Candva lux, azi la indemana tuturor

De secole, indienii si chinezii sunt in disputa. Fiecare pretinde ca ar fi inventat procedeul de rafinare al celui mai cunoscut produs dulce din lume, care sta la baza celor mai multe dintre deserturi: zaharul.

Chinezii sustin ca printre faimoasele lor descoperiri si inventii se numara si procedeul de rafinare a zaharului. Acesta s-ar fi practicat in regiunea Ku-ouang-tong inca din antichitate. Pe de alta parte, exista multe dovezi in sprijinul afirmatiei ca ei ar fi preluat procedeul de la indieni. De fapt, in "Istoria Naturii" a regelui Su este specificat ca trestia de zahar este originara din India, mai precis din delta Gangelui. Exista si traditii care dovedesc ca indienii au fost cei care au rafinat zaharul. Potrivit legendei, predecesorii lui Budha vin din tara zaharului, numita Gur. Ramayana, epopeea indiana (din anul 1200 i.H), povesteste ca pe mesele unui banchet se aflau dulciuri, siropuri si zahar rafinat, care era mestecat de petrecareti.

CALATORIE. Cateva secole mai tarziu, cand Darius a facut o expeditie pe valea Indusului, persii au descoperit cum se poate face "miere" fara ajutorul albinelor si au luat cu ei zaharul. In cele din urma, atat caravanele de negustori, cat si convoaiele armatelor pur si simplu l-au raspandit in tot Orientul Mijlociu. Siropul rezultat din fierberea zaharului, considerat un condiment rar si foarte scump, era folosit de egipteni si de fenicieni si in medicina, inca dinaintea romanilor si a grecilor.

EUROPA. Pana in timpurile moderne, zaharul a fost pentru europeni un medicament foarte scump. In perioada cruciadelor, el s-a "imprastiat" in Europa, devenind un produs de lux, din cauza pretului sau foarte mare. Pe atunci, zaharul era un simbol al bunastarii, iar cei care detineau in locuintele lor cristale din trestie de zahar erau considerate persoane "rafinate". Mai tarziu, zaharul a fost extras si din sfecla de zahar, mult mai usor de cultivat in conditiile climei temperate de pe continent.

RAFINARE

Pe continentul american, zaharul a fost adus de catre Cristofor Columb. Pe atunci, pentru a extrage dulceata, trestia era fiarta timp indelungat, apoi lichidul era pus la soare. Apa se evapora si ramaneau doar cristalele de zahar. Ele erau foarte bogate in fibre, proteine, vitamine si minerale. Localnicii il foloseau ca pe o sursa de energie. Cand procesul de extragere si de rafinare a fost perfectionat, o mare parte din calitatile nutritive ale zaharului s-au pierdut, pastrandu-se doar gustul dulce al produsului. In acelasi timp, din cauza accelerarii acestei proceduri, industria de prelucrare a zaharului a devenit o afacere destul de profitabila. Pastrarea pentru mai mult timp a zaharului nu reprezinta o problema. Teoretic, in conditii corespunzatoare el poate fi tinut oricat este nevoie. Insa, pentru a nu prinde umezeala, este indicat sa fie pastrat intr-o cutie inchisa ermetic. Pentru parfumarea zaharului este nevoie sa adaugati in cutia in care il tineti un baton de vanilie sau un baton de scortisoara.