x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Caiet de retete 5 decembrie 2007

Caiet de retete 5 decembrie 2007

05 Dec 2007   •   00:00

Preparate din carne

Ruladă de porc cu spanac

două kilograme muşchi de porc, 500 g ciuperci, 500 g spanac,

3 ardei capia, ulei de floarea-soarelui, sare, piper, ceapă, usturoi

1 Ciupercile se taie in cuburi şi se călesc in ulei incins. Ardeii capia se coc, se curăţă, apoi se taie in cubuleţe. Spanacul se opăreşte in apă cu sare şi se toacă mărunt. Intr-un vas se pun ardeii capia, ciupercile, spanacul, sarea şi piperul.

2 Muşchiul de porc se taie in aşa fel incăt să iasă o foaie groasă de doi centimetri. Se condimentează, se pune la mijloc amestecul de legume, se rulează cu grijă şi se leagă.

3 Se prăjeşte in ulei incins pănă cănd capătă o crustă, se aşază intr-o tavă şi se adaugă două căni de apă. Se introduce tava in cuptor şi se coace timp de o oră la foc mediu.

Sfat: In amestecul de legume se mai pot adăuga ceapă şi usturoi tocate mărunt.

Băutura: Zestrea Pinot Noir

Paste cu bacon

500 g paste, 8 felii de bacon, 50 g unt, 250 ml lapte dulce,

100 ml smăntănă, 100 g parmezan, 200 g mozzarella, un ou,

un fir de mentă, sare, piper, mentă uscată, busuioc, pătrunjel

1 Parmezanul se dă pe răzătoarea cu ochiuri mici şi se pune intr-un castron. Se topeşte untul intr-o tigaie, se adaugă smăntăna, laptele dulce, mozzarella tăiată in cubuleţe şi parmezanul. Se lasă să fiarbă pănă cănd totul devine ca un sos, se ia de pe foc şi se adaugă oul bătut. Se condimentează şi se adaugă menta uscată.

2 Baconul se taie in bucăţele şi se prăjeşte intr-o tigaie fără ulei. Pastele se pun la fiert in apă cu sare şi o lingură de ulei, apoi se trec sub un jet de apă rece şi se scurg.

3 Se adaugă sosul de parmezan, menta proaspăt tocată, bucăţile de bacon şi se amestecă.

Sfat: Menta se poate inlocui cu busuioc sau pătrunjel verde.

Băutura: Zestrea Muscat Ottonel

Cărnaţi cu andive şi mazăre

4 cărnaţi mai mari, 4 morcovi, 300 g mazăre, 8 andive, 50 g unt, o lingură de zahăr tos, o lingură şi jumătate de făină, un ardei gras galben, 500 ml lapte dulce, sare, piper, pătrunjel, ulei de floarea-soarelui, nucşoară, boia iute

1 Morcovii şi mazărea se pun la fiert in apă cu sare, se scurg de apă şi se lasă la răcit intr-o strecurătoare.

2 Andivele se spală, se taie in jumătăţi sau in sferturi şi se prăjesc in puţin unt incins.

3 Se condimentează, se adaugă zahărul tos şi puţină apă, se acoperă şi se lasă să se caramelizeze un pic.

4 Restul de unt se topeşte, se adaugă ardeiul tăiat in cubuleţe şi se căleşte. Se adaugă făina, se prăjeşte un minut, apoi se adaugă treptat laptele, amestecănd incontinuu ca să nu se formeze cocoloaşe.

5 Se condimentează, se fierbe timp de cinci minute, apoi se opreşte focul.

6 Cărnaţii se frig sau se prăjesc in ulei incins, se scot şi se servesc alături de andive, legumele fierte şi sosul alb, peste care se adaugă verdeaţă tocată.

Sfat: La sos se mai poate adăuga şi nucşoară sau boia iute.

Băutura: Băbească Neagră

Andive cu chimen şi bacon

8 andive, 16 felii de bacon, 30 g unt, două linguri de ulei de măsline, 250 ml apă, un măr, două linguri de pastă de tomate, o lingură de pastă de ardei dulce, seminţe de chimen, 200 g caşcaval, o rămurică de salvie, sare, piper

1 Mărul se spală, se curăţă de coajă şi se taie in cubuleţe. Se topeşte puţin unt intr-o tigaie şi se pune mărul. Se căleşte timp de căteva minute, se adaugă două linguri de apă, se amestecă şi se pasează. Se ia de pe foc şi se lasă la răcit.

