x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Ritm şi geometrie în amenajările de interior

Ritm şi geometrie în amenajările de interior

de Georgiana Teodorescu    |    26 Iun 2010   •   00:00
Ritm şi geometrie în amenajările de interior

Spaţiile interioare, indiferent de stilul abordat, constituie compoziţii grafice complexe. Expresivitatea, amonia şi echilibrul lor depind în mare măsură de nişte reguli de organizare. În arhitectura tuturor timpurilor principii ca secţiunea de aur sau organizările pe trame geometrice regulate au fost esenţiale. Interioarele contemporane se cer şi ele, susţinute fiind de geometria şi rigurozitatea minimalismului actual.

REGULI DE BAZĂ
Orice încăpere ce se vrea amenajată trebuie organizată echilibrat. Distribuirea mobilierului în spaţiu se decide tinând cont de volumul pieselor necesare, astfel încât să nu obţinem contraste mari între aglomerări de obiecte şi spaţii prea libere şi degajate. Dacă aceeaşi cameră va găzdui două sau mai multe funcţiuni, este bine ca ele să se separe vizual, dacă nu prin elemente concrete, măcar prin gruparea pieselor de mobilier. Fundalul acestor zone clare şi spaţiile de circulaţie dintre ele trebuie să fie decorate uniform, pentru a lega spaţiul într-unul unitar şi compact. Grupuri de lumini sau de obiecte pot crea accentele necesare personalizării ambientului, prin direcţionarea atenţiei către zonele dorite. Amplasarea repetitivă a aceluiaşi element pe o suprafaţă sau o direcţie anume crează un ritm expresiv de compoziţie şi poate marca un traseu sau un perete care se vrea a fi principal.

Amplasarea luminilor pe planul locuinţei se face tot după trame geometrice. Dacă luminile cu caracter decorativ cum ar fi candelabrele şi lustrele de design se amplasează de obicei pe centrul încăperii sau deasupra zonelor care se doresc accentuate, luminile de fond (cele arhitecturale) ca spoturi, scafe sau aplice direcţionabile se amplasează liniar, pe trasee bine determinate: holuri, dressinguri sau zone de expunere.
În compoziţiile geometrice, un mare aport la expresivitatea de ansamblu a imaginii o au texturile materialelor. Suprafeţe metalizate, sidefate sau amprentate, alternate cu mobilier din sticlă sau vopsit mat sau lucios dau ambientului un caracter sofisticat şi complex.

Acstea sunt detalii care dau compoziţiei acurateţe şi ne feresc de senzaţia de aglomerare şi fragmentare excesivă. Bune explemple în acest sens găsim în standurile firmelor de prestigiu din cadrul marilor evenimente de design din lume. Pozele prezentate sunt realizate la Salone del Mobile, Milano 2010.

×
Subiecte în articol: idei pentru casa ta