x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Condiment tropical

Condiment tropical

de Simona Chiriac    |    18 Ian 2006   •   00:00
Condiment tropical
DICTIONAR GASTRONOMIC
Nucsoara este samanta aromata, folosita drept condiment, a unui arbore tropical (myristica fragrans). Acest arbore, nucsorul, este tot timpul verde si are nevoie de nu mai putin de 8 ani pentru a da roade. Fructul este lemnos, iar dupa recoltare este lasat sa se usuce timp de doua luni. Apoi se desface fructul pentru a scoate la lumina samanta (nucsoara) acoperita cu o membrana rosie. Dupa ce a fost macinata, nucsoara incepe sa-si piarda din parfum si din gust.

Asa ca cel mai bine este sa o macinati acasa, chiar inainte de a o folosi in prepararea mancarurilor. Dintr-un fruct rezulta doua-trei lingurite cu nucsoara macinata.

ISTORIE. La inceput, acest condiment se obtinea doar din insula Banda din Indonezia. Navigatorii portughezi au adus-o si in Europa, unde a fost apreciata pentru proprietatile sale tonice si vindecatoare. In Evul Mediu se credea cu tarie ca nucsoara poate provoca avortul sau vindeca ciuma. Bineinteles ca nici una dintre variante nu era adevarata. Totusi, in secolul al XIV-lea, o jumatate de kilogram de nucsoara valora cat trei oi sau vaci. Mai mult, olandezii au initiat un razboi sangeros pentru a controla productia de nucsoara din India Orientala. Ei vor pastra monopolul comercializarii acestui condiment pana in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

In bucatarie se foloseste la prepararea sosurilor (bechamel, a celor pe baza de ceapa sau lapte), a fructelor coapte, a cremelor de oua, a pastelor sau a legumelor (in special atunci cand este vorba de spanac).

Atentie insa, nucsoara trebuie folosita cu masura. Consumul a doar trei fructe provoaca halucinatii, ameteli, stari de voma si blocarea sistemului circulator in doar sase ore. Consumul unei cantitati mai mari poate duce chiar la deces.

BRIOSE CU NUCSOARA

  • INGREDIENTE: 500 g faina, 8 linguri cu zahar, doua lingurite cu praf de copt, o jumatate de lingurita cu bicarbonat, un praf de nucsoara, cuisoare, un ou, 125 g unt, doua banane, 5 linguri cu ulei.
  • PREPARARE: Intr-un vas se amesteca faina, zaharul, praful de copt, bicarbonatul de sodiu, nucsoara si cuisoarele. Separat, se bate oul si se adauga untul, bananele taiate marunt, uleiul si se pune peste faina. Se amesteca pana cand ingredientele uscate s-au inmuiat. Formele pentru briose se tapeteaza cu hartie de copt si se umplu doua treimi cu aceasta compozitie. Se coc in cuptorul preincalzit, la foc potrivit, timp de 10-15 minute. Se scot imediat din forme si se servesc calde.

    PRAJITURA CU NUCSOARA

  • INGREDIENTE: 500 g zahar brun, 500 g faina, nuci, 120 g unt, un ou, 250 ml smantana, un praf de copt, o lingurita cu nucsoara, nuci.
  • PREPARARE: Se amesteca zaharul, faina si untul. Intr-o tava se pun doua cani din aceasta compozitie si se uniformizeaza. Praful de copt se dizolva in putina smantana. In restul de compozitie se incorporeaza oul, smantana si nucsoara. Apoi se asaza deasupra blatului. In cele din urma se presara nuci tocate. Se coace in cuptor, timp de o ora, la foc mic.
  • ×
    Subiecte în articol: nucsoara