Specific zonei socio-culturale

Peste tot în lume, pe oricare continent sau meridian, acumulările istorice socio-cultu­rale se reflectă în mod vizibil şi adeseori reprezentativ în forme arhitecturale.

Tradiţia are un cuvânt greu de spus

Peste tot în lume, pe oricare continent sau meridian, acumulările istorice socio-cultu­rale se reflectă în mod vizibil şi adeseori reprezentativ în forme arhitecturale. Obişnuim să numim acest fenomen cu un singur cuvânt: tradiţie. Forma şi volumele unei construcţii s-au conturat în timp, în funcţie de o serie de factori obiectivi, iar arhitectul proiectant este obligat să ţină seama de aceste acumulări calitative, nesocotirea lor având efecte estetice negative.

Relieful şi clima

Primii factori obiectivi deteminanţi pentru stilul arhitectural sunt forma de relief şi clima din arealul respectiv. Casele de câmpie nu arată la fel cu acelea construite la munte sau în zone deluroase. Un factor important sunt consistenţa şi structura solului, care determină felul şi dimensiunile fundaţiei, precum şi dezvoltarea proiectului pe verticală. Important este şi felul în care viitoarea construcţie se va încadra în peisajul general, deschiderea sau obturarea naturală a liniei orizontului.

Forma de relief detemină condiţia climacterică, iar arhitecţii şi constructorii sunt obligaţi să ţină seama de date precum felul şi cantitatea precipitaţiilor, temperaturile medii şi cele extreme, viteza şi direcţia vânturilor predominante. Evident, în anumite zone de pe pământ se iau în calcul şi factorii unor riscuri de calamitate na­turală, cum ar fi cutremurele, acti­vităţile vulcanilor activi, trecerea frecventă a taifunurilor.

Materii prime ieftine

Un alt indicator care determină în mod direct (şi… tradiţional) stilul zonal al construcţiilor este existenţa în zonă sau în imediata apropiere a unor materiale sau materii prime specifice. Lemnul, piatra naturală, exploatările de calcar sau marii producători de ciment, de exemplu, pot determina un anumit stil specific. Dacă aceste elemente nu au o importanţă decisivă în ceea ce priveşte sistemul structural, ele se impun decisiv în finisajele exterioare şi interioare. Toa­te aceste influenţe obiective au o componentă economică esenţială, costurile pentru producerea şi transportul mate­riei prime fiind luate serios în calcul. Desigur, acolo unde resursele financiare sunt practic nelimitate, apar forme arhitecturale impresionante, spectaculoase, adeseori şocante. Aşa s-a întâm­plat în perioada de maximă dezvoltare economică în Peninsula Manhattan, unde a apărut cea mai mare aglomerare de zgârie-nori de pe glob, sau se întâm­plă astăzi la Dubai, unde prin tehnologii foarte costisitoare se construiesc artificial insule de mari dimensiuni.

Specificul naţional

Majoritatea guvernelor din ţările civilizate au la dispoziţie legi speciale destinate conservării specificului naţional, metodelor şi formelor tradiţionale, cel puţin în anumite zone protejate. Este vorba despre legi restrictive, care obligă la respectarea unor norme privind regimul de înălţime al construcţiilor, tratarea uniformă a faţadelor din punct de vedere al elementelor decorative sau protecţia spaţiului verde.

 
Un rol esenţial în controlul şi menţinerea formelor tra­diţionale zo­nale o are industria tu­ristică, încurajarea şi sus­ţinerea ei de către politici­le statale. Aceasta a fă­cut, spre exem­plu, imposibilă apariţia unor construcţii cu cortină de sticlă în peri­metrul presă­rat cu secularele case scoţiene ori irlandeze, interzicerea dezvoltării pe verticală în anumite in­sule din arhipelagul japo­nez sau construirea unor hoteluri-ma­mut pe o zonă extinsă din Alpii francezi sau elveţieni. Şi în România ar trebui protejate anumite zone pentru conservarea tradiţiei arhitecturale şi păstrarea specificului naţional