x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Sfaturi practice pentru alegerea şi întreţinerea radiatoarelor

Sfaturi practice pentru alegerea şi întreţinerea radiatoarelor

de Ing. Lucian Cristian    |    26 Ian 2008   •   00:00

Am făcut în numărul trecut o scurtă trecere în re­vistă a celor mai uzuale tipuri şi metode de încălzire folosite în locuinţe şi am ajuns la concluzia că, din toate sistemele prezentate, cel mai bun ca raport performan­ţă-cost este sistemul de încălzire cu agent termic (apă cal­dă).

Un randament de transfer termic cât mai bun

 

Am făcut în numărul trecut o scurtă trecere în re­vistă a celor mai uzuale tipuri şi metode de încălzire folosite în locuinţe şi am ajuns la concluzia că, din toate sistemele prezentate, cel mai bun ca raport performan­ţă-cost este sistemul de încălzire cu agent termic (apă cal­dă). Pentru o mai bună utilizare şi înţelegere a acestui sistem să intrăm un pic în amănunte în ceea ce priveşte modul în care funcţionează. În principal este vorba despre un transfer de căldură de la agentul termic la mediul ambiant din încăpere, care transfer se face prin intermediul unor radiatoare (calorifere). Acest proces trebuie să fie făcut în mod continuu şi cu un randament de transfer cât mai mare.

 

Cum trebuie så arate un calorifer

La alegerea modelului de calorifer trebuie să avem grijă ca din coloana principală de alimentare să plece cât mai multe coloane secundare (elemenţi) prin care să treacă agentul termic. Iar aceste coloane secundare să aibă o suprafaţă radiantă cât mai mare expusă spre exteriorul caloriferului. Atenţie mare însă la elemenţi! Numărul mare al acestora îi fac să fie foarte apropiaţi unul de altul, ceea ce nu este bine, pentru că radiaţia căldurii se va face în acest caz de la un element la altul. În concluzie, caloriferul ideal trebuie să arate astfel: elemenţi mulţi cu secţiune destul de mare pentru o curge­re sănătoasă a agentului termic, elemenţi mai îngustaţi înspre interior şi mai laţi spre exterior pentru mărirea suprafeţei de radiaţie. Bineînţeles că rămân valabile toate consideraţiile referitoare la alegerea materialului (fontă, oţel, aluminiu) prezentate în materialul din numărul precedent.

 

Ce faci pentru a-i mări eficienţa

Trebuie să ţinem cont de faptul că un calorifer încălzeşte aerul din imediata sa apropiere, care aer se ridică până în par­tea superioară a încăperii, iar locul său este luat de aerul mai rece din încăpere şi tot aşa, până când temperatura ajun­ge aproape la acelaşi nivel. Randamentul de transfer este cu atât mai bun, cu cât diferenţa de temperatură dintre sursă (în cazul nostru caloriferul) şi mediu (aerul din imediata sa apro­piere) este mai mare. Această “ventilare” a unei locuinţe se face în mod natural. Trebuie să ne asigurăm că nu întrerupem invo­lun­tar circuitul aerului în încăpere. Deci atenţie maximă să nu cumva să punem ceva pe calorifer, astfel încât să împie­dicăm aerul încălzit să se ridice, sau să ob­turăm caloriferul cu mobilă, împiedicând schimbul de aer. Aces­tea sunt măsuri ce trebuie luate pe parcursul funcţionării ca­lo­riferului, numai că întreţinerea acestuia începe din timpul verii.

 

Precauţii la montare şi întreţinere

La montarea caloriferelor, aşa cum arătam în numărul trecut, trebuie să avem robinete de închidere-deschidere şi pe tur, şi pe retur. Acestea nu numai că asigură controlul circuitelor respective în caz de avarie în funcţionare, dar datorită lor putem să demontăm caloriferul fără a fi necesară golirea instalaţiei. Din cauza impurităţii apei folosite ca agent termic, cu timpul în calorifere se acumulează de­puneri. Aceste depuneri, împreună cu cele produse din cauza ruginii, împiedică buna circulaţie a agentului termic prin calorifer, micşorându-i astfel randamentul. Din acest motiv este necesar şi se recomandă ca o dată la trei-patru ani să se facă o spălare a caloriferelor din locuinţă.

 

Este bine de ştiut din capul locului că într-o locuinţă există două tipuri de circuite de apă: potabilă (de la bucătărie şi baie) şi menajeră (circuitul de încălzire). Dacă apa din circuitul  potabil este tratată şi deci bună de băut, apa din circuitul menajer nu este potabilă şi deci nici bună pentru spălat (nici pentru spălat corporal, nici pentru spălat de rufe sau cine ştie ce altceva, deoarece conţine impurităţi şi microbi).

Concluzia este ca nu cumva, tentat de temperatura ridicată, cineva să încerce să scoată apă din calorifer prin dispozitivul de aerisire şi s-o folosească în scopurile arătate mai sus

 

Operaţiuni de vară

Spălarea caloriferelor se poate face în timpul verii, când instalaţia este oprită. Se demontează caloriferul şi se spală în cadă cu jet puternic de apă, peste tot prin interior, cu ajutorul unui tub flexibil, după care se montează la loc.

Tot pentru a păstra buna funcţionare a calorife­relor este bine ca din când în când să se acţioneze şi robinetele de tur şi retur, pentru a evita blocarea lor din cauza nefuncţionării.

Trebuie să avem în permanenţă grijă de buna funcţionare a caloriferelor, pentru că accidentele produse la acestea sunt unele cu risc ridicat. În primul rând este vorba despre accidente cu apă, ce pot duce la inundaţii în apartament (în cazul blocurilor de locuinţe se cunosc urmările şi pentru vecini) şi, în al doilea rând, este vorba despre apă fierbinte, ceea ce face intervenţia şi depanarea mult mai dificile.

×
Subiecte în articol: termic sfatul inginerului