x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Kalanchoe cu flori involte - Noutati din magazine

Kalanchoe cu flori involte - Noutati din magazine

de Cornelia Constantin    |    16 Mar 2006   •   00:00
Kalanchoe cu flori involte - Noutati din magazine
MEREU VERDE
Din octombrie 2005 s-a observat un adevarat curent legat de Kalanchoe cu flori involte. La inceput, plantele nu erau asezate chiar pe prima etajera, ci undeva mai in spate, discret, de parca furnizorii nostri de flori s-ar fi temut ca ele nu vor fi cu adevarat un succes. Cănd si-au dat seama ca se insala, plantele au fost aduse căt mai in fata, in nenumarate culori si in mai multe magazine. Chiar daca preturile sunt ceva mai mari decăt in cazul plantelor cu flori simple, stelate, sunt convinsa ca nu va vor descuraja. Cadouri dragi

Oferita frecvent in dar, planta se adapteaza destul de bine la conditiile de apartament. Pentru o inflorire abundenta are nevoie de expuneri insorite sau macar partial insorite, iar solul sa se dreneze bine. In cazul in care planta este tinuta la umbra sau la lumina slaba, ea va inflori sporadic sau deloc. Udarea se face cu grija, pentru ca daca este prea abundenta vor aparea mucegaiuri la suprafata ghiveciului. Puricii de frunze o mai ataca uneori, dar nu sunt totusi niste probleme ingrijoratoare. Vara, cănd soarele este arzator, umbriti usor planta, asa incăt sa nu-i apara arsuri pe frunze.

INFO
Astfel de plante se pot achizitiona de la Romstal Garden, DecoFlora, Gradina de Sud si din nenumarate alte magazine de specialitate. Preturile variaza in functie de dimensiunea plantei si de adaosul comercial aplicat de magazin, ajungănd păna la 20 RON

×