200 de ani de arta dintr-un bot de lut

"Oricum, chiar daca le arat tot ce fac eu si cum fac, n-or sa reuseasca sa faca la fel ca mine. Mai ai nevoie si de altceva. La mine totul se afla in sange. Meseria de olar am desprins-o de la bunicul meu Constantin Colibaba, care la randul sau si el a invatat-o de la tatal sau, cu numele de Ioan, care la randul sau si tata Ioan a invatat de la tatal lui, Vasile." Florin Colibaba ceramist

"Tu stii cat de bune ies sarmalele in vasele astea de lut? Habar n-ai!", imi spune cu incredere Florin Colibaba. Dar nu asa a inceput discutia noastra. De fapt nici nu am vorbit dspre ceva anume. Cum ii sade bine unui artist, are o filozofie a lui. Despre arta, despre viata. Si despre faptul ca la el una o completeaza pe cealalta. Faptul ca Florin Colibaba a devenit ceramist nu a fost o intamplare. Este implinirea unui destin, continuarea unei traditii ce a fost pornita acum cinci generatii. Cam acum 200 de ani, Vasile a fost primul Colibaba care s-a apucat de mestesugul ceramicii. A deschis un drum pe care a mers si Ion, care l-a invatat pe Constantin, si asa harul acesta a ajuns si la Florin. Acesta din urma a fost trimis la scoala "sa se faca altceva", dar cum "sangele apa nu se face", s-a indragostit de arta olaritului.

SPATIU DE LUCRU. Atelierul lui Colibaba nu seamana cu un atelier de olarit. Toate vacantele de vara mi le-am petrecut in atelierul bunicului meu, olar si el. Dar aici, la Radauti, in atelierul lui Colibaba, era parca altceva. Era un atelier modern, cu un cuptor electric, care iti arata la cate grade s-a incins si il puteai programa. Colibaba imi arata o poza cu bunicul lui, Constantin, care "facea pe roata", aplecat cu atentie si respect asupra bucatii de lut pe care o modela. Isi aduce aminte de cuptorul urias al bunicului, pe care iti trebuia o zi intreaga sa il umpli, o zi sa se arda oalele si alta sa le scoti de acolo. Acum arta olaritului este mai simpla. Dar exista si un dezavantaj. Sunt o multime de artisti falsi, care fac tot felul de kitsch-uri, zicand ca sunt originale. Colibaba nici macar nu se teme sa ii invete pe altii. "Oricum, chiar daca le arat tot ce fac eu si cum fac, n-or sa reuseasca sa faca la fel ca mine. Mai ai nevoie si de altceva." Intuiesc in vorbele sale mandria artistului care stie ca este bun. Doar cei din familia lui au putut reinvia traditia ceramicii de Radauti, dupa aproape doua secole de la disparitie!

CREATIA. In atelierul lui stau aranjate tot felul de obiecte: farfurii, cani, plosti, sfesnice, placi, urcioare, tavi, supiere. Dar toate au un element comun. Sunt decorate dupa specificul ceramicii de Kuty, ilustrand viata taranilor, credinta si preocuparile lor. Toate aceste vase sunt realizate din argila, pe care artistul o modeleaza doar folosindu-si mainile. Inainte vreme, pentru a aduce lutul la textura necesara, olarii o "calcau" cu picioarele. Mai apoi, s-a inventat malaxorul, care este folosit si astazi. Coloritul vaselor este atat de simplu, dar totodata te duce cu gandul la caldura, la renastere: verde, galben, maron, alb si crem.

La vorba, Florin Colibaba aduce cu un fel de Moromete din Bucovina. Un om simplu, caruia ii place sa vorbeasca despre viata. Se asaza pe scaunelul lui, are locul lui unde isi pune scrumiera, iar dupa ce spune ceva sta, si priveste la rotocoalele de fum. Mediteaza la ce-a spus, la ce ar mai fi de spus. Am fi stat ore in sir de vorba. Dar timpul, ca si cu Moromete al lui Preda, nu a avut rabdare cu noi. Colibaba trebuia sa se intoarca la vasele lui de lut pe care le pusese in cuptor, iar eu trebuia sa imi continuu drumul. Dar am promis sa ma mai intorc odata in lumea lui Florin Colibaba.

MANDRIE "Numele Colibaba este prezent in toate descrierile orasului Radauti. Cel mai important punct de reper este muzeul "Constantin Colibaba". Pe site-ul Muzeului "Tehnici Populare Bucovinene" Radauti, familia Colibaba este descrisa ca fiind "o mandrie a orasului, gradinile smaltuite in verde si galben, zgrafitate subtire cu stilul de metal ascutit pe angoaba curata a fondului alb, strachinile si urcioarele, sfesnicele si zodiacele ceramicii de Colibaba."

DE LA SLAVI Ceramica de Kuty apartine curentului bizantin si este foarte des intalnita in Bucovina. Denumirea de Kuty vine de la un atelier de olarit care se afla in Ucraina. Acest tip de ceramica este o impletire intre mestesugul olarilor romani si cel al slavilor. Cea mai infloritoare perioada a ceramicii de Kuty a fost secolul al IX-lea. Intalnim aici o mare varietate de forme, in care se recunosc tipuri apartinand vechii ceramici greco-romane. Coloritul este foarte simplu, reducandu-se la doar cateva culori: verde, galben, alb, maro.

INTRE PREMII SI EXPOZITII

De-a lungul carierei sale Florin Colibaba a castigat nenumarate premii si a participat la o multime de festivaluri si expozitii. Dintre acestea vom aminti doar cateva: Din 1985 pana in anul 1990 - Premiul I la Targul de la Sibiu, cu participarea a peste 80 olari din tara. Intre anii 1983-1990 premii diferite la Targul Olarilor "cucuteni" 5000 de la Iasi cum ar fi: Premiul I - 1984, Premiul II - 1983, 1986, Marele Premiu in anii 1985, 1987, 1988 si Premiul Universitatii Al. I. Cuza in anii 1989-1990, cu participarea a peste 60 de olari din tara. La Targul de la Radauti "Ochiul de Paun" din anii 1983-1991 - cu urmatoarele: Premiul I in anii 1983-1984, 1986, 1987, 1988, 1991. Marele Premiu in anii 1985-1989-1990. Participari la targuri internationale in Mongolia, Japonia, China, Coreea, Vietnam si un premiu in anul 1978 in Suedia pentru arta naiva. In ultimi 12 ani a participat la doua targuri in Germania - Diessen si Frechen, precum si in Franta la Sain-Guilhemes le Desert si Baillargues. Din anul 1995 este membru al "Academiei Artelor Traditionale din Romania" In anul 1999 a participat cu lotul Romaniei la festivalul Smithsonian Folklife de la Washington DC (USA), iar din anul 2003 este membru al Asociatiei Artistilor Plastici din Bucuresti.