Sub lentila microscopului, lucrurile se transformă, capătă o nouă înfăţişare şi noi înţelesuri. Este şi cazul cristalelor, care mărite oferă imagini spectaculoase şi mereu unice.
Olimpia-Hinamatsuri Barbu a creat o serie de fotografii digitale cu astfel de imagini, care vor fi expuse la Galeria Mensual Art din Bucureşti în perioada 25 aprilie-24 mai 2010. Imaginile ce surprind cristale în formare pot fi folosite ca decoraţiuni pentru pereţi în interioarele moderne. Expoziţia este cu atât mai interesantă cu cât tema ei este nouă şi prezintă imagini diferite de tot ceea ce s-a prezentat până acum. Fotografiile sunt în format 30/40 şi pot fi achiziţionate la preţul de 300 de lei.
Citește pe Antena3.ro