De ce proprietatea e sfanta…

Conac redobandit dupa o jumatate de secol

Stefanestii de Arges intr-o splendida dupa-amiaza de octombrie. Catarate pe coastele dealurilor, viile, dupa ce si-au dat rodul, se pregatesc de iarna. In imediata apropiere a domeniilor Bratianu, o constructie izolata, zugravita in alb, atrage atentia. Este de fapt un mic conac inconjurat de 12 hectare plantate cu vita-de-vie, proprietatea familiei David si Anastasia Florescu. O palma de pamant, o casa si o familie binecuvantate de Dumnezeu, despartite si reunite dupa mai bine de o jumatate de veac pentru a demonstra de ce obisnuim sa spunem ca proprietatea e sfanta.

Via, la care se adauga o livada cu pruni intinsa pe alte doua hectare si micul conac, au fost cumparate de David Florescu in 1948, cu intentia declarata de a organiza aici o ferma viticola model in mijlocul careia sa-si poata petrece linistit, dar activ batranetile. Atunci, in ’48, era un barbat in toata puterea. Credea cu tarie in puterea lui Dumnezeu, in propria putere de munca si in puterea Aliatilor de a impiedica ciuma rosie sa pangareasca Romania. Cea de-a treia credinta s-a dovedit neintemeiata, dar primele doua l-au ajutat sa treaca prin vremuri, sa vada invartindu-se lent si implacabil roata istoriei, sa se intoarca impreuna cu sotia, copiii, nepotii si stranepotii sai la Stefanesti, la "mosie"…

PRIMA GENERATIE DE ORASENI

Terasa de la fatada principala, innobilata de arcadele si coloanele stilului brancovenesc. Un loc pe care mizeria istoriei nu l-a poluat

David Florescu implineste azi, 3 noiembrie, 96 de ani. Multi inainte! Este prima generatie venita la oras. Tatal sau, taran instarit din comuna Draganu, judetul Valcea, a crescut opt copii. Avea 25 de pogoane de pamant ce inglobau terenuri arabile, pasuni, livezi, vie si o curea de padure. Intreaga familie muncea din greu pentru a-si asigura hrana de zi cu zi si toate cele necesare unui trai decent. O gospodarie de asemenea dimensiuni este greu de tinut si imposibil de faramitat… Iata de ce, pe masura ce cresteau, fratii mai indrazneti si mai iscoditori plecau la oras sa-si faca un rost. Asa a facut David, inca adolescent fiind, cum mucalit marturiseste: "Mi-am pingelit bocancii si m-am dus la Bucuresti". La Bucuresti, unde ce sa faca un oltean altceva decat comert? Comert ambulant la inceput, apoi un mic chiosc, lipit de zidul Universitatii, unde vindea "socolata si bomboane fine". Dupa cativa ani de alergatura, truda si austeritate, a strans o suma considerabila pentru acea vreme, doua milioane de lei.

PATRON LA "CIRESICA"

Norocul i l-a adus in cale pe proprietarul Restaurantului Ciresica (vizavi de Liceul "Gheorghe Lazar"), amarat ca treaba nu merge, ca nu-si poate multumi clientii, ca angajatii fura mai mult decat poate el produce. A dat cele doua milioane si a preluat afacerea. Nu stia nimic despre carciumarit, dar a furat meseria. A chemat un frate de acasa cu 16 oameni, 8 barbati si 8 femei, foarte tineri si dornici de munca. Le-a facut bluze, halate, sorturi. Le-a asigurat masa si casa, le-a dat pe deasupra un salariu bun, la care nici nu se asteptau. Timp de 12 ani a facut o afacere infloritoare, cu multa pasiune si munca. Nu era o munca fizica grea, era o munca sustinuta in timp. Isi aminteste cu mandrie: "12 ani restaurantul a functionat de la sapte dimineata la unu noaptea, iar eu bagam cheia in usa la deschidere, eu o scoteam la inchidere".

