x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Arhanghelii din "vara iernii"

Arhanghelii din "vara iernii"

de Simona Chiriac    |    02 Noi 2005   •   00:00
Arhanghelii din "vara iernii"
CALENDAR GASTRONOMIC
Timp de trei zile, intre 8 si 10 noiembrie, crestinii ortodocsi ii praznuiesc pe Sfintii Arhangheli Mihai si Gavriil. Cei doi arhangheli se bucura de mare cinste, pentru ca, in credinta populara, ei iau sufletele celor care au murit.

Atunci cand Dumnezeu ii porunceste, Sfantul Mihail taie cu sabia firul vietii, dar nu inainte de a-i ingadui omului sa mai traiasca cateva zile, pentru a-si lua ramas bun de la cei dragi. Poate din aceasta cauza este bine ca la 8 noiembrie sa aprinzi o lumanare in biserica. Aceasta lumanare iti va lumina calea si pe lumea cealalta. Se mai aprind si pentru cei care au murit fara lumanare si mangaiere, in conditii violente: inundatii, incendii, cutremure, diferite accidente. De altfel, se spune despre cei care muncesc in aceasta zi ca se vor chinui amarnic pana cand isi vor da sufletul.

CREATIE. In traditia populara, sfintii au fost creati dupa ce Dumnezeu a plamadit toate lucrurile de pe pamant. Aflat in al noualea cer, acolo unde nu poate fi vazut de oameni, Dumnezeu s-a spalat pe maini si apoi le-a scuturat. Au cazut 12 picaturi de apa, fiecare transformandu-se intr-un sfant. Primul a fost Sfantul Mihail, aflat in partea dreapta a Tatalui. Al doilea a fost Sfantul Neculai (asezat in stanga), urmat fiind de Sfintii Gheorghe, Dumitru, Procoava sau Ilie. Ultimul zamislit in acest fel a fost Iisus Hristos.

PUTERE. Batranii spun ca nu exista nici un sfant la fel de puternic ca Arhanghelul Mihail, pentru ca numai el a primit de la Dumnezeu soarele si luna. Atunci cand sfantul ridica soarele mai sus decat luna, este timpul verii, iar cand luna se afla deasupra soarelui, este iarna. Tot Sfantul Mihail tine si gerul in frau si ii da drumul asupra firii doar putin cate putin pentru a nu ingheta totul in cale. De Sfintii Mihail si Gavriil, vremea este calda si frumoasa, aproape ca de vara. Pana la Craciun vor mai fi doua, trei sau patru astfel de zile calde numite in popor "vara iernii".

SCARA CEREASCA


In traditia crestina, in cer se afla noua cete ingeresti, despartite de trei ierarhii: cea mai de sus, cea de mijloc si cea mai de jos. In prima ierarhie, cea mai aproape de Dumnezeu, se afla Serafimii ("cei ce aprind sau incalzesc", cei cu sase aripi), Heruvimii ("multa intelegere sau revarsare de intelepciune", cei cu ochi multi) si Scaunele ("purtatorii de Dumnezeu", pe ei se odihneste Dumnezeu ca pe un scaun). In ierarhia de jos se afla Incepatoriile (sarcina lor este sa-i duca pe oameni pe calea cea dreapta si tot ei au putere asupra tuturor ingerilor), Arhanghelii (vestesc dorintele lui Dumnezeu) si Ingerii (se afla cel mai aproape de oameni, sfatuindu-i si ajutandu-i la nevoie). (dupa "Vietile Sfintilor")

2 - 8 noiembrie
Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil
"Cine mananca sa nu dispretuiasca pe cine nu mananca; si cine nu mananca sa nu judece pe cine mananca, fiindca Dumnezeu l-a primit"
Romani, capitolul 14, versetul 3
  • 2 M Sf. Mucenici: Achindin, Pigasie, Aftonie si Elpidifor
  • 3 J Sf. Mucenici: Achepsima episcopul, Iosif proorocul si Aitala diaconul
  • 4 V Cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. Mc. Nicandru si Ermeu
  • 5 S Sf. Mc. Galaction si Pistimia; Sf. Mc.: Timotei, Teofil si Teotim (Pomenirea mortilor)
  • 6 D Sf. Pavel Marturisitorul, Patriarhul Constantinopolului
  • 7 L Sfintii 33 Mucenici din Melitina; Cuv. Lazar
  • 8 M †) Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil

  • ×
    Subiecte în articol: dumnezeu