Arome de la capătul pământului

La propriu… În mijlocul oceanului, arborii de cafea îşi înfig rădăcinile în solul hrănitor al insulelor inundate de soare. O oază de plăcere şi relaxare, în care boabele de cafea se transformă în cea mai intensă şi aromată băutură, o specialitate cu adevărat „gourmet”.

Insula Sfânta Elena din Oceanul Atlantic l-a găzduit în ultimii ani de viaţă pe împăratul francez Napoleon Bonaparte. Astăzi este renumită şi pentru cafeaua produsă aici, căutată de gurmanzii din întreaga lume. Primele boabe au fost aduse din Yemen cu 300 de ani în urmă, iar datorită izolării insulei (cel mai apropiat pământ se află la mai bine de 1.000 de kilometri distanţă), cafeaua şi-a păstrat exact aceleaşi proprietăţi. În acelaşi timp, cultivatorii folosesc cu dibăcie toate darurile naturii: guano, un îngrăşământ natural colectat cu greu de pe stâncile ce se prăvălesc abrupt în va­luri, apă de izvor ce ţâşneşte de pe culmile mai înalte ale insulei şi un sol vulcanic, foarte hrănitor. Boabele de cafea se culeg cu grijă începând din luna octombrie până în februarie (se aleg doar boabele bine coapte, perfecte) şi se lasă la uscat în soare cel puţin patru luni înainte de a fi prăjite. Gustul lor? Note proaspete de citrice şi caramel, o cafea potrivită într-o zi de primăvară cu soare. Preţul ei este însă mai puţin prie­tenos: aproximativ 150 de dolari un kilogram de cafea ce a călătorit peste ocean, la bordul unei corăbii.

Puţini oameni şi-ar putea închipui că în insulele Galápagos din Oceanul Pacific cineva s-ar putea odih­ni la umbra unui arbore de cafea centenar. Într-un spaţiu natural protejat, un rai pentru multe specii de plante şi animale unice în întreaga lume, se găsesc câteva plantaţii de cafea, un sortiment deosebit, cu un gust mai dulce şi intens (pentru că nu se folosec îngrăşăminte chimice, gurmanzii se pot bucura întru totul de calităţile acestei cafele). Cu 50 de dolari veţi obţine un săculeţ cu boabe aromate pentru multe, multe zile de răsfăţ.

Pe Lacul Tana din Etiopia (aflat cel mai aproape de cer, la peste 1.800 metri altitudine) „plutesc” câteva zeci de insule, iar unele dintre ele găzduiesc mănăstiri. Călugării care au vieţuit aici încă din secolul al XIII-lea au descoperit beneficiile cafelei, o băutură ce le sporea concentrarea şi îndepărta oboseala. Urmând o tehnică veche de secole, călugării usucă şi prăjesc boabele de cafea, care ajung apoi în cafenelele exclusiviste din Europa, Asia sau America. Cantitatea de cafea care se obţine în zona lacului Tana este mică, dar gustul este unul delicat, de ciocolată amăruie şi cireşe. Preţul însă este unul robust: 60  de dolari kilogramul.

Dar nu la fel de scumpă, precum cea „procesată” de zibete. Aceste mamifere mici din Indonezia mănâncă boabele de cafea, iar după ce sunt eliminate întregi începe truda oamenilor, care le curăţă, le lasă la uscat în soare, iar după ce le descojesc le pun la prăjit. Trebuie ştiut însă că sunt alese doar boabele perfecte, căci nu degeaba Kopi Luwak este cea mai scumpă cafea din lumea – 320 de dolari kilogramul sau aproximativ 50 de dolari o ceaşcă la una din puţinele cafenele care-şi permit să o cuprindă în meniu. Cei care vor trece peste prejudecăţi îi vor aprecia gustul pu­ternic de ciocolată neagră.