Înainte de toate, dacă vă doriţi o astfel de plantă, trebuie să ştiţi că nu tot ce pare a fi Zygopetalum chiar este. Uneori etichetele sînt greşite sau lipsesc cu desăvîrşire. Acesta este motivul pentru care vă sfătuiesc să cumpăraţi plantele în plin sezon, chiar dacă preţul este destul de piperat (totuşi, nu mai piperat decît al altor orhidee).
Înainte de toate, dacă vă doriţi o astfel de plantă, trebuie să ştiţi că nu tot ce pare a fi Zygopetalum chiar este. Uneori etichetele sînt greşite sau lipsesc cu desăvîrşire. Acesta este motivul pentru care vă sfătuiesc să cumpăraţi plantele în plin sezon, chiar dacă preţul este destul de piperat (totuşi, nu mai piperat decît al altor orhidee).
La ce să fiţi atenţi?
Ca şi în cazul altor plante, nu vă grăbiţi să ieşiţi cu Zygopetalum-ul din magazin şi să-l aşezaţi frumos acasă la fereastră. Oricît de mare v-ar fi nerăbdarea, cercetaţi atent planta. În primul rînd este indicat ca tijele florale să fie de un verde sănătos. O parte din flori să fie deschise, aşa încît să vă convingeţi că este ce căutaţi. Bobocii să fie măcar parţial coloraţi, ca să vă asiguraţi că au o şansă în plus să se deschidă. Frunzele să aibă şi ele o culoare verde moderată, fără arsuri, pete galbene sau porţiuni rupte. Verificaţi rădăcinile, atît cele de la suprafaţă, cît şi cele de la baza ghiveciului. E important să fie sănătoase la atingere, altfel planta poate intra în colaps. Dacă după această cercetare sînteţi mulţumiţi, treceţi la pasul următor.Cum să-l îngrijiţi?
Este o orhidee pentru cultivatori avansaţi, dar, dacă ştiţi să păstraţi echilibrul factorilor de mediu, n-o să aveţi necazuri cu planta nici dacă sînteţi mai la început cu experimentatul. Feriţi orhideea de soare direct, pentru că se poate alege cu arsuri, iar florile se trec mai repede. Nu udaţi abundent nici măcar dacă este foarte cald afară, dar nici nu lăsaţi planta să sufere de sete – florile vor fi primele afectate şi bobocii în formare. Nu agreează temperaturile extreme şi nici trecerile bruşte. De fapt, plantei nu-i place nimic din ce nici dumneavoastră nu v-ar plăcea. Este un nou membru al familiei.De obicei, după ce se trec florile, planta intră într-o perioadă de adaptare la condiţiile de mediu. Dacă în sezonul următor nu mai iniţiază tije florale, înseamnă că de vină este lumina insuficientă. Încercaţi să-i găsiţi un loc potrivit din acest punct de vedere. Are nevoie de o bună ventilaţie şi de temperaturi de seră temperată iarna. Dacă este prea frig şi udarea este abundentă, frunzele se pătează. Planta îşi consumă energia inutil. Echilibrul îngrijirilor trebuie păstrat
Citește pe Antena3.ro