Vreţi ceva nou pentru grădină? O plantă care să se adapteze bine şi să lumineze anumite zone? Iată ceva potrivit planurilor dumneavoastră.
Heuchera este o plantă simpatică, pe nedrept nefolosită prin grădinile noastre. Probabil că această deficienţă de utilizare provine din faptul că magazinele de la noi din ţară nu se grăbesc s-o comercializeze. Şi se întâmplă asta pentru că n-o cunosc. Este o plantă flexibilă ca şi capacităţi de utilizare, cu frunziş foarte decorativ şi talie medie. E adevărat că florile sale nu sunt foarte spectaculoase, dar compensează prin alte caracteristici despre care vom vorbi în rândurile care urmează.TRĂSĂTURI ŞI COMPORTAMENT
Heuchera are o tufă bazală, care în anumite condiţii poate ajunge până la 40 cm înălţime. Frunzele sunt cordate (sub formă de inimă) la cele mai multe varietăţi, cu margini dantelate mai mult sau mai puţin, iar coloritul impresionează efectiv. De la cel mai crud verde, cu venaţie proeminentă sau discretă, până la cel mai profund grena cu tente strălucitoare.
Cum se poate să nu-i găseşti loc în grădină unei asemenea frumuseţi? Interesant este că acest colorit al frunzişului variază în funcţie de anotimp şi de condiţiile de mediu. O trăsătură curioasă, care merită a fi utilizată pentru frumuseţea grădinii dumneavoastră.
Florile apar în vârful unor tije destul de înalte şi sunt sub formă de clopoţei delicaţi de culoarea coralilor. Ele sunt cele care au dat numele popular al plantei: "clopoţei de coral". Florile apar la sfârşitul primăverii şi, în funcţie de varietate, pot să dureze câteva săptămâni sau întregul sezon cald.
În zonele temperate se pot găsi până la 70 de varietăţi ale acestei plante. Este o plantă flexibilă, care se adaptează atât la frigul din iernile zonei climaterice 4 (nordul extrem al României) până la căldura extremă a verilor din zona 11 (sudul SUA).
CULTIVARE
Heuchera preferă solurile fertile, bogate în minerale şi uşor umede. Este posibil să nu se descurce prea bine în lunile de iarnă dacă solul în care este plantată are un drenaj deficitar. Cele mai multe varietăţi de Heuchera se vor dezvolta bine în condiţiile în care amplasamentul lor este parţial umbrit după-amiază. Varietăţile cu frunziş mai închis la culoare au capacitatea de a tolera mai bine soarele direct, în timp ce acelea cu frunziş de un verde crud sunt mai sensibile şi se brunifică uşor pe frunze, iar florile se trec mai repede.
Condiţiile extreme de mediu (umbră deasă sau soare direct mai multe ore pe zi) vor produce plante mai puţin viguroase, dar care pot rezista de la an la an.
Este una dintre acele plante care au nevoie de puţină atenţie din partea noastră. Totuşi, pentru a stimula înflorirea se vor îndepărta tijele cu flori trecute. Din cauza sistemului radicular de suprafaţă se practică mulcirea bazei plantei pe perioada de vară. În acest fel, uscăciunea nu ajunge la rădăcinile sale. În general are nevoie de sol umed.
EVOLUŢIE
După o creştere de trei-patru ani veţi vedea că planta necesită separare, aşa încât toate plăntuţele apărute între timp să aibă suficient spaţiu pentru creştere. Este o plantă fără dăunători supărători. Ocazional pot să apară mucegaiuri şi boli fungice în perioadele mai umede din an. Unele varietăţi îşi încreţesc frunzişul dacă sunt plantate în zone însorite.