2 Andivele se spală, se taie in jumătăţi, se prăjesc in restul de unt topit, se adaugă apa şi se lasă la fiert cinci minute. Se scot pe un platou, se indepărtează căteva foi din mijlocul fiecăreia şi se toacă mărunt.

3 Se amestecă bine cu mărul pasat, sarea şi piperul. Se umplu andivele cu acest amestec, se presară caşcaval ras şi o linguriţă de seminţe de chimen. Se infăşoară in făşiile de bacon şi se aşază intr-o tavă.

4 Se introduc in cuptor şi se ţin timp de cinci minute, căt să se topească caşcavalul. Uleiul se amestecă bine cu pasta de ardei dulce, pasta de tomate, sarea, piperul şi o cană de apă. Se fierbe zece minute, se adaugă salvie tocată şi se opreşte focul.

Sfat: Andivele cu bacon se servesc fierbinţi, impreună cu sosul călduţ.

Băutura: Riesling Italian

Preparate din peste

Buşeuri cu ton

un pachet de foitaj, două conserve de ton, o jumătate de ţelină, un ou, o conservă de fasole roşie boabe, o conservă de ciuperci, un fir de praz, 200 ml maioneză, doi castraveţi muraţi, mărar, sare, piper, lămăie, salată verde

1 Foitajul se dezgheaţă la temperatura camerei, se decupează cu o cană un număr de cercuri egale şi jumătate din ele se mai decupează incă o dată cu o cană mai mică in diametru sau cu un pahar.

2 Se aşază cercurile pline intr-o tavă tapetată cu folie de aluminiu stropită cu apă rece, se ung cu ou şi se aşază deasupra cercurile decupate.

3 Se introduc in cuptor, se coc timp de 20-30 de minute la foc iute, se scot şi se lasă la răcit.

4 Tonul se scurge de apă şi se pune intr-un castron.

5 Se adaugă ciupercile şi fasolea scurse de apă, prazul tăiat in rondele, ţelina in cubuleţe, sarea şi piperul. Se adaugă maioneza, castraveţii muraţi tăiaţi in cubuleţe şi scurşi de suc.

6 Se amestecă totul, se umplu cercurile de aluat şi se presară verdeaţă tocată.

Sfat: La salată se mai poate adăuga suc de lămăie sau salată verde tocată in făşii subţiri.

Băutura: Riesling

Farfalle cu peşte afumat

500 g paste farfalle, 500 g peşte afumat, o ceapă, doi ardei capia, 250 g mazăre, 150 g boabe de porumb, 100 ml ulei de măsline, 3 căţei de usturoi, 500 g roşii, sare, piper, o lămăie, pătrunjel, smăntănă, suc de lămăie

1 Ceapa şi usturoiul se curăţă de foi şi se toacă mărunt. Se incinge uleiul intr-o cratiţă şi se pun la călit.

2 După două minute se adaugă ardeii capia curăţaţi de seminţe şi tăiaţi in cubuleţe.

3 Se călesc timp de căteva minute, apoi se adaugă roşiile curăţate de pieliţă şi tăiate mărunt. Se condimentează, se lasă să fiarbă pănă cănd scade sosul şi se presară verdeaţă.

4 Mazărea se fierbe in apă cu sare, se pune intr-o strecurătoare şi se lasă să se răcească puţin.

5 Pastele se fierb in apă cu o lingură de ulei şi puţină sare. Se trec sub un jet de apă rece, se scurg, se amestecă bine cu mazărea şi boabele de porumb.

6 Se adaugă peştele tăiat in cuburi, se amestecă şi se servesc alături de sosul de roşii cu usturoi.

Sfat: Se pot servi şi cu un sos alb, din smăntănă, suc de lămăie, usturoi, sare şi piper.

Băutura: Sauvignon Blanc

Cuşcuş cu hering şi curry

250 g cuşcuş, 300 g ciuperci, 100 g boabe de porumb, 500 g hering,

două lămăi, o ceapă, un morcov, pătrunjel, sare, piper, ulei de măsline,

o conservă de ton in ulei

1 Ceapa şi morcovul se curăţă, se spală şi se taie in felii. Heringul se curăţă, se spală, se taie in făşii şi se condimentează.

2 Se rulează, se prind cu o scobitoare şi se aşază intr-o tavă impreună cu morcovul şi ceapa, două linguri de ulei şi o cană de apă. Se introduce tava in cuptor şi se lasă timp de 20-30 de minute la foc mediu.

