x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa O natiune de proprietari

O natiune de proprietari

de Adrian Parvu    |    18 Mai 2006   •   00:00
O natiune de proprietari
SONDAJ
La solicitarea Jurnalului National, Centrul de Sociologie Urbana si Regionala a efectuat un sondaj cu tema "Casa la romani". Din punct de vedere metodologic, sondajul a fost aplicat pe un esantion de 2.000 de persoane cu varste de peste 18 ani. Tipul esantionului este probabilist, cu o selectie aleatoare a punctelor de esantionare si a subiectilor. Interviurile s-au desfasurat fata in fata, la domiciliul clientilor. Marja de eroare +/-2,2% la o probabilitate de 0,95. Comentam rezultatele sondajului, pentru cititorii nostri, in acest numar si in numarul viitor al suplimentului

Doua dintre procentele relevate de sondaj ni se par esentiale pentru a analiza starea actuala a romanului din punct de vedere locativ.

Prima constatare este aceea ca 49% dintre concetatenii nostri locuiesc la curte, intr-o casa cu un singur nivel, numai o mica parte (3%) fiind nevoita sa imparta casa cu mai multe familii. In apartamente de bloc, cu patru sau mai multe etaje, traiesc 48% dintre romani, iar beneficiarii de vile ocupate de una sau mai multe familii insumeaza un total de numai doua procente.

Asadar, lasand deoparte patura "subtire" de baieti cu vile, poporul este impartit in procente egale intre rural si urban, doua medii din nefericire net diferentiate in ceea ce priveste conditiile de trai civilizat, accesul la utilitati moderne si la o infrastructura de nivel european.

Desigur, exista o zona de interferenta a acestor medii, cum ar fi cartierele periferice ale marilor orase, casele de vacanta raspandite in toata tara, casele construite "la sosea", apartinand familiilor mai instarite.

Desi numarul locuintelor aflate in aceasta zona, din punct de vedere geografic, dar si al conditiilor de confort, este intr-o crestere lenta, dar constanta, consideram ca, procentual vorbind, ele nu reprezinta inca o optiune semnificativa sau definitorie in Romania.

FOARTE MULTI PROPRIETARI

Cea de-a doua concluzie importanta (si oarecum surprinzatoare) a sondajului este procentul mare de cetateni care locuiesc in case ale caror proprietari sunt ei insisi (72%) ori rude de rangul I, adica parinti, frati, bunici (21%).

Foarte putini romani locuiesc in chirie la particular sau la stat (4% si, respectiv, 1%), in raport cu situatia locativa inregistrata in tarile dezvoltate europene sau de pe alte continente.

Interesant si raspunsul la intrebarea daca subiectii poseda si (cel putin) o a doua proprietate, 90% dintre ei neaflandu-se in aceasta situatie, dar 10%, adica un procent demn de luat in seama, raspunzand afirmativ.

Din punct de vedere al dimensiunilor spatiului ocupat, media indica faptul ca o familie locuieste in 2,9 camere si foloseste o suprafata utila de aproape 66 mp, adica beneficiaza de o situatie destul de confortabila.

PROST LA CAPITOLUL SPERANTA

Daca datele de mai sus dezvaluie o situatie colorata in roz, o tenta cenusie este adusa de adevarul ca apartamentele si casele aflate in proprietatea romanilor sunt date in folosinta ori construite inainte de anul 1970 sau sunt locuite de cel putin 25 de ani. Aceste cifre demonstreaza ca fondul locativ are o vechime respectabila, ceea ce se traduce, in termeni sociali, intr-o stare ingrijoratoare.

Din 1990 incoace nu s-a mai construit aproape nimic, iar sansa de a deveni, in prezent, proprietarul unei locuinte este inca extrem de redusa. Dar despre acest subiect Jurnalul National si Suplimentul casei mele pregatesc o ampla dezbatere la care cititorii nostri vor fi invitati sa ia parte in curand.

In timp ce un segment important din populatia tarii asteapta conditii economice si sociale care sa simplifice drumul spre construirea sau dobandirea unei locuinte, cei aflati deja in sitatia de proprietari sunt, intr-o proportie covarsitoare, foarte multumiti (16%) sau multumiti (73%) de actuala lor locuinta. Starea de latenta, de automultumire creeaza un soi de inghetare a pietei imobiliare, fiind unul din factorii care genereaza preturile aberante ale terenurilor, materialelor de constructie, caselor si apartamentelor.

DE CATE ORI NE MUTAM INTR-O VIATA

Luand drept referinta casa in care s-a nascut, romanul se muta in cursul vietii, in medie, de 2,2 ori. Interesant de analizat si factorii care determina schimbarea domiciliului sau a proprietatii. Astfel, 41% dintre noi se muta dupa casatorie, si numai 15% iau aceasta decizie pentru a locui in conditii mai bune. Pentru necesitatea dobandirii unui spatiu mai mare isi fac bagajele 13% dintre romani si, atentie, numai 2% pentru a ocupa un spatiu mai mic! Care va sa zica, aceia care ocupa un spatiu excedentar renunta greu la el, preferand sa plateasca impovaratoarele facturi la intretinere decat sa schimbe domiciliul.

O oarecare dinamica a fortei de munca este demonstrata de cei 8% care se muta din cauza schimbarii serviciului, iar cresterea usoara a pretentiilor de standard ridicat de cei 6% care vor sa locuiasca intr-o zona mai buna.

In sfarsit, in privinta intentiilor de schimbare, sondajul arata ca 70% dintre cei chestionati nu se gandesc la o modificare a conditiei lor locative, procent care confirma numarul "multumitilor" analizat mai sus. Numai 12% spun ca da, cu certitudine se vor muta in viitorul apropiat, in timp ce 16% isi manifesta intentia, dar conditioneaza gestul de indeplinirea unor nazuinte personale.

In numarul viitor al suplimentului, vom analiza cea de-a doua parte a sondajului, care abordeaza probleme legate de confort, sisteme de incalzire, anexe si utilitati, finisaje interioare si exterioare, precum si privind disponibilitatea noastra de a ne muta dintr-o localitate in alta
×