x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Brandusa Novac - Nu jongleaza cu farfuriile de portelan din bucatarie

Brandusa Novac - Nu jongleaza cu farfuriile de portelan din bucatarie

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    30 Noi 2005   •   00:00
Brandusa Novac - Nu jongleaza cu farfuriile de portelan din bucatarie
RETETA DE VEDETA
Silueta de manechin si chip fotogenic de actrita. Te priveste hotarat din spatele unui birou. Daca te-ar pune cineva sa ghicesti cu ce se ocupa, ce-ai spune?

Acestea sunt vorbele unui prieten pe care urma sa le experimentez pe propria piele. Imi facusem temele, dar nimic nu ma pregatise pentru ce avea sa urmeze. "Bomboane, cafea?". "Bomboane", zic eu. Sunt cu alune. "Lui Nicolas, fiul meu, nu-i plac cu alune". Ma simt incurajat sa mai iau una (doua, ca sa fiu sincer).

"Problema mare este ca nimeni nu stie cu adevarat ce inseamna circul dincolo de frumusetea spectacolului", ma surprinde Brandusa cu ochii la fotografiile mai noi sau mai vechi si la diplomele care impodobesc peretii galbui.

PLANURI. "Am vorbit cu Florin Zamfirescu sa infiintam o sectie de arta de circ la UNATC, dar nici ei nu stiu cu ce se mananca. Exista senzatia ca poti sa te apuci de circ pe la 20 de ani, cum te apuci de actorie, inveti abc-ul meseriei, dupa care faci cariera. Odata ce am explicat insa ca circul inseamna si arta, dar si sport de performanta, si-a dat seama ca lucrurile sunt mult mai complicate. Acum trebuie sa facem o programa, astfel incat sa alegi elevi in cunostinta de cauza. Adica fosti sportivi sau artisti de circ care vor sa se specializeze. Deci lucrurile sunt mult mai complicate.

Pe aceeasi idee am infiintat la ANEFS o clasa de arta a circului. Am avut doua generatii de absolventi."

Bucataria circului


"Proiectul a cazut, insa, pentru ca n-am putut convinge pe nimeni ca pentru o astfel de activitate este necesara o alta programa decat cea existenta. Pe mine nu ma interesa ca oamenii sa-mi lipseasca de la spectacole trei saptamani pentru ca sunt in cantonament in Parang la ski-fond. N-are nici o legatura cu circul. N-avem nevoie de baschet sau fotbal in arena. In schimb, anatomia, psihologia, fiziologia, scrima, echitatia, gimnastica sunt absolut necesare. Pentru a exista o facultate asa cum trebuie, ar trebui luate aceste elemente, discipline de la ANEFS si altele de la UNATC, cum ar fi actorie, miscare scenica, dans, dictie, istoria teatrului si a circului. Sa nu uitam ca el trebuie sa se numeasca artist de CIRC, deci trebuie ca accentul sa cada pe acest aspect, in asa fel incat el sa aiba ingredientele necesare, ca tot suntem la salata, de a deveni un artist total de circ."

E clar ca asta e o problema. Toaca salata cu asa o convingere, ca ma dau un pas mai in spate. Nu ma pot abtine si-i spun asta. Rade si trece la o activitate mai pasnica: rade morcovii!

AMINTIRI. "La saptesprezece ani faceam sport de performanta. Asa ca nu prea mai aveam timp de altceva. Cu greu mai apucam sa fac cate ceva din ce ar trebui sa faca un adolescent. Orice, dar nu bucatarie! Totusi, intr-o zi am ajuns eu la concluzia ca n-ar fi rau daca as invata sa gatesc. Asa ca mama m-a lasat sa fac ghiveci. Am tocat legume si le-am pus in oala sub presiune. Pana aici, totul bine. Imi amintisem ca mama imi spusese sa pun apa cat sa acopar legumele. Dar nu stiu la ce imi statea mie capul atunci, ca am umplut ditamai vasul si l-am pus la fiert. Rezultatul a fost o ciorba cu gust de ghiveci pe care ai mei au mancat-o toata cu noduri, doar ca sa-mi dea mie curaj sa mai gatesc si alta data", zambeste si ma priveste sugubat. "Da’ la salata ma pricep", adauga preventiv.

"Apoi, avem nevoie de o alta legislatie", continua dupa un moment de tacere. Nu ma lasa Brandusa sa uit vorba. "Exista o lege a teatrelor, fara indoiala, dar noua nu ne este utila in toate situatiile. Nu trebuie sa uitam ca circul inseamna turnee. Si nu numai in strainatate, ci si in tara. Daca vrei sa pleci la Iasi, spre exemplu, ai o mare problema. Doar plata artistilor, si este o uriasa problema, pentru ca nu poti depune banii decat la trezoreria Sectorului 2, de care apartinem noi. Ca sa pot plati oamenii, ar trebui sa trimit de la Iasi banii prin posta, cineva sa-i ridice in Bucuresti, apoi sa-i bage in trezorerie ca sa se vada cat s-a incasat, sa-i scoata din nou si sa-i trimita inapoi prin posta la Iasi. Abia atunci eu pot face platile. O nebunie totala. Si hai sa nu mai calculam ce taxe trebuie platite in tot acest lant. Interesant este ca asta a fost solutia data de Ministerul de Finante la problema noastra. Asta ar fi o reglementare obligatorie pentru noi. Apoi, artistii au un alt statut. De cativa ani incerc sa obtin de la minister un spor de periclitate pentru acesti oameni care, si banuiesc ca e clar pentru toata lumea, isi risca la propriu viata pentru bucuria spectatorilor! Exista si un raport al Ministerului Muncii in care se spune ca munca in circ este mai periculoasa decat mineritul."

