x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Călător pe aleea toamnei

Călător pe aleea toamnei

de Alina Ramona Anghel    |    29 Oct 2008   •   00:00

Parcul Titan, în sărbătoare. Duminică, 19 octombrie a avut loc târgul Savorile Toamnei organizat de Muzeul Naţional al Satului şi Primăria Sectorului 3. La eveniment au participat meşteri populari şi au putut fi degustate şi produse tradiţionale româneşti.



Parfumul copilăriei

Cum printre pasiunile mele se află mâncarea tradiţională şi lucrurile realizate manual, am hotărât că este o ocazie perfectă pentru a-mi satisface papilele gustative şi a-mi clăti ochii şi... iată-mă! Nu am avut nimic de pierdut, dimpotrivă. Un mic paradis al cozonacilor, plăcintelor şi al prăjiturilor cu creme care mai de care mai aromate. Căsuţele de turtă dulce te duceau cu gândul la poveştile copilăriei şi aşteptai să apară la ferestre mânuţe pline cu covrigi, iar omuleţii dulci îşi etalau fiecare hainele de sărbătoare, pictate cu grijă şi dăruire de meşterii populari. Îmi făceau cu ochiul roţile de caşcaval afumat, cârnaţii olteneşti, care se potriveau de minune cu vinurile roşii sau albe, produsele biologice, dar şi cu mierea atât de limpede că puteai să vezi ce exponate se aflau pe masa vecină.

Tradiţie şi voie bună

Vase de lut de diferite modele, mărimi şi culori, produse din lemn natur, biciuri împletite, hamuri şi curele de piele... Şi atâtea alte produse tradiţionale care veneau parcă din alt veac!

Obiecte decorative din pănuşi de porumb ofereau vizitatorilor o mică parte din viaţa satului, a muncii de la câmp şi a imaginaţiei ţăranului român. Păpuşile confecţionate manual păreau că sunt scoase din “Amintirile” lui Ion Creangă şi din picturile marilor noştri artişti plastici. Dacă priveai marionetele, aveai impresia că din clipă în clipă vor sări de pe masă şi-o să dea o fugă pe scenă să danseze în ritmul muzicii oferite de o suită de ansambluri, fanfare, tarafuri române şi aromâne. Deşi am vizitat acest târg la final, ca un mare iubitor de tradiţie, sper că se vor mai organiza astfel de evenimente, unde fiecare dintre noi să-şi redescopere copilăria.

Cu sufletele deschise

Organizat de Muzeul Naţional Al Satului “Dimitrie Gusti” şi Primăria Sectorului 3, “Savorile Toamnei”, târgul cu parfum de frunze uscate udate de rouă, s-a vrut a fi o nouă demonstraţie culturală. Prin prezenţa meşterilor populari care arătau tuturor o parte din secretele meşteşugurilor moştenite din străbuni şi a producătorilor de “bucate naţionale”, organizatorii au demonstrat că, indiferent dacă sunt organizate în locuri amenajate special sau în aer liber, tradiţiile sunt aceleaşi şi oamenii le primesc cu sufletele deschise.

×
Subiecte în articol: bucatarie de festival