Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
I s-a spus St. Moritz-ul Carpaţilor. La jumătatea secolului al XIX-lea, promitea să devină una dintre cele mai încântătoare staţiuni din arcul interior al Carpaţilor Orientali. Staţiunea Tuşnad a fost creată dintr-un capriciu imperial, când Franz Joseph, trecând prin Defileul Oltului şi urcând pe un ţanc de munte, i-a descoperit potenţialul turistic. S-a minunat că o vale aşa de frumoasă, cu 22 de izvoare minerale, nu e locuită şi a pus de s-au construit aici vile cochete, după modelul celor din Austria şi Elveţia. Vecinătatea cu Lacul Sfânta Ana, izvoarele termale ce au fost descoperite ceva mai târziu (şi aveam să aflăm că astăzi este în construcţie un ultramodern centru Welness, pentru ca, în sfârşit, Băile Tuşnad să fie „băi”...), ca şi mofetele uscate, unice în Europa, fac din acest loc un spaţiu binecuvântat de Dumnezeu. Cu toate acestea, multă vreme staţiunea a intrat în uitare şi numai eforturile localnicilor din ultimii ani – care şi-au unit forţele, de exemplu, prin Asociaţia de Turism Băile Tuşnad, pentru a amenaja o pârtie de schi, care să aducă turişti şi în sezonul de iarnă – au făcut ca oraşul cel mai mic din ţară (cu puţin peste 1.600 de locuitori) să reziste vremurilor, crizei economice...
Zilele Gastronomice la Tuşnad
Chiar dacă nu au în spate decât o istorie de 160 de ani, tuşnădenii simt acest loc ca pe un cămin. De aici a început şi dialogul nostru cu primarul localităţii, Albert Tibor, care ne-a primit în casa lui. Pe perete, vechi de 100 de ani, cusut de mână de o strămoaşă, stă un şervet brodat pe care sunt scrise, în limba maghiară, următoarele cuvinte: „Unde e credinţă, acolo e iubire. Unde e iubire, acolo e pace. Unde e pace, acolo e binecuvântare. Unde e binecuvântare, acolo e Dumnezeu. Unde e Dumnezeu, acolo nimic nu lipseşte”. „E binecuvântarea casei”, începe a ne spune Albert Tibor. „Iar pentru mine, casa este întregul oraş.” „Aş vrea ca locul acesta să fie binecuvântat. De aceea încercăm, pe de o parte, să restaurăm imaginea veche a urbei” – îmi arată o fotografie din anul 1906, cu gara cea veche, şi îmi spune că au restaurat-o după modelul acela –, „dar şi să-i construim o imagine nouă”. Pârtia de schi a fost doar începutul.
În toamnă va fi dat în folosinţă noul centru Welness, şi asta înseamnă că dintr-o staţiune estivală, cu mici reveniri hibernale, Tuşnadul se poate transforma într-o staţiune pentru un an întreg. „Dar ca să putem să-i atragem pe turişti, suntem conştienţi că trebuie să avem, pe lângă o bună bază materială (remarcasem că multe hoteluri şi pensiuni trec acum prin procese de înnoire), şi oportunităţi de petrecere a timpului. Încercăm să creăm diferite evenimente de-a lungul unui an, iar între ele se situează şi Zilele Gastronomice ale Tuşnadului, care deja se ţin de trei ediţii.” Anul acesta, evenimentul a însemnat două zile de cine demonstrative, degustări de vinuri şi o expoziţie culinară, cu concursul bucătarilor de la mai multe pensiuni din Tuşnad, dar şi cu cel al invitaţilor lor din Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc şi Budapesta.
Ce mănâncă un turist la Tuşnad?
Primarul localităţii ne-a spus că la Tuşnad se mănâncă cel mai bun gulaş din ţară. Cum noi eram în post, la vremea festivalului n-am prea gustat, dar îl credem pe cuvânt. „Preparatele locale sunt gulaşul cu fasole şi ciolan şi gulaşul de cartofi cu tarhon. Mai avem aici şi un fel de mâncare pregătit din trei tipuri de carne, pe care noi obişnuim să o numim paprikaşul diavolului. E o mâncare din ciolan de porc, carne de vită şi carne de cocoş, cu găluşte ungureşti, cu smântână şi slănină prăjită pe deasupra.” Cum tot auzim în jurul nostru vorbindu-se ba despre gulaş, ba despre paprikaş, încercăm să aflăm de la edilul tuşnădean care e diferenţa dintre cele două. „Paprikaşul se face cu boia, iar gulaşul se pregăteşte cu un sos pe bază de pastă de ardei. Sosurile par aproximativ la fel: se prăjesc făină, ceapă, apoi se adaugă, după caz, boia sau pastă de ardei. Se adaugă apoi carnea”, îmi mai spune, după care acceptă să îmi fie ghid şi translator la întâlnirea cu bucătarii de la restaurantul budapestan „Nokedli Kisvendéglö”, care au fost, la Zilele gastronomice, oaspeţii celor de la Hanul Hotarul Ciucului şi de la Hanul Székely Fogadó (Poarta Secuiască).
