Viitorul casei memoriale Storck

Dacă in numărul trecut prezentam prin cuvintele Ceciliei Cuţescu Storck muzeul din Str. Vasile Alecsandri nr.16, acest articol se doreşte a fi o analiză a situaţiei actuale. Este binecunoscută nevoia de reciclare a imaginii vetuste şi sărăcăcioase a muzeelor bucureştene, insă Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural a Municipiului Bucureşti nu pare să işi infirme lipsa de interes demonstrată in această privinţă. Intr-adevăr, modernizarea muzeelor şi caselor memoriale din Capitală ar presupune investiţii financiare importante, intrucăt sunt necesare lucrări complexe de restaurare şi reabilitare. Şi totuşi, suntem oare conştienţi şi pregătiţi să acceptăm consecinţele acestei lipse de interes?


Statutul de proprietate

De curănd, casa memorială "Corneliu Medrea" a fost retrocedată şi, in ciuda tuturor promisiunilor primarului Videanu, clădirea a fost cumpărată de un investitor privat şi definitiv inchisă publicului. Muzeul "Frederic şi Cecilia Cuţescu Storck" este proprietate privată, iar dacă doresc moştenitorii, domnii Alexandru şi Alvaro Botez, pot vinde clădirea, intrucăt Primăria Bucureştiului deţine doar colecţia expusă in casa memorială. Pentru a impiedica acest lucru, avănd in vedere recentul caz Medrea, dar in această situaţie beneficiind de bunăvoinţa proprietarilor, Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural a Municipiului Bucureşti şi Muzeul Municipiului Bucureşti ar trebui să concretizeze o strategie in cadrul programelor şi proiectelor lor.


Management muzeal?

Cert este că anul acesta Muzeul Municipiului Bucureşti nu a organizat nici un eveniment notabil, iar website-ul nu este actualizat de căţiva ani. Nu există o strategie omogenă de construire a unei imagini moderne a muzeelor Capitalei şi nu putem vorbi despre punerea in valoare a colecţiilor sau lansarea şi desfăşurarea unor programe sau proiecte, in colaborare cu muzee din alte ţări, instituţii culturale, şcoli, licee şi universităţi pentru stabilirea şi consolidarea unor contacte relevante din punct de vedere cultural. Dificultatea realizării unor asemenea iniţiative - deşi există cu siguranţă şi exemple notabile - depinde de o serie de factori: de la viziunea atăt a autorităţilor, căt şi a muzeografilor faţă de acest gen de iniţiative la lipsa de informaţii şi experienţă in conceperea şi administrarea unor asemenea iniţiative sau lipsa resurselor financiare.


Posibile soluţii

Organizarea de evenimente culturale, conferinţe şi ateliere artistice poate reda amploarea şi credibilitatea culturală numelui Storck. In acest context, o bursă de excelenţă artistică acordată de instituţii culturale şi academice publice şi private din Romănia poate să reprezinte o modalitate vizibilă de a conferi un argument in favoarea capacităţii acestui muzeu de a reprezenta valori culturale bucureştene.

Trebuie amintit că acest spaţiu era plin de viaţă. "Casa noastră, cu atătea ateliere, semăna cu un stup de albine. In cele patru ale soţului meu se auzeau dălţile ciocănind blocurile din piatră. Pe fereastră, dincolo, se zăreau ucenicii şi lucrătorii modelănd pămăntul, aşezăndu-l pe schelete de sărmă pentru lucru, udănd sculpturile sau turnăndu-le in ghips pe cele terminate. Eu lucram singură şi uneori in mijlocul elevilor mei, iar Romeo, mai tărziu, in altă odaie, işi infiripa şi el visele, risipindu-se abil şi nerăbdător, in desene robust croite şi picturi", scria Cecilia Cuţescu Storck. Astăzi este un spaţiu uitat, ignorat de scena culturală romănească, cu care Primăria Capitalei, ca şi cu multe altele, de altfel, parcă nu ştie ce să facă.


1951-2007

Reşedinţa Storck a devenit muzeu in anul 1951 in urma donaţiei familiei. Artista a amenajat spaţiul care astfel a păstrat farmecul şi atmosfera acelei epoci. De altfel, Cecilia Cuţescu Storck a fost muzeograful colecţiei pănă la moartea ei, in 1969, fiind urmată de fiica ei, Gabriela Storck, pănă la moartea acesteia in anul 1976.
In urma cutremurului din 1977 au fost realizate unele lucrări de consolidare. Intervenţia de restaurare necorespunzătoare din anii 1980 asupra faţadelor, adică aplicarea tencuielii de ciment şi utilizarea in interior a unor materiale improprii, respectiv tapetul din atelierul artistei, parchetul pus in căteva camere şi instalarea unor corpuri de iluminat neadecvate in cele două ateliere ale lui Frederic Storck au un impact negativ, diminuănd valoarea de patrimoniu. Rezonanţa numelui Storck ar trebui prelungită şi consolidată prin toate mijloacele instituţionale posibile şi mai ales prin lucrări de restaurare de anvergură.

Lucrări necesare

Datorită iniţiativelor doamnei muzeograf Liliana Vărban, in iarna 2005-2006 a fost reparat acoperişul muzeului, anul acesta fiind aprobată doar realizarea unui studiu de fezabilitate pentru introducerea incălzirii centrale, care ar reduce diferenţele de temperatură şi ar asigura atăt picturii murale, căt şi celorlalte opere de artă temperatura constantă de 15-16ÞC. In timpul iernii, muzeul este incălzit doar ziua, de aceea diferenţa de temperatură din interior poate ajunge şi la 20ÞC, astfel in timp pictura murală realizată in tehnica encaustică incepănd să prezinte grave exfolieri atăt in partea inferioară, căt şi in partea superioară, din cauza diferenţelor de temperatură, a condensului şi a tehnicii folosite de artistă. Restaurarea picturii murale presupune o abordare atentă şi detaliată care nu poate incepe inainte de rezolvarea umidităţii pereţilor. Şi odată incepute lucrările, ar trebui tratate problema atacului biologic care a afectat parchetul şi consolidarea terasei care stă să se prăbuşească. Depozitele muzeului reprezintă o altă problemă. Opere inedite precum: acuarele de Carol Pop de Szatmari, picturi de Alexandru Szatmari şi Romeo Kunzer, dar şi o colecţie de grafică a Ceciliei Storck sunt depozitate impropriu, spaţiul fiind insuficient şi fără dotările corespunzătoare. In urma unei reabilitări a clădirii muzeului, mansarda, in prezent nefolosită, poate fi transformată in noi spaţii de expoziţie sau depozitare.