În zilele de 25 şi 26 ianuarie, în cadrul salonului SIRHA, de la Lyon, s-a desfăşurat Cupa Mondială a Patiserilor 2009. Concursul a fost iniţiat acum 20 de ani de către Gabriel Paillason şi se desfăşoară o dată la doi ani.
La eveniment au participat 22 de patiseri din Argentina, Belgia, Brazilia, China, Coreea de Sud, Spania, Statele Unite, Finlanda, Franţa, Ungaria, Italia, Japonia, Liban, Malaysia, Maroc, Mexic, Ţările de Jos, Polonia, Rusia, Singapore, Taiwan şi Tunisia, care au impresionat publicul şi juriul prin creativitate.
Preşedintele de onoare al juriului din acest an a fost Pierre Hermé.
Bogăţie naţională
Timp de zece ore, patiserii au preparat în faţa publicului entuziast dulciuri excepţionale care au ilustrat bogăţia patrimoniului gastronomic naţional. Au realizat deserturi din ciocolată, îngheţată cu fructe şi trei sculpturi (din îngheţată, ciocolată şi zahăr). Cupa a fost câştigată de patiserii francezi, împreună cu 12.000 de euro, locul al II-lea a fost ocupat de bucătarii italieni, care au primit 7.000 de euro, iar locul al III-lea l-au obţinut patiserii belgieni, alături de 4.000 de euro. La împlinirea celor 20 de ani de la iniţierea concursului, a fost pregătit şi un desert inedit, pentru care au muncit 30 de patiseri din lumea întreagă.Citește pe Antena3.ro