x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Bucataria artarului / Cartile de bucate sunt foarte importante pentru gospodinele din Canada

Bucataria artarului / Cartile de bucate sunt foarte importante pentru gospodinele din Canada

de Cristina Andreea Catana    |    28 Mar 2006   •   00:00
Bucataria artarului / Cartile de bucate sunt foarte importante pentru gospodinele din Canada

Arome de la bastinasi, retete de la italieni, francezi, ucraineni si alte popoare europene, tehnici de preparare combinate. La final, a aparut mancarea traditionala canadiana.

Cateva ore petrecute in Clubul Ambasadei Canadei din Bucuresti m-au facut sa imi doresc sa mananc cateva bucate specifice acestei tari. Julie Dub... si Susan Barr, doua canadience care traiesc in Romania, m-au imbiat cu tot felul de delicatese, preparate exact ca in Tara Artarului. Langa ele a stat tot timpul Ioana Spiridonica Academic, Cultural and Public Affairs Officer, care, dupa ce a vizitat si ea Canada, a ajuns sa tanjeasca dupa bucatele de acolo.

ACCESORII. Canadienii pun foarte mare accent pe arta culinara. Cartile de bucate sunt nelipsite din bucatariile gospodinelor. Nu este vorba numai despre cele editate de tipografii mari. Fiecare comunitate are cartea ei de bucate. Susan Bar a venit cu o carte de bucate la alcatuirea careia au contribuit toti parintii de la scoala la care a invatat fiul canadiencei. Nici doamnele care joaca bridge nu s-au lasat mai prejos si au scos si ele o carte de bucate, "The best of bridge". Insa cartea de capatai a canadiencelor este "The joy of cooking", despre care Julie Dub... spune ca iti explica tot ceea ce ai nevoie sa stii pentru a fi o buna gospodina.

SIROPUL. Discutia despre bucataria canadiana a inceput cu siropul de artar, care este "cel mai traditional" dintre toate produsele canadiene. Julie Dub... justifica acest lucru prin faptul ca a fost folosit de bastinasi din cele mai vechi timpuri. Acestia insa nu il fierbeau, cum fac astazi gospodinele. Procedeul ar dura mult prea mult. Siropul de artar a ramas foarte des folosit, pentru ca este o adevarata sursa de energie. Bastinasii il foloseau pentru a indulci orice mancare. Fructele de padure fac si ele parte din dieta obisnuita a unui canadian. Tartele cu fructe de padure, briosele, placintele sunt intalnite foarte des pe mese. Acest lucru se intampla pentru ca exista foarte multe tipuri de fructe de padure, unele dintre ele cresc doar in acea zona a lumii.

AMESTEC. Julie ne spune ca la nunta a avut sarmale ucrainene. Explicatia este simpla. Canada a fost populata cu europeni, iar fiecare dintre ei a venit cu mancarea proprie. De aceea, veti intalni chiar si mamaliga. Iar toate cartile de bucate ofera retete de bucate poloneze, rusesti, romanesti, italienesti. Bucataria africana si cea spaniola au influentat foarte putin modul de a manca al canadienilor. Susan spune ca este bucuroasa ca, din cauza acestui amestec, in Canada se mananca cea mai buna mancare din lume.

RETETE

SOMON CU LAMAIE


  • Ingrediente: un somon, zeama si coaja rasa de la o lamaie, 250 ml vin alb, 100 ml ulei de masline, sare.
  • PREPARARE: Se curata somonul, se sareaza si se asaza in tava. Peste somon se toarna uleiul de masline, vinul si zeama de lamaie. La sfarsit, se presara si coaja rasa de lamaie, astfel incat sa acopere tot somonul. Se acopera cu o folie de staniol si se da la cuptor aproximativ o ora. Cand mai sunt 10 minute se scoate folia de aluminiu. Se poate servi si cu mujdei de usturoi, si cu un pahar cu vin alb alaturi.

    BRIOSE CU CIOCOLATA


  • INGREDIENTE: 3 cani cu faina, o lingurita praf de copt, putina sare, o jumatate de cana cu zahar brun, sucul si coaja rasa de la o portocala, doua oua, o cana cu lapte, 100 g unt topit, 250 g ciocolata
  • PREPARARE: Intr-un bol se amesteca: faina, praful de copt, zaharul si coaja rasa de portocala. In altul se bat ouale, laptele, untul topit si sucul de portocala. Se toarna peste ingredientele din primul bol. Se adauga ciocolata si se amesteca. Se incalzeste cuptorul, se toarna compozitia in formele special de briose unse inainte si se coace 25 minute.
  • ×
    Subiecte în articol: gastronomie bucate