"O ruină monument istoric"

REŞEDINŢA LUI ION GHICA DE LA GHERGANI. Ion Ghica (1817-1897) s-a născut la Bucureşti, într-o casă situată pe locul actualului Hotel Continental. Era fiul lui Dumitru Ghica (1793-1845) şi al Mariei Câmpineanu, sora lui Ion Câmpineanu. A avut un singur frate, Pantazi Ghica (1829-1882), căsătorit cu Camille Guyet de Fernrx.

Scriitor şi om politic, a avut un rol important în istoria României moderne, atât în timpul revoluţiei de la 1848, cât şi după aceea. Trimis la Constantinopol pentru a negocia numirea unui prinţ pământean, rămâne ca şi caimacam al sultanului, fiind numit bey de Samos între 1853 şi 1859. Se întoarce în ţară, unde devine prim-ministru al lui Alexandru Ioan Cuza, de asemenea, la venirea lui Carol, primul cabinet format fiind sub preşedinţia sa. Între 1881 şi 1889 a fost ministru plenipotenţiar la Londra. După o lungă suferinţă, s-a stins la 7 mai 1897 la moşia sa de la Ghergani, unde este îmormântat.

Sabina Cantacuzino, fiica cea mare a lui Ion C. Brătianu, scria în memoriile ei că "averea domnului Sturdza fusese pierdută deodată cu a Câmpinenilor, a lui Ion Ghica şi a altora într-o nenorocită de afacere de pădure şi casa lui era montată modest". De altfel, în Bucureşti, Ion Ghica nu a avut o casă, nu îşi permitea decât să închirieze anual o clădire. În afară de meritele în politică, Ion Ghica avea o bună reputaţie literară. Scrisorile către Alecsandri, prietenul său de-o viaţă, descriu într-o manieră savuroasă vechea societate românească. Acesta a mai scris "Amintiri din exilul din 1848" şi "Convorbirile economice din 1866", importante prin datele oferite.

Sabina Cantacuzino scria în memoriile ei că "În acest om natura se desfătase, înzestrându-l cu daruri intelectuale deosebite şi cu vitregie pentru fizic, pe cât de contrafăcut, mic şi urât, pe atât de inteligent, spiritual şi plăcut. Chiar în firea lui erau astfel de contraziceri printr-o purtare prea uşuratică şi uneori nepotrivită cu principiile ce avea ca fond, încât vărul lui C.A. Rosetti îi zicea râzând: «Iancule, în tine se bate tatăl tău cu mamă-ta». Scrisorile lui către Alecsandri sunt o probă de ce-i era conversaţia, mai ales când avea un partener demn de dânsul."

Ion Ghica s-a căsătorit în anul 1847 cu Alexandrina (Saşa) Mavros (1830-1926), fiica generalului Nicolae Mavros şi a soţiei sale, Sevastia, născută Sutzu. Au avut împreună şapte copii. "Retras din diplomaţie, revine la Bucureşti şi primeşte direcţiunea Teatrului Naţional. Se îmbolnăvi şi se retrase la ţară, unde duse cea mai tristă viaţă, căci în corpul infirm dăinui inteligenţa". După moartea sa, Saşa Ghica a dus o viaţă retrasă, cântând la pian. Printre picături broda, cosea, citea cu voce tare şi se ducea la capela din minunatul parc străjuit de tei şi stejari centenari.

CONACUL
În anul 1785, banul Dumitru Ghica cumpăra moşia de la Ghergani, situată la jumătatea drumului dintre Bucureşti şi Târgovişte, pe care o moşteneşte fiul său, Ion Ghica. Acesta îşi clădeşte în 1859 o nouă reşedinţă. La Ghergani, aleile sunt străjuite de tei, tecari şi stejari seculari, conacul fiind situat în mijlocul unui parc întins pe 13 ha. Reşedinţa succesiv mărită avea faţadele sobre, fără decoraţii, era spaţioasă, dar nu era prevăzută cu tot confortul. Astăzi se mai păstrează numai parterul, pe vremuri marcat prin bosaje, întrucât etajul s-a prăbuşit în urma cutremurului din 1940.

