi an. Arhitect este Petre Antonescu, cel care a transformat conacul de la Florica si a conceput, atat casa lui Ionel Bratianu, cat si pe cea a lui Vintila Bratianu. Interesant este cum fiecare dintre cele trei locuinte realizate pentru fratii Bratianu in Bucuresti reflecta exact personalitatea lor. Daca casele lui Ionel si Vintila reprezinta exemple desavarsite de arhitectura rezidentiala neo-romaneasca, stil ce avea o semnificatie politica in contextul de atunci, casa lui Dinu Bratianu se inscrie in ceea ce am putea numi stil eclectic-academic. El a preferat o resedinta care sa nu epateze, care sa fie locuinta eleganta a unui director de banca si nu a liderului partidului national liberal sau a primului-ministru.

Conform autorizatiei de constructie aprobata la 1 septembrie 1909 in urma noii alinieri a arterei Calea Dorobantilor, Dinu Bratianu a fost expropriat cu 88.50 mp din suprafata terenului. El a fost despagubit de Primarie cu 30 de lei mp, exact pretul pietei, nici mai mult, nici mai putin. Poate acesta este motivul pentru care construieste casa retrasa 8 m pe aliniere. Isi lua astfel toate precautiile in ceea ce privea o ulterioara largire a strazii, acesta fiind motivul demolarii multor case in Bucurestii sfarsitului de secol XIX si inceputului de secol XX, cand s-a incercat pe cat posibil alinierea si largirea strazilor bucurestene.

Pierzand 88.50 mp din suprafata terenului, gradina pe care si-ar fi dorit-o Adina Bratianu nu mai este posibila. Un alt compromis pe care l-au facut pentru a castiga suprafata construibila este accesul printr-un pasaj boltit in curtea interioara, catre garaj. In corespondenta familiei Ion C. Bratianu sunt amintite petrecerile din casa de pe Calea Dorobanti numarul 16, "dichisurile camerelor", argintaria comandata la Paris, "podelele ceruite care stralucesc", "ferestrele din geam subtire ca foita, valurite, intinse manual in sticlaria de la inceputul secolului". In anul 1909 casa era prevazuta cu toate facilitatile moderne: canalizare, gaz aerian, telefon.

ADINA BRATIANU La 26 august 1907, Adina Costinescu, fiica unui important om politic al Partidului National Liberal, Emil Costinescu, se casatoreste cu Dinu Bratianu. De o generoasa curtoazie si o eleganta veritabila, Adina Bratianu sau Didi "stia sa fie si cel mai sarmant camarad si compania cea mai devotata". Doamna Cornelia Pillat care a cunoscut-o o descrie astfel: "parul ondulat corect ii impodobea chipul cu trasaturi bine conturate ce mie imi evocau o femeie spaniola. Aceeasi atitudine, mandra, dar binevoitoare, si-a pastrat-o si dupa ce a fost data afara din casa fara nimic". Au avut trei fii, Ion (Oni), Constantin (Dinki) si Dan. Oni si, mai ales, Dan au fost implicati in politica, suferind si ei, ca si tatal lor, rigorile inchisorilor regimului comunist. "Dan devenise instalator (…) Oni a facut ani grei de puscarie. Apoi, domiciliu fortat la minele de carbune de la Filipestii de Padure".

NATIONALIZAREA "In baza Decretului nr. 6/1950, «apartamentele celor internati cu o durata mai mare de sase luni vor fi puse la dispozitia Spatiului Locativ, care la eliberare urmeaza a le procura locuinte. (...) Locuintele acelor familisti internati vor fi sesizate Spatiului Locativ, care urmeaza a aprecia, de la caz la caz, daca este cazul a fi evacuata familia, dandu-i-se alta locuinta, sau poate ramane pe loc". Cladirea a avut sansa de a fi repartizata corpului diplomatic strain dupa nationalizare. Acest fapt a protejat-o, atat de furia comunista - vezi blocul de la numarul 20 sau numarul 12 - cat si de anxietatea imobiliara de a demola a prezentului nostru. Astazi, cladirea nu este inscrisa pe lista monumentelor istorice a municipiului Bucuresti.

Din planuri reies, detaliu dupa detaliu, subtilele deplasari ale accentelor discursului arhitectural din exterior in interiorul cladirii. Se poate observa o eleganta desfasurare a scarii de acces. In casa scarii peretii fiind ritmati de panouri