Zaha Hadid, o arhitectă pentru secolele viitoare

PROIECTE AVANGARDISTE CARE NU AU ÎNCĂ SUPORT MATERIAL  
Am gândit pentru rubrica de "Construcţii celebre" din acest număr un material care să prezinte pe scurt, împletite laolaltă, câteva dintre construcţile emblematice plus date privind evoluţia profesională a celebrei arhitecte Zaha Hadid. Singura femeie-arhitect care a obţinut până la acest moment premiul Pritzker, distincţie majoră pentru acest domeniu, multe dintre referirile făcute la el numindu-l drept echivalentul pentru arhitectură al Nobel-ului. Este femeia care a deţinut în anul 2008 poziţia 69 în lista revistei Forbes cu "Primele 100 Cele Mai Puternice Femei din Lume" şi mai întâi de toate este femeie! Una dintre milioanele şi milioanele de femei sărbătorite în aceste zile.

STUDII, PREGĂTIRE, PROFESORAT
S-a născut la 31 octombrie 1950 în Bagdad (Irak). Deşi obţine o licenţă în matematică la Universitatea Americană din Beirut, se simte puternic atrasă de arhitectură, motiv pentru care se înscrie la Londra la una dintre cele mai prestigioase şcoli de arhitectură pe care o absolvă cu calificative maxime. Este motivul pentru care este admisă să lucreze alături de foştii ei profesori, arhitectul olandez Rem Koolhaas şi Elie Zengelis la Office of Metropolitan Architecture. În urma colaborării cu profesorul Koolhaas, face cunoştinţă cu unul dintre marii ingineri constructori ai acestei perioade, Peter Rice, cel care încă de la începuturi o încurajează, deşi în acea vreme lucrările ei păreau destul de dificil de realizat fizic. Se ştie că adesea fantezia arhitecţilor depăşeşte cu mult posibilităţile de realizare tehnică ale proiectelor, aşa că susţinerea morală acordată de Rice a fost de mare importanţă pentru moralul Zahei Hadid. În 1980, la nici 30 de ani împliniţi, îşi întemeiază propria firmă în Londra, Zaha Hadid Architects. Se impune şi la catedră, din anii ’80 începând o frumoasă carieră de profesorat în cadrul Architectural Association din Londra. După acest post urmează altele, în special în America, unde îl înlocuieşte pe marele arhitect japonez Kenzo Tange la School of Design  (Harvard University) şi pe Sullivan la University of Illinois. Devine membru de onoare al Academiei Americane de Arte şi Litere, pentru ca în 2004 să devină prima femeie care câştigă Premiul Pritzker, mai sus amintit. În prezent este profesor la Universitatea de Arte Aplicate din Viena.  

CARIERA DE ARHITECT
Surprinzător, Zaha Hadid câştigă o mulţime de premii la concursuri internaţionale, dar acestea nu se finalizează prin construcţii. Primul mare succes, The Peak, un complex pentru Hong Kong, nu a fost niciodată construit. Au urmat ulterior mai multe clădiri în Berlin şi Dusseldorf, care au avut aceeaşi soartă. Paradoxal, cel mai notoriu caz s-a întâmplat în Marea Britanie, ţara de adopţie ca arhitect pentru Hadid, locul în care aceasta s-a consacrat.

În 1994 Hadid câştigă proiectul pentru Cardiff Bay Opera House (Opera din Cardiff), proiect ce nu s-a construit datorită opoziţiei zgomotoase a politicienilor locali care au susţinut că această clădire a fost impusă galezilor de Londra. La un moment dat, începuse să se vorbească despre Zaha Hadid ca despre arhitectul ale cărui proiecte sunt de neconstruit, datorită în special soluţiilor ultradificile de realizat din punct de vedere tehnic, cât şi datorită costurilor deosebit de ridicate. Numai că încet-încet, după Vitra a urmat marele succes cu Rosenthal Centre, după care Phaeno Science Center Wolfsburg şi Clădirea Centrală a BMW Leipzig (Germania), Hotel Puerta şi numeroase altele conturează pregnant personalitatea unei mari arhitecte.

O mare şansă acordată acestei arhitecte a venit din partea americanilor cunoscuţi ca mai tradiţionalişti în domeniul arhitecturii decât europenii, şi aceasta s-a numit Rosenthal Center for Contemporany Art din Cincinatti, Ohio. Aici Zaha Hadid a putut să-şi pună în aplicare teoriile avangardiste în ceea ce priveşte integrarea spaţiului construit în peisajul urban, modul în care trebuie să interacţioneze clădirea ca spaţiu închis cu oraşul.

Staţia de pompieri de la Vitra a fost mai mult un succes formal, şi nu unul funcţional, în prezent fiind transformată în muzeu.