x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Pisica ta e prea răsfățată? 5 indicii că ai un dictator blănos în casă

Pisica ta e prea răsfățată? 5 indicii că ai un dictator blănos în casă

de Andreea Tiron    |    13 Iul 2025   •   00:05
Pisica ta e prea răsfățată? 5 indicii că ai un dictator blănos în casă
Sursa foto: Jurnalul

Pisicile sunt adorabile, jucăușe și transformă orice casă într-un cămin. Dar, să recunoaștem, uneori ajung să se poarte de parcă sunt stăpânele universului.

Dacă ai impresia că locuiești în casa pisicii tale și nu invers, s-ar putea să nu fie doar o senzație.

Un cont de Instagram dedicat iubitorilor de feline, @prideofkittycats, a atras atenția recent cu o postare care evidenția câteva semne că pisica ta s-ar putea să fi devenit puțin prea... răsfățată. Nu-i nimic grav, dar poate e timpul să-i amintești cine plătește chiria. 

1. Te trezește în toiul nopții

Dacă pisica ta are obiceiul să te scoale la 3 dimineața pentru mâncare, joacă sau, pur și simplu, pentru că se plictisește, ai în față un semn clar de „royal attitude”.

Totuși, comportamentul e destul de natural. Pisicile sunt, prin instinct, animale nocturne. Soluția? Asigură-te că e suficient de activă în timpul zilei, că are mâncare, apă proaspătă și litiera curată. Poate atunci te lasă să dormi... poate.

2. Urăște ușile închise

Ai încercat vreodată să închizi o ușă în fața unei pisici? Răspunsul: nu funcționează. Dacă miaună, zgârie sau încearcă să forțeze orice ușă, e clar: vrea acces nelimitat. Când vrei intimitate, ea vrea... transparență totală.

Să fim sinceri, și noi ne-am revolta dacă cineva ar închide ușa la bucătărie fără noi, nu?

3. Miaună constant

Toate pisicile comunică, dar când miaunatul devine excesiv, poate fi un semnal. Uneori e vorba de răsfăț, alteori de plictiseală, stres sau chiar o problemă de sănătate.

Dacă „vorbește” non-stop, ascult-o. E felul ei de a-ți spune că are nevoie de ceva — și da, s-ar putea să fie doar mai multă atenție.

4. Îți invadează spațiul personal

Ești la birou? Se urcă pe tastatură. Mănânci? Sare pe masă. Te uiți la film? Se așază exact în fața ecranului. Practic, nu există spațiu personal, ci doar teritoriu comun cu stăpâna felină.

Deși uneori poate fi enervant, recunoaște: totul devine mai simpatic când ți se așază pe piept și toarce ca un motor diesel. E felul ei de a-ți spune „te iubesc”, doar că... în stilul ei.

5. Se supără dacă împarți atenția

Ai mângâiat un alt animal? Ai ținut prea mult un bebeluș în brațe? Ai îndrăznit să zâmbești altcuiva? Pisica vede, simte, suferă. Dacă devine agitată, geloasă sau îți refuză brusc afecțiunea, e posibil să vrea exclusivitate.

Da, pisicile pot fi educate

Contrar mitului, pisicile pot fi educate. Reacționează bine la recompense, dar și la „pedepse blânde” — de exemplu, dacă mușcă în joacă, pur și simplu oprește atenția sau mângâierile. Vor învăța repede care e limita.

Și da, înțeleg mai mult decât crezi: dacă te tratează ca pe servitor, probabil ai încurajat comportamentul asta (din prea multă dragoste, desigur).

Puțin răsfăț nu strică

Pisica ta poate fi ușor arogantă și foarte conștientă de farmecul ei, dar asta nu e neapărat o problemă. Dacă nu-ți invadează complet viața, bucură-te de compania ei — chiar și așa, regesc răsfățată.

Până la urmă, nimeni nu iubește cu atâta atitudine ca o pisică.

×
Subiecte în articol: pisici