O seară petrecută în compania maestrului bucătar Antonio Passarelli este mai mult decât o demonstraţie de talent culinar. Este o poveste împărtăşită prietenilor, o lecţie de bun gust şi rafinament, un prilej de a redescoperi adevăratele savori italiene.
Parte a unui program mai amplu, denumit "Tur al savorilor italiene", evenimentul, găzduit la 4 iunie de unul dintre cele mai bune restaurante cu specific italian din Bucureşti, a reprezentat pentru gurmanzii români şansa de a gusta specialităţi unice, pecum Bresaola (un salam de vită condimentat cu sare, piper, ulei de măsline şi un pic de suc de lămâie) servit cu mozzarella şi rucolla, Prosciutto nationale (un sortiment de prosciutto deosebit de gustos care transformă orice sandviş într-o experienţă a gusturilor), dar şi Salami Felino (ce se obţine din carne de porc şi păstrat la maturat timp de şase luni). Au urmat farfalle cu suc de roşii, mozzarella, busuioc şi oregano, apoi Risotto funghi porcini, preparate ale căror secrete au fost dezvăluite tuturor celor prezenţi.
"Bucătăria trebuie povestită, vorbită. De multe ori, eu când mănânc vreau să înţeleg ce este acolo. Bucătăria este un concert deVivaldi , «La primavera», unde auzi armonia aceea extraordinară, simţi fiecare instrument în parte. Un bucătar este un dirijor bun, nu un artist", mărturiseşte Antonio Passarelli.
Citește pe Antena3.ro