Glasul ii vibreaza. Nu stiu cu ce-ati ramas voi dupa filme ca "Aria" sau "Carnivale", dar mie toate astea mi s-au sters din minte. Ochii imi fug catre chipuri tinere de pe perete. Fiecare cu rama lui.

SATISFACTII. "Anul acesta in ianuarie am fost invitata in juriu la festivalul de la Monte Carlo. Nu stiam de ce toata lumea se poarta atat de frumos cu mine. Bine, mananc la aceeasi masa cu printul Albert si cu printesa St...phanie, dar parca prea erau toti exagerat de protocolari. Ma uit la ceilalti membri ai juriului. Cu ei se purtau normal, desi mai erau cativa chiar la masa cu noi. Atunci, de ce? Nu dureaza mult si o doamna foarte in varsta vine la mine si ma intreaba daca sunt rezidenta in Monaco. «Nu», zic eu. «Statele Unite?». «Nu». «Da, unde?», nu se lasa ea. «Bucuresti». «Ei, Bucuresti?». «Ba da. Da de ce?». «Pai, nu stii?», zice ea. «Cea mai celebra si bogata familie din Monte Carlo se numeste Novak!». Atunci realizez ca pe eticheta de la masa numele meu nu era scris cu «c», ci cu «k» la sfarsit.

Cand m-am intors in tara am cautat si eu pe Internet sa vad cu cine exact am fost confundata. Cand colo, tot ce aparea erau articole despre mine". Rade cu pofta. Ma molipsesc si trec usor peste melancolia ce ma napadise mai adineauri.

"Dar dincolo de asta, un soc, in sensul placut al cuvantului, a fost sa-l cunosc pe printul Albert ca pe un om absolut normal. Bine, nici nu ma asteptam sa fie ca pe la noi cand, cum unul da de un fotoliu mai bine plasat, parca nu mai cunoaste pe nimeni". Pauza. "I-ati o farfurie din dulap si hai sa mananci", ma ia prin surprindere. Dar fac cum mi-a spus. Hai, ca nu mai mor anu’ asta, cum zicea bunicul meu cand manca salata verde.

SALATÃ... DELICIOASÃ...


  • INGREDIENTE: doi morcovi, doi castraveti murati, 100 g sunca, doi ardei grasi, doua rosii, 100 g masline, o ceapa, 100 g porumb dulce, salata verde, maioneza, o jumatate de varza, 4 oua, 4 cubulete de brAnza topita, sare, piper.
  • PREPARARE: Morcovii se curata si se taie rondele. Castraveciorii, sunca, ceapa, rosiile se taie bucatele, iar varza si salata verde fideluta. Se pune totul ntr-o salatiera si se adauga porumbul, ouale fierte si taiate rondele si brAnza taiata cubulete. Se omogenizeaza totul cu maioneza, se sareaza si se pipereaza, dupa gust.
  • SERIOZITATE


    CAnd am ajuns eu la circ, cei de la festivalul din Monte Carlo, de exemplu, nici nu ne bagau n seama pentru ca fostii directori aveau, se pare, o reputatie foarte proasta. Unul dintre ei a fost la un moment dat invitat si n-a dat nici un raspuns. Nici macar n-a anuntat ca nu vine! In conditiile astea ce credibilitate mai puteam sa avem. La nivelul anilor ’98-’99, cAnd aveam nevoie sa mergem peste tot, chiar si pe banii nostri, trimiteam zeci de faxuri la care nu ni se raspundea. Aici ajunsesem! Atunci m-am decis sa am rabdare. Le-am spus colegilor ca ntr-un an vom ajunge la Monte Carlo si vom primi si un premiu. Nimeni nu m-a crezut. „Noi nu suntem primiti acolo nici daca vrem sa cumparam bilet, iar tu vrei sa participam si sa mai si cAstigam", mi s-a spus. Dar iata ca am fost, am luat premiu, iar anul acesta am fost si invitati n juriu!

    La Circ.../ Un accident banal - / Un acrobat,/ Un salt mortal/ Si.../ Acrobatul nu s-a mai sculat.../
    Alamurile din orchestra au tacut,/ Iar clovnii din arena au tipat.../ Dar publicul din staluri n-a crezut/ Ca poate fi adevarat/ Si-a fluierat.../ Zadarnic - / Mortul n-a mai inviat.../ P
    acat de el!.../ Era un tanar acrobat frumos,/ Cu corpul tatuat de sus si pana jos,/ De care publicul se minuna,/ Cand il vedea-ndoit ca un inel,/ Sau cand pe bara fixa se-nvartea / Ca o morisca de cafea/ Cu balerina langa el!.../
    Dar balerina nu-l iubea!...
    Povestea lui?/ Hm!.../ Povestea mea - / A mea,/ A ta,/ Si-a altora!.../ Acelasi accident de circ, banal.../ O zi relache/ Si-apoi, la fel,/ Cu-aceeasi balerina langa el,/ Alt acrobat.../ Alt salt mortal!.../
    "Ultima ora", Ion Minulescu
    ×
    Subiecte în articol: circ