x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Decorarea digitală a plăcilor ceramice

Decorarea digitală a plăcilor ceramice

22 Mar 2008   •   00:00

Dacă aruncăm o privire pe ima­ginile realizate în cadrul Târgului Cevisama, cunoscători sau necu­nos­cători, observăm negreşit că deco­rurile pentru plăci ceramice prezentate anul acesta sunt deosebite.

Dacă aruncăm o privire pe ima­ginile realizate în cadrul Târgului Cevisama, cunoscători sau necu­nos­cători, observăm negreşit că deco­rurile pentru plăci ceramice prezentate anul acesta sunt deosebite. Fie prin dimensiunile şi culorile obţinute, fie prin fidelitatea redării imaginilor propuse şi complexitatea lor, modelele au evoluat. Cu toţii putem observa câştigul din punct de vedere estetic. Dar marele avantaj aici este tehnica prin care sunt realizate. Pentru a în­ţelege mai bine modul de realizare a acestor decoruri, am cerut ajutorul specialiştilor de la Delta Design, care ne-au explicat procedeul de imprimare.

 

 

Tehnologia avansată 

Modul de decorare digitală a plăcilor ceramice tip InkJet datează din anul 2000 şi se bazează pe utilizarea unor suspensii de coloranţi cu proprietăţi speciale folosind o tehnologie asemănătoare imprimantelor cu jet de cerneală. Sistemul permite o decorare fără contact a plăcilor ceramice prin intermediul maşinii InkJet, unde crearea, modificarea şi transferul imaginii pe placă se realizează în mod electronic.

Dincolo de latura estetică, alte avantaje ale acestei tehnologii se re­găsesc în definiţia superioară ori­cărei alte me­tode de decorare a plăcilor ceramice prin ca­­litatea imaginii, posibilitatea obţine­rii unui număr nelimitat de plăci dife­ri­te, ra­piditatea dezvoltării noilor mo­de­le, realizarea decorării plăcilor cu un re­lief pronunţat, precum şi decorarea completă a plăcilor, evitându-se astfel apa­riţia conturului neimprimat (“efect tv”).

 

 

Prezentarea inovaţiei

Târgul Cevisama 2008 a confirmat o dată în plus această tendinţă, avantajele ei deschizând noi câmpuri de aplicaţie a ce­ramicii şi permiţând o colaborare strân­­să, inclusiv via internet cu arhi­tecţi, specialişti în design interior, prin­tr-o implicare directă în dezvol­ta­rea şi fabricarea de modele noi. Promovarea acestei tehno­logii s-a realizat nu numai în standurile ma­rilor pro­du­cători de plăci, ci şi în expu­ne­rile principalilor furnizori de materia­le şi mo­dele pentru acestea. Toate mari­le firme producătoare de glazuri şi pigmenţi cera­mici (Torrecid, Ferro, Colo­robbia, Esmalglass, Fritta) au alocat resurse şi spaţii importante pentru promovarea propriilor soluţii de materiale necesare la aplicarea acestei tehnologii.

 

 

Dacă până în 2008 această tehnologie de decorare se realiza folosind plăci crude, de acum, în premieră mondială, au fost prezentate primele modele deco­rate care utilizează plăci arse. Această tehnică a obţinut marele premiu “ALFA DE AUR” al ediţiei

 

 

CEVISAMA 2008, premiu acordat de un prestigios juriu format din reprezentanţi ai centrelor de cercetare publice şi private din Spa­nia şi sub înaltul patronaj al Societăţii de Ceramică din Spania.  Acest proces productiv inovator consistă în decorarea plăcilor anterior arse utilizând tehnologia digitală la joasă temperatură şi într-un proces de arderea a 3-a (cera­mică, porţelan şi sticlă).

 

 

Avantaje

Procesul dezvoltat şi patentat deja la nivel industrial prezintă numeroase avantaje, cum ar fi reducerea stocurilor, evitarea obţinerii de stocuri din produse învechite, posibilitatea adaptării rapide a ultimelor tendinţe din design şi modă, generarea unui feed-back rapid pentru pieţe de desfacere din ce în ce mai exigente.

 

 

 

Dincolo de latura este­tică, alte avan­taje ale acestei tehnologii se regăsesc în definiţia net superioară oricărei alte metode de decorare a plăcilor ce­ra­mice calitatea imaginii, posibilitatea obţi­nerii unui nu­măr nelimitat de plăci dife­rite, rapidita­tea dezvoltării noilor modele, realizarea decorării plă­cilor cu un relief pronun­ţat, precum şi decorarea completă a plăcilor, evitându-se astfel apariţia conturului neimprimat (“efect tv”)

 

 

 

În România

Pentru a beneficia şi noi de avantajele acestei tehnologii, Delta Design aduce în ţara noastră noile colecţii ale celor mai prestigioase firme producătoare de ceramică din lume. Ca o garanţie a calităţii produselor importate, începând de anul trecut, firma a luat în echipa ei un ceramist, specialist în producerea şi evaluarea plăcilor ceramice de elită. Astfel, se garantează o dată în plus că, la alegerea produselor, utilizarea criteriilor estetice este dublată de respectarea caracteristicilor tehnice esenţiale ale plăcilor ceramice şi de folosirea celor mai avansate tehnologii de producţie de pe piaţă.

×
Subiecte în articol: ceramice idei pentru casa ta plăcilor