Părerea mea este că Victor Piţurcă ar fi numai bun de preşedinte dacă românii ar dori să aibă la Cotroceni tot un personaj din categoria Băsescu. Piţi, ca şi actualul deţinător al celei mai înalte funcţii din stat, este un bun jucător.
Părerea mea este că Victor Piţurcă ar fi numai bun de preşedinte dacă românii ar dori să aibă la Cotroceni tot un personaj din categoria Băsescu. Piţi, ca şi actualul deţinător al celei mai înalte funcţii din stat, este un bun jucător. Nişte “golani” susţin că el ar cam avea obiceiul sau chiar plăcerea să trişeze, dar nu există nici un document oficial care să confirme meteahna. Selecţionerul este cel mai deştept încăpăţînat din fotbalul autohton, precum este şi politicianul Băsescu. Şi pentru unul, şi pentru celălalt, noi, jurnaliştii, sîntem derbedei, lepre, jegoşi care ar trebui ţinuţi la coteţ. Piţurcă ăl mic (beizadea Alexandru) şi a mică a lui Băsescu (prinţesa Elena) s-au făcut şi ei fotbalist, respectiv politician, ca tata. Ce dacă primul rupe pe gazon oasele copiilor talentaţi, iar cea de-a doua molfăie greoi, pe micul ecran, limba română? În sfîrşit, aflaţi mereu de strajă sub culorile tricolore, atît selecţionerului, cît şi preşedintelui li se cam fîlfîie de drapel, naţie, patrie, singura lor prioritate fiind exclusiv propria persoană. Acum vreo zece zile, Băsescu şi Piţurcă au făcut două gesturi la fel de penibile prin ridicol. Şeful statului a dat o fugă pînă la Roma, unde între o pupătură de mînă şi trei zîmbete obosite l-a invitat pe Papă la Bucureşti, arătîndu-ne că nu are habar cine este şi cu ce se ocupă bătrînelul acela simpatic, căruia i se mai zice şi Sanctitate. Şeful naţionalei de fotbal a vizitat un stat cam de aceleaşi dimensiuni cu Cetatea Vaticanului, unde, între doi scuipaţi, o grimasă, i-a invitat pe localnicii cărora li se mai zice şi amatori să ne facă o demonstraţie de patriotism şi dăruire în timpul lor liber.
Cred că am expus suficiente motive pentru transferul lui Victor Piţurcă din templul fotbalului în templul prezidenţial. Pregătirea lui pentru viaţa politică se poate face extrem de rapid, omul fiind isteţ şi bine îmbrăcat. Pentru sponsorizarea campaniei electorale pot fi cooptate cîteva cazinouri mai serioase, care nu se prea sinchisesc la o pierdere de cîteva sute de mii de dolari. Cam atît pentru azi, cu două ultime rugăminţi: priviţi cu atenţie imaginea ce ilustrează acest editorial şi citiţi materialul de la pagina 20, pentru a vedea cum se trăieşte în Insula Oilor.
P.S. Cea mai tare poantă de la meciul Feroe – România a fost intervenţia în direct a fostului fotbalist Costică Zamfir, zis “Beţivu” (cînd intra la Restaurantul “Drumeţul” comanda direct o… tavă cu coniac!), care i-a informat pe toţi cei interesaţi că statul feroez acordă o rentă de 500 de euro lunar tuturor cetăţenilor care se declară alcoolici…
Citește pe Antena3.ro