Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Potrivit cumvaplace.ro, băuturile mai mult sau mai puțin alcoolizate au însoțit omenirea de-a lungul istoriei dintr-un motiv foarte simplu: apa nu era cea pe care o bem noi astăzi. După ce omul a început să își construiască așezări tot mai complexe, apa a devenit aproape de nebăut, așadar aveau nevoie de soluții.
Imediat ce oamenii au descoperit că fermentația poate fi folosită și în favoarea lor, deși de obicei lucra în defavoarea acestora stricându-le alimentele, au început să se folosească de ea pentru conserve. Și primele care ne vin în minte sunt murăturile, procesul rămânând neschimbat până astăzi, deși a fost industrializat.
În istorie pot fi identificate 5 băuturi fermentate inventate de foarte mult timp, iar pe unele dintre acestea noi le redescoperim, de fapt, astăzi. Acestea sunt berea, sake-ul, miedul, vinul și cidrul.
Cea mai veche băutură alcoolică confirmată datează din aproximativ 7000-6600 a.Chr. și urmele ei au fost descoperite în China (provincia Henan). Oamenii făceau o băutură din struguri sălbatici, păducel, orez și miere. Descoperirea a fost făcută prin analiza reziduurilor din interiorul vaselor de fermentație antice.
Locul de naștere al cidrului este atribuit Marii Britanii. Totuși, arheologii au descoperit rămășițe carbonizate de mere în Podișul Anatoliei încă din 6500 a.Chr. Un măr care a căzut din copac va începe în mod natural să fermenteze, prin urmare se poate presupune că acolo unde sunt mere, a existat din întâmplare o formă de cidru. Asta în condițiile în care se pare că oamenii au fost destul de deștepți pentru a profita de tot ceea ce le-a oferit natura și mediul în care trăiau.
În mod tradițional, englezii și francezii au ceva de împărțit și în ce privește cidrul. Pentru că și francezii îl produc și sunt chiar zone (Normandia, Bretania) unde băutura este protejată la nivel european. În istorie, geograful grec Strabon menţionează abundenţa de meri din Galia şi descrie pentru prima dată existenţa unei băuturi asemănătoare cidrului. Iar acest lucru se întâmpla în sec I a.Chr.
După ce normanzii au invadat Marea Britanie în 1066, fabricarea cidrului s-a îmbunătățit. Mai mult ca sigur pentru că le-au adus rețeta lor de fabricare. Au plantat livezi și au adus cu ei o tehnologie de presare mai bună. Producția comercială a cidrului a crescut în Anglia în timpul secolelor al XV-lea și al XVI-lea, precursoare ale epocii de aur a cidrului. Cum războaiele vremii, mai ales cu Franța și Spania, îngreunau sau chiar blocau importurile de vin, distilate sau sherry în Anglia, insularii au decis să experimenteze mai mult cu cidrul, inclusiv polenizarea încrucișată a speciilor de mere și utilizarea sticlei și plută.
Citește pe Antena3.ro
În timpul războaielor napoleoniene (1792-1815), livezile de mere au fost neglijate și s-au pierdut soiurile originale. Dar mijlocul secolului al XX-lea a revigorat producția, iar consumul de cidru a devenit la modă. Cidrul este a doua cea mai consumată băutură în Franța, după vin.
Astăzi asistăm la o revenire la stilurile străvechi de fabricare a cidrului de către producătorii artizanali. Ei folosesc soiuri vechi de un secol și fermenti sălbatici pentru a produce tipuri de cidru complexe și interesante.
Fabricarea de bază a cidului este un proces destul de simplu. Fructul este măcinat pentru a produce tescovina, care se presează exact ca la fabricarea vinului, pentru a se extrage sucul. Lichidul trece apoi prin procesul de fermentare și rezultă cidrul.
Speciile de mere pentru fabricarea cidrului nu sunt însă dintre cele pe care le-am cumpăra de pe tarabele din piață. Pot fi astringente, amare și taninice. Dar ce nu e bun de mâncat, cu puțină inventivitate, poate fi bun de băut, se pare.
Temperatura de servire pentru cidru este între 4-10°C, în funcție de gradul de alcoolizare. Ca și vinul, temperatura ideală depinde de corpul și stilul cidrului. De exemplu, dacă un cidru ușor este prea rece, aromele sale delicate vor fi greu de descifrat.
De asemenea, pentru a degusta cidrul așa cum se cuvine, este important și paharul. Este de preferat unul generos, pentru a putea amesteca cidrul pentru aerare, ca și la vin. Iar un pahar cu picior este, de asemenea, recomandat, pentru că altfel, tot ca și vinul, cidrul se va încălzi în mână.
Și tot ca și vinul, cidrul nu este doar pentru băut, ci și pentru a prepara diverse mâncăruri, fiind specific atât bucătăriei franceze, cât și celei britanice.
În Franța, carnea de iepure, de porc, piept de rață sau friptura de vită sunt extrem de populare cu sos de cidru sau marinate în cidru înainte de a fi gătite. Britanicii îl preferă cu carne de pui, cu cârnați, în gravy-ul pentru friptura de vită, la gătitul peștelui ori a midiilor, dar și cu carne de vânat. Sigur, ei îl folosesc și la tradiționala supă franțuzească de ceapă, pe care cred că, astfel, o ”englezesc” puțin. Și recomandă folosirea cidrului la friptura de curcan de Crăciun. Pentru ei, cidrul se potrivește perfect cu condimentele care te încălzesc, cu fructele de iarnă (gutuile și merișoarele).