Interioarele au fost complet schimbate şi păstrează astăzi doar pe alocuri decoraţiile originale. Holul principal a fost recompartimentat. Parterul avea "în toată lungimea un coridor în care dau toate încăperile". Din holul de la parter se intra în salonul mare, din care se ieşea direct pe terasă. Saloanele de jos erau bine proporţionate. Poate cea mai impresionantă încăpere era biroul lui Ion Ghica cu biblioteca sa, care conţinea vechi tipărituri româneşti şi cărţi rare. După obiceiul vremii, şi acest palat trebuie să fi avut unii pereţi acoperiţi de fresce, care însă nu s-au mai păstrat decât în fosta casă a scării. Salonul principal are plafonul original în care "stăpâna casei făcea muzică, fiind o pianistă apreciată, adeseori Enescu ori Flesch pe cele două mari clavire, sub frumoasa Ţigancă a lui Grigorescu".

"Conacul a fost lăsat prin testament lui Niculae, deşi mai mic, cu mult inferior lui Dimitrie. Această nedreptate nu se poate explica decât din cauza marii influenţe a Nababului, pe a cărui fiică a luase Nicu. (...) Bietul Ghica avea şi regretul unui părinte nesatisfăcut de copiii lui, căci afară de Dumitru, om întradevăr distins, instruit şi cumsecade, dar care printr-o ciudată anomalie nu era fiul favorit în casă, sau cel puţin al mamei  lui, ceilalţi nu au dus mai departe, nici măcar nu au menţinut reputaţia unui aşa frumos renume", scria Sabina Cantacuzino.

CAPELA
Această surprinde prin bogăţia formelor şi culorilor în raport cu sobrietatea reşedinţei. Prezintă elemente ce provin din stiluri arhitecturale diferite: cupola face aluzie la arhitectura bizantină, detaliile decoraţiilor prezintă influenţe clasice.

Se cunosc cu certitudine anul construcţiei şi arhitectul Capelei, dar până în prezent nu au fost identificate documente care să confirme cu exactitate aceste date. Clădirea a fost construită în 1869, după un proiect realizat de arhitectul Dimitrie Berindey.

Dintr-o fotografie făcută la începutul secolului al XX-lea se observă aspectul original al Capelei, fără pictură exterioară. Clădirea pe două niveluri este alcătuită din criptă şi capelă. Situată sub nivelul solului, cripta are interiorul boltit. Acolo sunt depuse rămăşiţele unor membri ai familiei.

Accesul în capelă se face prin două rampe semicirculare, simetric proporţionate, care se îmbină într-un "foişor". În interior prezintă caracteristicile bisericilor cu abside laterale şi o absidă a altarului semicirculară. Cupola cu ferestre înguste şi alungite se sprijină pe un tambur înalt. Interiorul era acoperit în întregime cu pictură. Altarul este separat printr-o catapeteasmă din lemn sculptat, icoanele au fost însă luate şi păstrate în siguranţă.

NAŢIONALIZAREA
Oglinzile, mobilierul, tablourile au dispărut, biblioteca impresionantă a scriitorului a fost dusă, la insistenţa lui Victor Eftimiu, la Biblioteca Academiei Române, iar clădirea a devenit în 1949, pentru scurt timp, sediu GAS Bălteni, fiind transformată ulterior în spital de medicină generală, apoi spital de pediatrie pentru copii orfani cu dizabilităţi. După 1990 s-a înfiinţat Fundaţia "Ion Ghica", care dorea reabilitarea clădirii şi a capelei, dar aceste planuri nu s-au materializat. După 2004, proprietatea de 13 ha a trezit a interesul oamenilor de afaceri, când atât Emeric Bartha, cât şi Fathi Taher au încercat să o concesioneze. În decembrie 2009, administraţia locală a retrocedat proprietatea moştenitorilor de drept. "Bătrâniceasca reşedinţă Ghica de la Ghergani este astăzi  o ruină, puţine mai amintesc de strălucirea de altădată."

CONSOLIDAREA CAPELEI
Această este într-o stare avansată de degradare. Cutremurele din 1940 şi 1977 au afectat atât structura cât şi elementele decorative. În partea superioară există forfecări şi dislocări, în zonele de descărcare ale arcelor au apărut rupturi locale, iar pictura interioară a fost grav afectată. În prezent Capela necesită urgente lucrări de consolidare şi restaurare.


Mulţumim primarului Marius Caraveţeanu, doamnei viceprimar Elena Craiciu, profesorului Ion Livede şi preotului parohpentru amabilitate şi informaţiile puse la dispoziţie