Specialiștii arată că planta ajută la înlăturarea agitaţiei nervoase, a insomniei uşoare şi a durerilor gastrointestinale provocate de nervozitate. Comparativ cu alte substanţe psihotrope, floarea pasiunii nu are efecte de relaxare a muşchilor, ceea ce o face un excelent sedativ pentru zi. Cele mai puternice extracte din plantă sunt cele din frunze. Oamenii de ştiinţă cred că efectul de sedativ este datorat flavonoizilor care calmează şi care scad anxietatea, prin inhibarea unor neurotransmiţători. Floarea pasiunii este originară din pădurile tropicale din America de Sud şi America Centrală.
Floarea-pasiunii este o planta rezistentă care supraviețuiește și dacă este crescută la exterior, când afară nu este rece. Pentru că acestor flori nu le place frigul, trebuie mutate înăuntru pentru a evita înghețul. Și fluturii și albinele iubesc floarea-pasiunii. Dar și oamenii au motive bune pentru a o îndrăgi, date fiind proprietățile și beneficiile ei când vine vorba de corpul uman.
Passiflora este o planta cățărătoare cu flori mari, colorate variat în roz, albastru, galben sau alb, cu o formă deosebită, stelată. Florile rămân deschise numai 24 de ore, însă înflorirea este continuă și abundentă din vară pănă în toamnă.
Legenda florii pasiunii
Potrivit flowertime.ro, denumirea genului Passiflora provine din cuvântul latin „passio” cu referire simbolistică la suferința lui Iisus Hristos și „flora” după alegerea lui Linnaeus, cel ce a oferit denumirea botanică a genului Passiflora. Asocierea simbolistică cu „Patimile lui Hristos” a fost făcută pentru prima data în anul 1569 de către Nicolás Monardes. Ulterior, denumirea de floarea pasiunii a fost folosită de primii misionari din Brazilia ca ajutor ilustrativ într-un efort de a converti populația indigenă la creștinism. Mai exact, a fost denumită „floarea celor cinci răni” pentru a reprezenta răstignirea lui Hristos. De exemplu, se spunea că cele cinci petale ale florii și cele cinci sepale asemănătoare petale îi reprezintă pe cei zece apostoli care au rămas credincioși lui Isus în timpul suferinței și morții Patimilor. În plus, coroana de filamente sugerează coroana de spini de pe capul lui Hristos.
Cum îngrijești floarea pasiunii
Floarea pasiunii se îngrijește cu ușurință, însă noi avem pentru tine câteva trucuri esențiale de care trebuie să ții cont dacă vrei să te bucuri de flori exuberante.
Sol
Solul în care se cultivă Passiflora trebuie să fie bine drenat, cu textură lutoasă și pH neutru (6-7). Floarea pasiunii solicită substraturi uşoare, fertile, bine drenate, care în timpul sezonului cald trebuie menţinute reavene tot timpul.
Udare
Passiflora preferă o umiditate relativă a aerului de 70-80 % pentru creştere şi înflorire, tolerând însă destul de uşor şi aerul mai uscat din locuinţe. Udarea se face cu cantități moderate de apă, la intervale de timp bine determinate (când solul începe să se usuce), pentru a evita excesul.
Lumina
Deși floarea pasiunii are nevoie de multă lumină, evită să o amplasezi în soare direct. Frunzele se pot arde cu ușurință la Passiflora. Perioadele în care durata zilei este mai mare de 11 ore de lumină sunt propice pentru înflorire. În lunile de iarnă, înflorirea la Passiflora caerulea este foarte slabă sau plantele nu înfloresc deloc. În condițiile în care cultivi planta în interior, este posibil ca lumina naturală să nu fie suficientă, de aceea va trebui să instalezi un sistem de iluminare suplimentar. Lumina albastră va favoriza creşterea plantei, iar lumina roşie va favoriza înflorirea.
Temperatura
Passiflora caerulea preferă temperaturile interioare de minimum 13-18 grade Celsius, dar va tolerează și condiții de îngrijire puțin mai răcoroase în timpul lunilor de iarnă, până la 5-10°C.
Fertilizarea
La îngrijirea plantelor de floarea pasiunii trebuie să ții cont și de regimul de fertilizare. Nutriția plantelor este foarte importantă, în special pentru creștere și înflorire. Un îngrășământ complex
Înmulțirea florii pasiunii prin semițe
Înmulțirea florii pasiunii prin semințe este destul de greu de realizat. În primul rând, datorită procentului redus de germinare a semințelor, precum și a timpului lung, necesar pentru germinație. Înmulțirea vegetativă se pretează cel mai bine pentru floarea pasiunii, respectiv prin butași sau prin marcotaj. Butașii pot fi înrădăcinați în turbă, perlit sau chiar în apă.
Dacă te-ai convins cu câtă ușurință de poți bucura de un décor exotic acasă, alege să ai și un ghiveci de Passiflora caerulea, o liană uimitoare! Nu uita să îi asiguri un suport pe care să crească!