x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Căpşunele, briliante cu frunze verzi

Căpşunele, briliante cu frunze verzi

de Maria Belu    |    14 Mai 2008   •   00:00

Foarte apreciate de europeni, căpşunele, care se dovedesc a fi un elixir al tinereţii veşnice, nu s-au bucurat dintotdeauna de acest statut. În secolul al XII-lea, o călugăriţă, Saint Hildegard von Binger, a declarat că aceste fructe nu sînt bune pentru a fi mîncate, deoarece ele cresc pe pămînt împreună cu şerpii, iar aceştia se învîrt pe lîngă ele. Vorbele ei au influienţat puternic personalităţile locale, încît aceştia au dat declaraţii care descurajau populaţia să mănînce căpşune. Printre europeni, acest crez a dăinuit cîţiva ani buni.



Foarte apreciate de europeni, căpşunele, care se dovedesc a fi un elixir al tinereţii veşnice, nu s-au bucurat dintotdeauna de acest statut. În secolul al XII-lea, o călugăriţă, Saint Hildegard von Binger, a declarat că aceste fructe nu sînt bune pentru a fi mîncate, deoarece ele cresc pe pămînt împreună cu şerpii, iar aceştia se învîrt pe lîngă ele. Vorbele ei au influienţat puternic personalităţile locale, încît aceştia au dat declaraţii care descurajau populaţia să mănînce căpşune. Printre europeni, acest crez a dăinuit cîţiva ani buni.

Eforturi sporadice de cultivare a căpşunilor au existat pe la 1300, prin plantarea cîtorva tulpini de fructe sălbatice. Mai tîrziu, pe la 1368, regele Charles al V-lea a cultivat în grădinile sale pariziene, de la Luvru, 120 de tulpini de căpşuni, iar cîţiva ani mai tîrziu, ducele şi ducesa de Burgundia au sădit plantele în grădinile lor de lîngă Dijon.

În 1560, Bruyerin-Champier, fizicianul regelui Henry al IV-lea, scria că englezoaicelor le plăceau căpşunele cu frişcă atît de mult, încît au început să crească aceste fructe în propriile grădini. Aşa a început cultivarea căpşunilor sălbatici în Europa. În această perioadă, multe cărţi despre horticultură au asigurat informaţii despre cultivarea acestor minunate fructe, aşa încît producţia lor în particular crescuse faţă de numărul lor în sălbăticie.

Răsfăţ cu căpşune

Proprietăţile cosmetice ale fructului sînt deja recunoscute. Măştile antirid pe bază de căpşune, care pot fi aplicate cu succes şi acasă, au un efect miraculos asupra tenului care va arăta mai tînăr, mai luminos şi mai odihnit.
Madame Tallien, figură importantă a Revoluţiei franceze, obişnuia să pună cîteva căpşune în apa de baie, pentru a-şi păstra pielea fină şi strălucitoare. Legenda povesteşte şi despre ritualurile de iubire. Se spune că e bine să ai grijă cu cine împarţi o căpşună dublă. E predestinat ca cei care o împart să se îndrăgostească. Din cauza culorii de un roşu aprins şi a formei de inimă, căpşunele erau simbolul zeiţei iubirii, Venus.

Se spune că cea de-a doua soţie a lui Henry al VIII-lea, Ann Boleyn, era vrăjitoare, pentru că avea un semn din naştere în formă de căpşună.


Şarlotă de iaurt cu căpşune

Se pun în blender două gălbenuşuri, două linguri de miere şi se amestecă bine. Se mai adaugă cîteva căpşune, un borcan mic de iaurt, zeama de la o jumătate de lămîie şi se mixează. Se serveşte imediat.


Shake cu ananas şi căpşune

Ingrediente: o cană de lapte, o cană de căpşune, o cană de ananas tăiat bucăţi, o jumătate de cană de iaurt degresat, o linguriţă de zahăr, patru cuburi de gheaţă.
Preparare: Toate fructele se pun în blender şi se mixează, apoi se adaugă şi gheaţa şi se bate încontinuu pînă cînd băutura se îngroaşă uşor.


Băutură de căpşune

Se aleg căpşunele, se presară cu zahăr şi se pun la frigider. Se bat albuşurile spumă şi se adaugă treptat zahărul pudră, bătînd mereu. Se pun căpşunele (se păstrează cîteva pentru decor), se amestecă şi se bat spumă. Se aşază în cupe şi se decorează cu căpşunele păstrate.


Spumă de căpşune

Se spală căpşunele bine sub jet de apă şi se pun într-un castron, apoi se adaugă zahărul şi albuşurile (care trebuie să fie foarte proaspete, deoarece se folosesc crude) şi se bat bine cu mixerul pînă ce capătă consistenţa iaurtului. Se toarnă spuma obţinută într-un pahar mare, se ornează cu cîteva căpşune şi se serveşte rece.

×
Subiecte în articol: capsune caiet de retete căpşunele