Cum se vinde blana ursului din… oraş

Iarna care s-a abătut anul acesta asupra satelor şi oraşelor noastre este considerată cumplită. La Bucureşti, cel puţin de la mine de la balcon, ea a ţinut fix o noapte şi o juma’ de zi, este adevărat cu o cădere abundentă de zăpadă pe care autorităţile au băgat-o în seamă abia după ce se aşezase cam de-un metru.

Comportament citadin deficitar

Iarna care s-a abătut anul acesta asupra satelor şi oraşelor noastre este considerată cumplită. La Bucureşti, cel puţin de la mine de la balcon, ea a ţinut fix o noapte şi o juma’ de zi, este adevărat cu o cădere abundentă de zăpadă pe care autorităţile au băgat-o în seamă abia după ce se aşezase cam de-un metru. Adică un strat consistent, care a făcut deliciul copiilor, dar şi bucuria cetăţenilor adulţi, sănătoşi la cap. O altă categorie de cetăţeni include persoane despre a căror sănătate nu vreau să zic nimic aici, oameni care s-au cocoţat urgent pe baricadele panicii, pe cocoaşa disperării şi pe gardul vecinului, să vază când şi cum îi moare capra… Pe noi însă ne cam interesa (sau, mă rog, ar fi trebuit să ne intereseze) cum, cu ce şi cât de repede putea intra în normal viaţa noastră de locuitori ai cetăţii.

Avertizări inutile

Vreau să reamintesc faptul că, spre lauda lor, meteorologii şi-au făcut şi de data asta datoria, avertizând din timp şi cu date corecte asupra fenomenelor naturale pe care le aveam de înfruntat. O alarmă intens mediatizată, coduri colorate să-ţi scoată ochii şi previziuni ce ar fi trebuit să producă reacţii. Toate au căzut însă cum nu se poate mai prost, pur şi simplu pentru că primarii, prefecţii, directorii şi chiar trepăduşii mai mici erau fie cu sarmaua-n gât şi şpriţul în creieri, fie plecaţi hăt, departe, în ţări unde nu ninge niciodată… Pe lângă toate astea am mai constatat încă o dată că situaţiile de criză ne paralizează, că suntem incapabili să ne organizăm, să ne mobilizăm şi să acţionăm eficient.

Contracte şi utilaje

Autorităţile locale ar trebui, din fondurile de care dispun (bani veniţi în mare parte de la contribuabili), să încheie contracte ferme cu nişte firme specializate în intervenţii rapide. Ce vedem în realitate? Nu există documente cu acoperire juridică, nu există societăţi cu dotare tehnică adecvată şi personal suficient, nu există responsa­bilităţi sau obligaţii. Avem, în schimb, tot soiul de declaraţii, cu vorbe ilare (zăpada o să dispară la primăvară, când o topeşte soarele) sau constatări stupide (n-am unde să depozitez patrujdemii de metri cubi de zăpadă). În sfârşit, dacă cineva a încercat să-şi umfle muşchii a renunţat rapid, pentru că: avem maşini, dar n-avem motorină, nu putem interveni din cauza maşinilor parcate aiurea, nu avem lopeţi, nu-mi permite legea ş.a.m.d.

Moartea spiritului civic

Am mai înregistrat încă o dată, cu ocazia aceleiaşi ninsori, moartea spi­ritului civic. Să nu mai fie nimeni care să-şi amintească, în ţara asta amărâtă, cum au acţionat milioane de români la inundaţiile din ’71 sau la cutremurul din ’77? Ne-a invadat chiar pe toţi lehamitea, nepăsarea, miserupismul? Nu mai avem nici ruşine, nici frică de nimic şi de nimeni? Am devenit chiar atât de răi, de egoişti, de închistaţi? Păi dacă este aşa, încep şi eu să cred că au dreptate cei care spun cu şireată amărăciune: “La aşa conducători, aşa popor!”.

Cred că avem urgent nevoie de o terapie pentru trezirea neamului, şi primul medicament pe care îl propun este… amenda. Avem destule mijloace legale (iar dacă nu le avem, trebuie să le iniţiem urgent), pentru a-şi plăti fiecare nesimţirea, cu sumele de bani corespunzătoare mărimii ei. Şi funcţionarul public poate fi amendat, penalizat, scos din circuit dacă e ticălos. Nu mai vreu să aud povestea cu “o să-i amendeze electoratul”. Vreau să-i amendeze organele de control, la salariu, la portofel, acum, pe loc! Dacă se va întâmpla aşa, să vedeţi cum învie spiritul civic şi începe să lucreze conştiinţa cetăţenească.

Cine mai e cu noi?

Armată, militari în termen de scos pe străzi la caz de calamitate nu mai avem pentru că, vezi Doamne, ei sunt de-acum profesionişti. Dar avem trupe de jandarmi, hoarde de gardieni pu­blici, unităţi de pompieri. Poate ar trebui să înfiinţăm un soi de Gardă naţională bine dotată şi antrenată, chiar şi pe bază de voluntariat. În situaţii critice se pot găsi soluţii dacă se încearcă. Nu sunt eu acela care le va propune, dar, atât timp cât plătesc taxe şi impozite, mă duc la vot şi aleg reprezentanţi, pot să solicit respectul autorităţilor şi pot pretinde sprijinul imediat al societăţii în care trăiesc. Dacă nu se va întâmpla aşa ne aşteptă un inevitabil proces de disoluţie, vor apărea fenomene maligne (vrajbă, violenţă, intoleranţă), ne vom trezi angrenaţi într-o avalanşă distru­gătoare, imposibil de oprit.

Despre automobile

O scuză jenantă a autorităţilor locale pentru a-şi justifica neputinţa sau incompetenţa a fost comportamentul posesorilor de autoturisme, care ar fi făcut imposibilă o intervenţie eficientă. Chiar dacă în această justificare există o doză de adevăr, mulţi şoferi sfidând orice lege a circulaţiei şi a bunului-simţ, argumentaţia nu rezistă, pentru simplul motiv că tot ele, autorităţile, sunt direct responsabile de starea de fapt existentă în oraşe. Lipsa acută a locurilor de parcare accesibile, starea deplorabilă a carosabilului, absenţa unui program de fluidizare a traficului sunt doar câteva dintre neîmplinirile administraţiei locale.