OFUL ARHITECTULUI
Centrul centrului Capitalei, adica miezul unei zone mai largi care a adus Bucurestilor, in perioada interbelica, supranumele Micul Paris, a devenit motiv de mare galceava. Uriase interese financiare, meschine ambitii politice, desarte orgolii profesionale au atras atentia opiniei publice asupra unui subiect aproape uitat:
viitorul cetatii si al locuitorilor ei
Bucurestiul este, fara indoiala, un oras cu mult suflet. Un suflet zbuciumat, chinuit de aspiratiile sale occidentale risipite la nesfarsit in tanguieli balcanice. Istoria unui oras se scrie si se rescrie mereu, iar certificarea si frumusetea acestei istorii este la vedere, pe fiecare strada sau bulevard, in pietele publice, in parcuri, pe fatadele cladirilor sau in lumina monumentelor. Orasele trec si prin perioade grele, cumplite uneori. Razboaiele sau cutremurele, tiranii sau inundatiile, vulcanii sau molimele au facut mari orase sa se clatine din temelii, sa fie date uitarii ori sa dispara pur si simplu de pe fata pamantului. Si Bucurestiul a fost trecut prin foc si sabie, a fost inundat sau bombardat, a supravietuit catorva cutremure devastatoare. El este de aproape 150 de ani Capitala Romaniei si are, conform ultimelor estimari, peste patru miloane si jumatate de locuitori, devenind una dintre cele mai mari aglomerari urbane din aceasta parte a Europei.
REVOLUTIA, MARTIRII SI PRIMARII
Timisorenii au inceput revolutia, bucurestenii au consfintit-o. Avem o Piata a Revolutiei pentru ca acolo (si nu numai acoloâ¦) au venit sa moara oameni care credeau sincer ca e chiar revolutie. Sacrificiul lor obliga respectul nostru, al supravietuitorilor din Bucuresti si din toata tara. Un participant la evenimentele din decembrie, scapat ca prin minune de sub tirul teroristilor inexistenti, imi spunea zilele trecute ca el i-ar spune "Piata martirilor naivi". Asta ar fi, i-am spus, o impietate, un sacrilegiu. Corect, mi-a raspuns, dar o impietate infinit mai mica decat cartoful ala infipt in scobitoare, instalat pe post de monument al eroilor. Dar poate denumirile pe care le-am dat unor locuri sfinte pentru bucuresteni nu au asa de mare importanta. Orasul acesta ar fi meritat, si numai pentru memoria martirilor lui, respectul si abnegatia celor pe care i-am ales sa-l gospodareasca. E o rusine ca primele mandate legitimate de electoratul unei strambe democratii postdecembriste au trimis in fruntea capitalei doi dintre cei mai ticalositi "gospodari" de care Bucurestiul a avut parte de la fanarioti incoace. Ei se numesc Crin Halaicu si Viorel Lis, fie-le numele uitat! Bucurestenii nu vor pastra amintiri prea placute nici de la domnii Victor Ciorbea si Traian Basescu. Cel dintai, ajuns prim-ministru, gandea ardeleneste, adica pana sa zica da sau ba i se termina, in fiecare zi, programul de lucru. Cel de-al doilea, ajuns ditamai presedintele, a considerat probabil intotdeauna ca raurile Dambovita si Colentina sunt prea mici pentru aspiratiile lui transoceanice.
PALATUL, ATENEUL SI PARCAREA
POLITICA, BANUL SI GUNOIUL
Citește pe Antena3.ro
SOCIETATEA CIVILA
Conform Asociatiei pentru Tranzitie Urbana (ONG infiintat in 2001 pentru a incuraja dialogul intre actorii urbani), un proiect de anvergura are mai mari sanse sa fie eficient realizat atunci cand este intens negociat in fazele de inceput, decat daca decizia este centralizata si politizata. La negocierile publice trebuie sa participe nu numai arhitectii, ci si sociologi, economisti, antropologi, juristi, jurnalisti, lideri de opinie si de comunicare a caror parere trebuie luata in seama. Deciziile privind spatiul public nu se iau intre zidurile primariilor sau ale ministerelor, se iau cu participarea tuturor actorilor urbani interesati.
PATRU INTREBARI DE LA OAR
Organizatia Arhitectilor din Romania, filiala Bucuresti, ridica patru semne de intrebare asupra realizarii functional-profesionale a proiectului propus de V. Hurduc:
Raspunsurile la aceste intrebari nu ne vor lamuri insa de ce procesul de derulare si obtinere a proiectului a parcurs un traseu atipic si nici de ce au fost eludate rezultatele concursului organizat in 1997, concurs al carui regulament prevedea includerea castigatorilor (arh. Francisc si Marina Echeriu) in formatia de proiectanti.
Se spune ca "scobitoarea" ar fi trebuit sa fie placata cu sticla, dar nu au ajuns fondurile. Cati bani a costat per total acest monument ghidus precum si unde s-au dus ei nu prea stie nimeni exact. De ni s-ar spune macar valoarea spagilor⦠Pe locul unde se afla Teatrul National, in vecinatatea Terasei Otetelesanu, e aproape gata un hotel cu preti-cortina din sticla. Folosind tehnica butaforiei, pe fatada principala a fost reprodusa intrarea in marele lacas de cultura interbelic |
Coposu si Maniu, fata in fata, pe Calea Victoriei. Mari personalitati ale PNT, ei ar fi meritat poate o pozitionare mai buna decat pe traseul dintre fostul sediu al CC si Sala unde se tineau congresele lui Ceausescu Doi oameni politici prieteni, doi sculptori aflati intr-o frumoasa rivalitate artistica: Mircea Spataru si Mihai Buculei |
|
|
|
|
||||||||
Palatul Telefoanelor, construit dupa planurile unui arhitect newyorkez specializat in zgarie-nori. La inaugurare (1933) era cea mai inalta cladire din Bucuresti (52 m) | Pasajul englez, care face legatura intre Calea Victoriei si Str. Academiei, este un hau murdar, mirosind a gunoi si a urina. Activitatile nocturne de aici tin de Codul Penal, si nu fac onoare Capitalei | Un spatiu pe care arhitectii si edilii Bucurestiului ar putea sa-l revitalizeze, sa il reintroduca in circuitul turistic, sa il transforme intr-o mica bijuterie a vremurilor apuse | Nici Pasajul Victoriei nu sta mai bine. Cladirile sunt intr-o stare avansata de degradare, iar comertul care se practica aici e venit dintr-o lume necunoscuta bucurestenilor |