MAREA NATIONALIZARE

Trecerea dintre living si sufragerie se face pe sub o arcada de dimensiuni impresionante. Semineul care domina acest spatiu este construit recent. Cel original a fost demolat si furat piesa cu piesa

La 1 iulie 1949, "organele" au venit si l-au scos in strada: restaurantul fusese nationalizat. Si-a luat sotia cu cei doi copii si au plecat la Stefanesti, unde au mai stat inca, nici mai mult, nici mai putin, un an incheiat. Pentru ca la 1 iulie 1950 au aparut in curte cateva huidume care, fara prea multe explicatii, i-au alungat de pe proprietate, avand in mana aceeasi nenorocita lege a nationalizarii. In numai trei ani, cat o administrase, ferma viticola devenise un model. Producea cinci-sase vagoane cu vin, unul de tescovina si unul de tuica pe an. Gospodaria tinea pasaret, oi, vaci, cai. Avea o unitate de productie si o crama dotate cu toate cele necesare, de la teascuri pana la uriasele butoaie in care se limpezea licoarea lui Bahus. Hranea si platea in jur de 30 de muncitori sezonieri, dupa cum mergeau nevoile intr-o podgorie. "Am plecat din casa eu si nevasta, fiecare cu cate un copil in brate, numai cu ce aveam pe noi", spune David Florescu. S-au intors la Bucuresti, unde, riscandu-si libertatea pentru ca nu depusese autoritatilor declaratia de avere, ramasese in proprietatea unui apartament cu cinci camere in apropierea Cismigiului. Apartament luat ulterior in evidenta ICRAL si intesat cu chiriasi…

Viata Florestilor, familie si mosie, din urmatoarea jumatate de veac poate avea drept motto rascolitoarea marturie a batranului David: "Vreme de 50 de ani am crezut in Dumnezeu si nu m-am indoit nici o clipa ca, dupa caderea comunismului, ma voi intoarce aici, unde voi trai pana la adanci batraneti!".

Conacul de la Stefanesti a fost o vreme abandonat de catre noii "proprietari". Apoi au fost depozitate aici oarece arhive, au functionat birouri ale Statiunii de cercetari viticole, au fost cazati muncitori. Mobilierul, original, dar nu de mare valoare, a disparut. Sobele si semineul din living au fost furate piesa cu piesa. Crama a fost devastata. Nu cu multa vreme inainte de ’89, directorul Statiunii viticole care isi adusese feciorul la ferma a hotarat sa-l instaleze in "casa boiereasca". Dupa impuscarea Ceausestilor, cei care se erijau in noii proprietari ai conacului au plecat, dar nu inainte ca, orbiti de furie, sa vandalizeze constructia, distrugand totul, de la dozele si firele electrice trase prin pereti pana la tocurile usilor si cercevelele ferestrelor…

L-am gasit pe David Florescu stand intr-un fotoliu pe terasa conacului, bucurandu-se de soarele bland al unui octombrie splendid. La plecare mi-a spus: "In cinci ani, cu ajutorul lui Dumnezeu, fac podgoria asta asa cum era atunci cand mi-au luat-o!".

"Dumnezeu iti da ce ii ceri daca cererea e dreapta, nu e absurda si e bazata pe cinste si credinta. Vreme de 50 de ani nu m-am indoit nici o clipa ca ma voi intoarce aici…" - David Florescu, proprietarul conacului

O casa zugravita in alb, cocotata pe panta dealului, printre randurile vitei-de-vie. O casa pierduta si regasita. O casa care a infruntat vremuri grele pentru a primi sub acoperisul sau, dupa 50 de ani, proprietarii de drept si de suflet. Pentru ca si casele, puteti fi convinsi, au un suflet al lor…

VITALITATE

David Florescu are 96 de ani. Anul trecut, nepotii, care au investit in reconstructia si revitalizarea conacului, i-au facut cel mai frumos cadou: un tractor. Fara sa fi pierdut nimic din ambitia tineretii, e hotarat sa faca iar din Stefanesti o ferma viticola infloritoare. Nu se teme de trecerea timpului, pentru ca a infrant-o prin credinta si onestitate. Isi numara cu nedisimulata mandrie urmasii: copii, nepoti, stranepoti. Cu totii au loc in inima si in casa lui. Ei ii vor mosteni bunurile pamantesti, dar mai ales spiritul, tenacitatea, increderea, credinta. Pentru ca toate acestea, la un loc, inseamna vitalitate si longevitate. Sau, altfel spus, victoria inefabilei lumini.

TARANUL ROMAN

In copilarie, alaturi de cei sapte frati, a muncit din greu in gospodaria tatalui sau, taran oltean. Orasul nu l-a pervertit. Si-a pastrat echilibrul, si-a ascutit circumspectia, si-a protejat valorile esentiale, si-a stiut bine locul. Nu a facut politica, nu a avut ambitii intelectuale. A muncit, a dramuit banii, a protejat pe cei dragi, a spus o rugaciune si a facut o cruce in fiecare seara. A fost acuzat de chiaburism, considerat mic burghez, catalogat drept exploatator si "dusman al poporului". Si in tot acest timp, aproape 100 de ani, a ramas un taran curat si neclintit.

FOTO: Bogdan Iurascu