Al nostru-i fruncea!

Una dintre cele mai mari bucurii este aceea in care parintii primesc vesti minunate din partea copiilor.

Una dintre cele mai mari bucurii este aceea în care părinţii primesc veşti minunate din partea copiilor.


De pildă, o vecină de la cinci, Nuţica, are un băiat. Acest băiat, care nu s-a dovedit a fi prea cuminte în perioada copilăriei, a devenit un tînăr care ne-a uimit pe toţi, dar mai ales pe părinţi. Aceştia nici nu visau ca fiul lor, mare iubitor de berici la colţul blocului, de straie şi coafuri ciudate, să intre la facultate. Nici nu le-a spus pă- rinţilor! Şi, uite-aşa, toată scara a rămas uimită cînd Nuţica, împinsă de un imbold uriaş de fericire, a ţîşnit pe palier şi a răcnit cît a putut, chemînd vecinii. Uşile se deschideau pe rînd şi capetele se iţeau la fiecare palier. Priviri curioase şi urechi ciulite se îndreptau către Nuţica cea urlătoare. "Da’ ce ai, dragă?!", strigă Ioana de la parter. "Ţe a timplat?", întrebă şi chinezoaica cea gravidă de la etajul şase.


A INTRAT! Nuţica trase aerîn piept şi întrebă: "Sînteţi toţi?". "Da!", strigară capetele întoarse spre ea. "Ei bine, vreau să vă spun că era să mor!", mai zise ea. Cum nimeni nu reacţiona, Nuţica a continuat: "Îl ştiţi pe Măiţă al meu?!". "Ba bine că nu!", veni un răspuns de la etajul patru. De la Fănel care era, uneori, coleg de berică al celebrului Măiţă. "Mă!", se răsti la el Aneta care strigă şi la Nuţica: "Da’ zi odată, fato! Ce ne fierbi?!". "Ei bine, Măiţă a intrat la facultate!", tună Nuţica, lăsînd uluite capetele care păreau înşirate pe aţa scării.


MINUNI. Deodată se buluciră toţi şi curînd se înghesuiau la Nuţica în apartament, unde Sică, soţul şi tatăl copilului-minune, zăcea pe un fotoliu, cu un prosop ud pe frunte. "Zi, bre!", o îndemnă Paul să spună ce şi cum. Nuţica începu: "Acu’ o lună am plecat cu Sile la ai lui, unde am stat pînă ieri. Cînd am venit, l-am găsit pe Măiţă tuns chilug, fără mîzgălelile alea pe mîini. M-am gîndit că îşi schimbă desenele şi îi trebuie loc curat! Dar cînd a plecat de acasă, cam pe la 7:00, şi-a pus blugii şi un tricou normal, apoi şi-a tras ciorapi albi şi adidaşii... am simţit un junghi în inimă. Mi-am făcut curaj şi l-am întrebat unde se duce...". "Da’ zi, dragă!", o îndemnă Petruţa. "Ei bine, m-a luat în braţe şi mi-a strigat că a intrat la facultate! Dar nu la oricare, ci la Poliţie! Da, la Poliţie! Ciupeşte-mă dragă, că încă nu mi-am revenit!", îi zise ea Anetei. În tăcerea apăsătoare se auzi, pierit, graiul mehedin- ţean al lui Sică: "Domne, al nostru- i fruncea! Pregăteşce tu, fruccele, că-i ora să vină!". "E, bravo! Trebuie să dai de băut!", zise Fănel strîmbîndu-se de ciupitura Anetei.