SAU ALTĂ AMPRENTĂ DISTINCTIVĂ A UNUI CREATOR GENIAL.
Los Angeles, California, 111 South Grand Avenue, încadrată de Hope
Street, 1st şi 2nd Strets, cu un număr de 2.265 de locuri, este
clădirea care găzduieşte L.A. Philarmonic Orchestra, plus L.A. Master
Chorale. Altă capodoperă de arhitectură gândită şi înfăptuită de marele
Frank Gehry. Construcţia propriu-zisă (274 milioane de dolari) a
debutat în anul 1999 şi a fost inaugurată cu un concert de gală la 23
octombrie 2003.
DE UNDE S-A PORNIT
Proiectul a fost lansat în 1987, când Lillian Disney, văduva lui Walt Disney, a donat 550 de milioane de dolari pentru proiectarea şi realizarea unei săli de concert care să poarte numele celebrului său soţ. Frank Gehry a livrat desenele complete ale proiectului în 1991. S-a început (între 1992 şi 1996) cu construcţia unui imens garaj subteran: a costat 110 milioane de dolari plătiţi de Los Angeles County, care a vândut în avans locuri celor care doreau să-şi parcheze automobilele sub viitoarea sală de concert. A urmat o perioadă destul de lungă până au fost strânse fonduri suficiente (ba chiar excedentare…) care să acopere costurile prevăzute de proiectul original. În 2003, când construcţia era terminată, Filarmonica din Los Angeles şi-a amânat deschiderea stagiunii până în toamnă, lăsând vara pentru reglarea acusticii, proiectată de japonezul Toyota, colaborator apropiat al lui Gehry. Înaintea concertului inaugural, după repetiţia generală, redutabilul critic muzical Mark Swed scria în L.A. Times că “O nouă dimensiune sonică a fost cucerită prin vibraţia fiecărui centimetru cub de aer din interiorul sălii, o perfecţiune care face să dispară până şi notele false ale câtorva instrumentişti…”.
CHESTIUNI DE TEHNICĂ
După construcţie, câteva modificări au fost efectuate în ceea ce priveşte aspectul exterior. Astfel, Founders Room a fost acoperită cu plăci de oţel inox mătuit, în loc de oglinzi, aşa cum era proiectat iniţial. Calităţile finisajului au fost amplificate de secţiunea concavă a sălii. Un efect interesant a fost creşterea considerabilă a temperaturii la interior, ceea ce a obligat la redimensionarea instalaţiei de climatizare. Scena din sala de concert este completată perfect de impunătoarea orgă construită de germanul Caspar Glatter-Gotz, tot după un proiect al lui Frank Gehry, ajutat de Manuel Rosales, consultant de sunet. Această orgă de excepţie şi-a făcut pentru prima oară auzite sunetele abia în septembrie 2004, sub mâinile maestrului Frederik Swann. Ea este echipată cu un dublu sistem de acţionare: mecanic şi electronic. Pardoseala sălii de concert, ca de altfel şi întreaga placare acustică, este din lemn stejar, spectatorii, criticii şi muzicienii care au trecut pe aici considerând audiţia impecabilă: timp de reverberaţie a sunetului 2,2 secunde cu sala goală şi 2 secunde cu sala ocupată.
CU DOUĂ CONSOLE
La fel de original este şi faptul că orga este dotată cu două console. Cea dintâi este o construcţie fixă, amintind de orgile baroce din nordul Germaniei şi e dotată cu un circuit închis de televiziune, cu monitorizarea sălii. Cea de-a doua consolă este amovibilă, putând fi mutată cam cu acelaşi efort cu care se mută un pian greu.
Alături de alte construcţii celebre ale lui Frank Gehry (una dintre ele prezentată în numărul trecut al acestui supliment), Walt Disney Concert Hall din Los Angeles a primit, din punct de vedere al realizării arhitecturale, o seamă de aprecieri laudative, fiind considerată o realizare de excepţie. De aceeaşi critică extrem de favorabilă se bucură şi acustica impecabilă a sălii de concert, considerată una dintre cele mai performante din întreaga lume. Programarea susţinerii unui concert în această sală se face pe criterii foarte riguroase şi cu o ştachetă selectivă foarte ridicată.
VEDETĂ DE FILM
Clădirea Walt Disney Concert Hall este şi o binecunoscută vedetă de… film. Aici s-a filmat unul dintre episoadele serialului “The Simpsons”, pe coloana sonoră a filmului auzindu-se, la un moment dat, chiar şi vocea arhitectului Frank Gehry. Prima proiecţie a unui film în această sală a fost prilejuită de premiera mondială a celebrului “The Matrix Revolution”. Sala a mai fost utilizată cu ocazia săptămânii desfăşurate sub deviza “Idol Gives Back”, precum şi (în anul 2008) cu ocazia lansării filmului “Iron Man”, pentru ceremonia organizată de Stark Industries.
Citește pe Antena3.ro