3 Ciupercile se spală şi se fierb in apă cu sare şi puţin ulei. Se scurg şi se lasă la răcit. Se pune apă la fiert intr-o oală şi, cănd a dat in clocot, se opreşte focul.

4 Se pune cuşcuşul intr-un vas inalt, se toarnă apă căt să-l depăşească cu două degete, o lingură de ulei, sare şi piper.

5 Se amestecă, se acoperă cu un capac şi se lasă să se umfle. Se adaugă ciupercile, boabele de porumb şi verdeaţa tocată.

6 Se serveşte alături de rulourile de hering calde, stropite cu suc de lămăie.

Sfat: In cuşcuş se mai pot adăuga şi bucăţi de ton din conservă.

Băutura: Chardonnay

Supă de sfeclă cu creveţi

750 g sfeclă roşie, 300 g creveţi decorticaţi, un cartof, o ceapă, doi căţei de usturoi, o linguriţă seminţe de chimen, doi litri apă, salată verde, o lingură de oţet, pătrunjel, iaurt, sare, piper, o lingură de muguri de soia, ulei

1 Se incinge uleiul intr-o tigaie, se adaugă ceapa şi usturoiul tocate mărunt, se călesc timp de căteva minute, apoi se pun creveţii.

2 Se prăjesc pănă cănd capătă o culoare rozalie, se scot şi se pun intr-un castron, separat de ceapa călită.

3 Se pun cei doi litri de apă la fiert, se adaugă ceapa călită, seminţele de chimen, cartoful şi sfecla roşie tăiate in cubuleţe.

4 Se lasă la fiert timp de 20 de minute, se ia oala de pe foc şi se pasează legumele cu un mixer.

5 Se pun din nou la fiert şi se mai adaugă apă ca să nu iasă o supă prea groasă.

6 Se adaugă creveţii, oţetul, sarea, piperul şi mugurii de soia. Se mai fierbe timp de cinci minute, se opreşte focul şi se serveşte alături de puţin iaurt şi verdeaţă tocată.

Sfat: Mugurii de soia se pot pune in supă şi in momentul servirii.

Băutura: Pinot Gris

Preparate din legume

Orez cu spanac

250 g orez, 500 g spanac, 500 g ciuperci, o ceapă, 3 ardei capia,

un morcov, ulei de floarea-soarelui, sare, piper, pătrunjel

1 Ceapa se curăţă de foi şi se toacă mărunt. Ciupercile se curăţă de pieliţă, se taie in cubuleţe şi se pun intr-un castron. Ardeii capia se curăţă de seminţe, se taie mărunt şi se pun peste ceapă.

2 Se incinge ulei intr-o tigaie, se adaugă ceapa şi ardeii, se călesc timp de cinci minute. Apoi se adaugă jumătate din cantitatea de ciuperci, spanacul spălat şi tăiat in făşii.

3 Se călesc pănă cănd scade lichidul lăsat de ciuperci, se opreşte focul şi se ţine la cald. Morcovul se curăţă de coajă şi se dă pe răzătoarea cu ochiuri mici.

4 Se incinge puţin ulei, se pune morcovul şi se căleşte timp de două minute.

5 Se adaugă orezul spălat, două căni de apă, sarea şi piperul. Cănd orezul este aproape fiert se adaugă ciupercile rămase.

6 Se mai fierbe timp de 15 minute, se opreşte focul şi se presară verdeaţă.

Sfat: Orezul se serveşte alături de legumele călite, presărate cu verdeaţă tocată.

Băutura: Fetească Albă

Ravioli cu sfeclă şi pesto

200 g făină, 3 ouă, 50 ml lapte dulce, 400 g spanac,

250 g brănză ricotta, 50 g unt, 100 g parmezan, o sfeclă roşie mai mică, sare, piper, nucşoară, sos pesto

1 Făina se pune intr-un castron impreună cu jumătate de linguriţă de sare, laptele dulce şi două ouă. Se frămăntă pănă cănd rezultă un aluat elastic, nelipicios. Se acoperă cu un castron şi se lasă deoparte timp de 20 de minute.

2 Spanacul se spală, se opăreşte in apă cu sare, se scurge şi se lasă la răcit. Se amestecă bine cu oul rămas, brănza ricotta, nucşoara, sarea şi piperul după gust.