Supa Paloc
În bucătăria de la Hanul Hotarul Ciucului, bucătarul-oaspete gătea Supa Paloc. Totul în cantităţi care nouă ne păreau uriaşe. „Călim două kilograme şi jumătate de ceapă albă tocată în 200 ml de ulei.” În bucătărie, iuţeala cepei încă persistă, aşa că o simţim în ochi, înainte de a merge mai departe cu reţeta. „Adăugăm un kilogram şi 400 g de usturoi şi un kilogram şi jumătate de carne de vită, tăiată în cuburi. Condimentăm, din belşug, cu sare, chimen, piper, foi de dafin”... Maestrul bucătar ne flutură dinainte şi un mix de condimente unguresc. E secretul lui! Ne spune că din supa asta nu trebuie să lipsească legumele: morcovi, rădăcină de pătrunjel, ţelină. Şi nici verdeaţa. Pătrunjelul verde, mai ales, se adaugă cât de mult. Cartofii, tăiaţi cubuleţe, se călesc aparte, împreună cu fasolea verde, se toarnă peste ei apă şi se adaugă în supă când sunt aproape fierţi. De acrit – că-i o supă acră –, Paloc se acreşte cu oţet. Şi se drege cu smântână. Multă, să fie gustul bogat!
Crap à la Racz
Cu turtiţe de cartofi, crapul ăsta e minune curată. Dar s-o luăm cu începutul! Mai întâi zdrobim două kilograme de cartofi fierţi, adăugăm un kil şi 200 g de făină, 25 g drojdie, sare, piper, nucşoară, frământăm şi lăsăm la dospit. Din aluat facem rondele nu prea mari, le aplatizăm şi le prăjim în ulei. Pentru un gust mai bun, în tigaie punem şi câţiva căţei de usturoi. Fileul de crap, porţionat, se prăjeşte şi el (cu pielea în jos) tot în ulei cu usturoi. Se condimentează cu sare, piper, paprika şi se presară pătrunjel verde. Se pregăteşte şi o garnitură din slănină tăiată mărunt (pentru variaţie, se pot folosi jumări de peşte), se adaugă ceapă, paprika, roşii şi condimente după gust. Pe turtiţele din aluat de cartofi se pune un strat de garnitură, se aşază deasupra fileul de peşte şi cine e îndemânatic poate să-i facă şi o „coroană” din jumări (de peşte).
Somlói galuska
Este, poate, cel mai îndrăgit desert maghiar, iar invitaţii budapestani de la Restaurantul „Nokedli Kisvendéglö” au reuşit să ne convingă de asta. Am învăţat de la ei cum se pregăteşte „Somlói galuska” şi-n varianta „pentru gospodine”, aşa că vă putem da mai jos reţeta. Ai nevoie de 4 ouă, 100 g zahăr, 100 g făină, 50 g nuci, 10 g cacao – pentru aluat. Pentru punci îţi trebuie 120 g zahăr, rom, un pachet de vanilie, coajă de lămâie sau de portocale.
Pentru cremă ai nevoie de: vanilie, 200 ml lapte, două gălbenuşuri, 20 g făină. Să nu uităm grilajele de ciocolată sau de zahăr ars şi frişca pentru decor, nuci măcinate, stafide, cacao... Pregătim mai întâi aluatul. Albuşurile se bat bine cu zahăr, se adaugă făina, se încorporează şi se împarte compoziţia în trei. Una dintre părţi se amestecă bine cu nucă măcinată, a doua cu cacao, iar cea de-a treia se lasă ca atare. Se coc astfel în tăvi, în care s-a pus hârtie pergament, trei blaturi de forme şi dimensiuni egale, dar cu arome şi texturi diferite. Se pregăteşte siropul pentru punci din 200 ml apă, zahăr, rom, vanilie, coajă rasă de citrice. Aparte se pregăteşte crema, fierbând la foc mic ingredientele şi amestecând continuu. Într-o tavă se pune o foaie pergament, apoi unul dintre blaturi.
Se stropeşte cu punci, se adaugă jumătate din cremă şi se întinde. Se presară, după dorinţă, nucă măcinată, stafide, fructe uscate tăiate mărunt. Se pune încă un blat, se stropeşte cu punci şi se unge cu cremă. Se adaugă al treilea blat, se presară deasupra, din belşug, cacao şi se dă la frigider pentru o zi. Când se scoate, se porţionează, se pune un moţ de frişcă şi un grilaj de ciocolată sau de zahăr topit. La nevoie, în loc de blaturi puteţi folosi pişcoturi de şampanie, cu diferite arome.
