Basme, poveşti şi bucate neaoşe

Fomilă şi Setilă se vor simţi măguliţi pentru că, întâia oară în critica românească de gen, cineva face o cro­nică a meniurilor populare, aşa cum apar ele în basmele favorite ale românilor. Şi nu numai atât. Cercetătorul Maria Dorina Paşca publică, în cartea sa, "Mâncărurile gătite în povestea şi basmul românesc" (Editura Ardealul, 2010) nu doar un inventar inteligent al reţetelor ce se regăsesc în scrierile lui Mihail Kogăl­niceanu, Anton Pann, Ion Crean­gă ori Petre Ispirescu, dar şi inspirate exegeze privind hrana omului, inclusiv implicaţiile ei moti­va­ţionale şi comportamentale.

În vârful furculiţei
Scrisă de un cadru universitar, cartea se citeşte uşor, datorită deselor decupaje, citate în limba populară a se­colului al XIX-lea, familiară celor care au aplecare către proza lui Ion Creangă. Avem, aşadar, un prim capitol al cărţii Mariei Dorina Paşca în care ni se pun întrebări şi ni se dau răspunsuri cu privire la rostul alimentaţiei umane care trece, inevitabil, prin dilema "mâncăm pentru a trăi sau trăim pentru a mânca?". Autoarea ne învaţă, cu răbdare, cum şi când să ne aşezăm la masă, cum să ducem lingura la gură, cum să ne ospătăm musafirii etc., făcându-ne, în final, să descoperim, chiar noi, lucruri simple şi de efect pe care le ignorăm, fără voie.

Această secţiune de educaţie elementară în spiritul învăţăturilor date de înţeleptul satului se continuă cu câteva capitole despre mâncăruri, aşa cum apar ele în scrierile unor clasici români. Cele mai multe referinţe le găsim la Creangă (Capra cu Trei Iezi, Harap Alb, Amintiri din Copilărie etc.), de care autoarea se lasă furată, în zona limbajului când ştiinţific, când na­rativ şi adesea paremiologic. Ana­lize de substanţă sunt dedicate şi lui Petre Ispirescu ori lui Anton Pann, ale căror opere se des­chid ca un cuptor cald, lăsând să ne ademenească toate aromele literar-gastronomice ale se­colelor de odinioară. Câteva zeci de reţete trecute prin sita literară a lui Kogălniceanu ne sunt oferite, la finalul fiecărui capitol, ca să pătrundem înţelesul epocii şi să ne minunăm de frumuseţea limbajului culinar. Pentru că, la urma urmelor, profitul unei asemenea lucrări este şi că aduce, laolaltă, literatura şi gastronomia, în tradiţia mai veche a Europei. Evident că îşi mai aveau locul, în lucrarea doamnei Paşca, Filimon şi Hogaş, Sadoveanu şi Pastorel; dar, cum ştiţi, ei n-au scris poveşti.