x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Bine de ştiut pentru igiena toaletei tale şi pentru sănătatea ta!

Bine de ştiut pentru igiena toaletei tale şi pentru sănătatea ta!

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    01 Mai 2010   •   00:00
Bine de ştiut pentru igiena toaletei tale şi pentru sănătatea ta!

Problema microbilor şi a infecţiilor generate de ei este fără îndoială una dintre problemele semnificative ale timpurilor noastre. Suntem asaltaţi de informaţii privind boli necunoscute declanşate de tot felul de viruşi sau bacterii! Este o realitate despre care trebuie să recunoaştem că ne îngrijorează!

Trăim împreună cu o lume nevăzută a virusurilor, bacteriilor şi fungiilor în care pericolele îmbolnăvirii pândesc la tot pasul, chiar şi în intimitatea casei tale, acolo unde ar trebui să te simţi cel mai în siguranţă. La acest ultim aspect vom face şi noi referire în acest material, mai precis la una dintre încăperile "preferate" de această lume obscură a microbilor, şi anume baia.

Cu prilejul lansării dezinfectantelor pentru toaletă Domestos Bacti-Stop, au fost oferite informaţii interesante privitoare la microbi, informaţii care vă pot fi de folos în "lupta" pe care o aveţi de dus pe acest plan.

Poate că nu ştiaţi despre microbi că:
  - sunt organisme microscopice şi invazive şi cuprind: virusuri, bacterii, fungi, spori;
  - mulţi dintre ei pun în pericol sănătatea, provocând boli. Printre aceştia se numără
  - E-Coli, Listeria, Salmonella, HIV, Virusul Gripei Aviare, Virusul A-H1N1;
  - au aceleaşi nevoi primare ca toate vietăţile: hrană, apă şi adăpost;
  - sunt "creature" foarte prolifice ­ în condiţii optime de viaţă, bacteriile se pot multiplica de la 1 la 16 milioane în doar opt ore;
  - 1.000.000.000.000 de bacterii sunt eliminate prin fiecare scaun uman;
  - sunt creaturi diverse ­ numai în sistemul digestiv uman există cel puţin 50 de tipuri diferite de bacterii şi câteva sute de specii;
  - deşi 99,9% din bacteriile eliminate printr-un scaun sunt înlăturate prin tragerea apei, cele câteva miliarde rămase în urmă sunt suficiente pentru a repopula toaletaîn câteva ore.

- le place pe sub marginea toaletei
­ pentru stabilitate ­ microbilor le place să populeze mediile de orice fel, dar preferă suprafeţele fixe;
- pentru hidratare - microbii iubesc umezeala din toaletă;
- pentru echilibru - marginea toaletei nu este emailată, suprafaţa ei abrazivă este ideală pentru "echilibru";
- pentru hrană - mizeria proiectată sub marginea toaletei de fiecare dată când tragem apa se constituie într-o foarte săţioasă sursă de hrană pentru microbi.

 

Specialistul ne informează...
În cadrul evenimentului de lansare al dezinfectantului pentru toaletă, a fost prezentă  dr Corina Zugravu, medic primar la Institutul Naţional de Sănătate Publică şi lector universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila.
Aceasta a avut de făcut alte precizări interesante şi avizate pe această temă. Astfel, e bine de ştiut că aspectul curat al toaletei din baie, considerată de specialist "un punct fierbinte în transmiterea microbilor", poate să ascundă numeroase astfel de "creaturi".

Ne recomandă în acest sens ca spălarea şi dezinfectarea să fie făcute cât de des posibil, chiar şi după fiecare utilizare, şi nu numai la vasul toaletei, ci şi la capac, zonele de tras apa, perii de curăţat etc.
Nu de alta, dar majoritatea germenilor (bacterii, virusuri, ouă de paraziţi) ­ îndeosebi cei patogeni ­ sunt foarte rezistenţi.

Rezistenţa lor depinde de condiţiile de mediu, fiind mai mare:
   ­ - în condiţii de umiditate sporită;
  - ­ în prezenţa resturilor organice şi/sau anorganice (depunderi de săruri) ­ de aici rezultând şi faptul că un alt "punct fierbinte" în ceea ce priveşte transmiterea microbilor este şi bucătăria.

Privitor la rezistenţa unora dintre germenii care afectează sănătatea organismului, de la dr Corina Zugravu am mai aflat că:
    - Stafilococii rezistă 7 ore pe mâini;
   - Stafilococul auriu: 65 de zile pe cauciuc şi plastic, 12 zile pe lemn, 2 zile pe metal;
   - E coli: 70 de zile pe ţesături, 14 zile pe cauciuc sau lemn, 12 zile pe metal.
  -­ Salmonella (rezistă 50 de zile în biofilmul toaletei);
  -­ Paraziţi (Giardia, ouă de tenii) - excepţional de rezistenţi.

×
Subiecte în articol: ne-am interesat pentru tine