3 Aluatul se intinde intr-o foaie subţire. Pe jumătate din foaie se pun grămăjoare din amestecul de spanac cu brănză, se aşază cealaltă jumătate de foaie, se taie sub formă de ravioli şi se presează marginile cu o furculiţă.

4 Se pune o oală cu apă la fiert, se adaugă o linguriţă de sare şi se pun pe rănd ravioli. Se fierb timp de 5-7 minute, se scot cu o spumieră şi se lasă la răcit.

5 Sfecla se curăţă de coajă, se taie in felii mai subţiri şi se fierbe. Se lasă la răcit, se taie in cubuleţe şi se prăjeşte in untul incins.

Sfat: Se servesc fierbinţi sau reci, cu sos pesto şi parmezan.

Băutura: Pinot Gris

Salată de fasole cu ardei

100 g fasole albă boabe, 100 g fasole roşie boabe, 50 ml oţet de mere, 50 ml ulei de măsline, pudră de chili, seminţe de chimen, usturoi, 100 g boabe de porumb, doi ardei graşi verzi, două roşii, praz, sare, piper, salată verde, busuioc

1 Fasolea albă şi cea roşie se pun la inmuiat cu o zi inainte. Se fierb separat şi apoi se scurg. Trei căţei de usturoi şi o jumătate de fir de praz se curăţă, usturoiul se pisează, iar prazul se taie in rondele subţiri.

2 Intr-un castron se pun un vărf de linguriţă de pudră de chili, un vărf de linguriţă de seminţe de chimen pisate, oţetul de mere şi uleiul de măsline.

3 Se adaugă o linguriţă de busuioc tocat, se amestecă şi se acoperă cu folie alimentară.

4 Intr-un vas mai mare se pun fasolea albă, fasolea roşie, boabele de porumb, salata verde tăiată in făşii, ardeii graşi curăţaţi de seminţe şi tăiaţi in felii.

5 Se presară rondelele de praz, se toarnă sosul de chili, apoi se condimentează cu sare şi piper după gust.

6 Se amestecă totul, se acoperă cu folie şi se introduce la rece pentru 30 de minute.

Sfat: Dacă se consumă a doua zi, se pune salată verde doar in momentul servirii.

Băutura: Sauvignon Blanc

Spirale cu ciuperci

500 g făină, 25 g drojdie, 3 ouă, 100 g unt, 250 ml apă, 200 g ciuperci,

un cartof, o linguriţă de sare, două linguri de ulei de măsline, piper,

 cimbru, ulei de floarea-soarelui

1 Apa se incălzeşte puţin, se adaugă drojdia şi două linguri de făină. Se amestecă, se acoperă cu un capac şi se lasă la dospit.

2 Se incinge uleiul intr-o tigaie, se adaugă ciupercile tăiate in cubuleţe şi se prăjesc zece minute.

3 Cartoful se curăţă de coajă, se spală şi se fierbe. După ce s-a răcit, se taie in cubuleţe sau se dă pe răzătoarea cu ochiuri mari.

4 Restul de făină se amestecă bine cu drojdia dospită, untul topit şi răcit, cartoful, ciupercile răcite şi ouăle. Se adaugă sare, puţin piper, cimbru tocat şi se frămăntă pănă cănd rezultă un aluat omogen.

5 Se lasă la crescut timp de 20 de minute, se rup bucăţi din aluat şi se formează fitile.

6 Se răsucesc, se lipesc la capete şi se aşază intr-o tavă tapetată cu hărtie de copt. Se coc timp de 20-30 de minute la foc mediu, apoi se servesc.

Sfat: Untul se poate inlocui cu ulei de floarea-soarelui.

Băutura: Fetească Neagră

Preparate dulci

Chec cu banana

3 banane, 500 g făină, 200 g zahăr tos, 3 ouă, zahăr vanilinat, un pliculeţ cu praf de copt, un vărf de linguriţă de sare, 120 ml lapte dulce, 120 ml ulei,

100 g ciocolată neagră, migdale, esenţă de migdale, unt pentru tavă

1 Bananele se curăţă de coajă, se taie in bucăţi mai mici şi se pun intr-un vas de plastic. Se adaugă laptele dulce şi se pasează.

2 Ouăle se amestecă bine cu zahărul tos, două pliculeţe cu zahăr vanilinat, sarea şi se mixează pănă cănd işi dublează volumul.

3 Se adaugă praful de copt, piureul de banane, uleiul de floarea-soarelui şi făina.

4 Se mixează, se adaugă ciocolata neagră ruptă in bucăţele, se amestecă şi se toarnă intr-o tavă de cozonac unsă cu unt şi tapetată cu făină.

