x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Copiii talentați la acro dance, beatbox și acrobații pe cal vin, joi, la “Next Star”

Copiii talentați la acro dance, beatbox și acrobații pe cal vin, joi, la “Next Star”

20 Sep 2016   •   16:18
Copiii talentați la acro dance, beatbox și acrobații pe cal vin, joi, la “Next Star”

Copiii românilor se întrec în talente joi, 22 septembrie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție a emisiunii “Next Star”, prezentată de Dan Negru. Iar Pepe, CRBL, Alina Eremia și Dorian Popa devin mai exigenți ca niciodată la masa juriului, deși copiii care vor evolua în fața lor sunt extrem de bine pregătiți.

Cu toată rigurozitatea de care jurații vor da dovadă, unul dintre ei va acorda joi seara primul trofeul Golden Star al sezonului și va trimite astfel un copil talentat direct în Marea Finală.

Cine va fi acesta, telespectatorii Antenei 1 vor afla  într-o ediție în care copiii vor face spectacol cu demonstrații de beatbox, acrobații pe cal, muzică, dans și acro dance.

Unul dintre copiii care urcă joi seara pe scena de la “Next Star” este Iusti, un băiat de 12 ani, din Dorohoi, care face beatbox. Puștiul este un autodidact și spune că a învățat singur beatbox, ajutat de o... damigeană.

Cum a fost posibil acest lucru, cum sună demonstrația sa, ce sfaturi îi va da CRBL și ce cadou nesperat îi va oferi Dan Negru, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi seara.

În aceeași ediție, vin și Iris, o fetiță de 12 ani din Timișoara care face... voltijă, o combinație dintre gimnastică și balet pe cal, dar și Jasmina, de 10 ani, care practică acro dance. La ce performanță au ajuns ele și cu ce anume îi vor impresiona ele pe jurați, telespectatorii vor vedea joi seara.

Cine sunt ceilalți talentați concurenți ai serii, telespectatorii Antenei 1 vor descoperi joi, 22 septembrie, de la ora 20.30, în cea de-a doua ediție a noului sezon “Next Star”.

 

×