5 Se introduce in cuptor şi se coace timp de 30-45 de minute la foc mediu spre iute. Este gata cănd capătă o culoare aurie şi atunci cănd, dacă introducem o scobitoare in aluat, iese curată.

6 Se scoate din cuptor, se lasă la răcit timp de zece minute, apoi se taie şi se serveşte.

Sfat: Se mai pot adăuga migdale tăiate şi esenţă de migdale.

Băutura: Suc de fructe

Cornuleţe cu cremă

150 g unt, 100 g zahăr tos, două ouă, 50 ml lapte dulce, un pepene galben, 50 g zahăr pudră, 400 g făină, 500 ml frişcă, o linguriţă de esenţă de lămăie, o linguriţă de praf de copt, o lămăie, un vărf de cuţit de sare, mentă

1 Untul, ouăle, sarea şi zahărul tos se mixează pănă cănd rezultă o cremă omogenă. Se adaugă laptele dulce, esenţa şi coaja de lămăie rasă.

2 Se adaugă praful de copt, făina şi se frămăntă totul pănă cănd se obţine un aluat potrivit de tare. Se acoperă cu folie alimentară şi se introduce la rece pentru 20 de minute.

3 Aluatul se rulează sub formă de fitil, se taie in bucăţi potrivite, li se dă formă de cornuleţe, se aşază intr-o tavă tapetată cu hărtie de copt şi se introduc in cuptor.

4 Se coc timp de 15-25 de minute la foc mediu, se scot şi se lasă la răcit.

5 Pepenele galben se curăţă de seminţe şi coajă, se taie in cubuleţe şi se pasează. Se toarnă sucul de lămăie şi se amestecă.

6 Frişca se mixează, se adaugă piureul de pepene, se amestecă şi crema rezultată se serveşte alături de cornuleţe.

Sfat: In cremă se poate adăuga şi mentă tăiată in făşii subţiri.

Băutura: Lichior de fructe

Tartă cu bezea şi pere

un pachet de biscuiţi cu unt, 200 g nucă, 100 g unt, un plic cu budincă de vanilie, 400 ml lapte, 4 pere, 100 g zahăr tos, o jumătate de linguriţă de ghimbir ras, pudră de scorţişoară, 4 ouă, mentă, topping de ciocolată

1Se amestecă biscuiţii sfărămaţi cu ghimbirul ras, nuca măcinată, un praf de pudră de scorţişoară şi untul. Se tapetează o formă de tartă cu hărtie şi se aşază amestecul. Se introduce in cuptor pentru zece minute.

2 Budinca se prepară conform instrucţiunilor de pe plic, se amestecă bine cu gălbenuşurile şi se toarnă peste blatul copt. Se adaugă perele tăiate in cubuleţe, menta tocată şi se introduce tava in cuptor pentru 15 minute.

3 Albuşurile se mixează cu zahărul tos pănă cănd rezultă o bezea. Se decorează tarta cu bezea, se introduce din nou in cuptor şi se lasă timp de zece minute la foc potrivit spre iute.

Sfat: Se serveşte rece, cu topping de ciocolată.

Băutura: Lacrima lui Ovidiu

Brioşe cu coacăze roşii

4 linguri de cacao, 200 g zahăr tos, 150 g unt, două ouă, 120 ml lapte,

400 g făină, un pliculeţ cu praf de copt, 120 ml smăntănă, 100 g ciocolată neagră, zahăr vanilinat, sare, esenţă de rom, 200 g coacăze roşii, miere1 Ciocolata se rupe in bucăţi şi se topeşte la bain-marie. Se adaugă laptele şi smăntăna. Ouăle se mixează impreună cu zahărul tos, zahărul vanilinat, după gust, untul moale, o linguriţă de esenţă de rom şi cacaua.

2 Se adaugă amestecul de ciocolată, lapte şi smăntănă, un praf de sare, praful de copt şi făina. Se mixează totul, se toarnă jumătate din cantitate in forme de brioşă din hărtie unse cu unt topit şi se aşază intr-o tavă.

3 Se presară boabe de coacăze, se toarnă restul de compoziţie şi se introduce tava in cuptor. Se coc 20-25 de minute la foc mediu spre iute, se scot din tavă şi se lasă la răcit.

Sfat: Se servesc cu miere.

Băutura: Lacrima lui Ovidiu

×