Copiii sunt întotdeauna pe primul plan în orice colţ de lume. Dorinţele, speranţele şi bunăstarea lor vor constitui mereu un subiect ce nu poate fi lăsat deoparte. Iar când copiii au probleme, cu atât mai mult. La acest lucru s-a gândit şi Excelenţa sa doamna Chantipha Phutrakul, reprezentantul Regatului Thailandei în Bucureşti, când a oferit în luna decembrie a anului trecut Fundaţiei „Healt Aid Romania”, o donaţie în valoare de 10.000 de lei. Aceşti bani au fost strânşi de Ambasada Thailandei în cadrul evenimentului Thai Cultural Festival, desfăşurat în septembrie 2010. Fundaţia Umanitară „Healt Aid Romania” oferă servicii directe copiilor şi tinerilor infectaţi cu HIV/ SIDA şi familiilor acestora, fiind prima organizaţie de acest fel care a pus mai presus de orice copiii, oferindu-le acestora nu o cameră rece de spital, ci case de tip familial.
Festivalul thailandez, bucuria simţurilor
Acest eveniment a putut avea loc datorită bunei înţelegeri dintre partea thailandeză, reprezentată de Ambasada Regatului Thailandei la Bucureşti şi partea română, adică Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Satului „ Dimitrie Gusti”, precum şi a Jurnalului Naţional, care a dus o campanie de presă puternică pentru informarea populaţiei asupra tradiţiilor şi obiceiurilor thailandeze. În cadrul acestui eveniment locuitorii Capitalei s-au putut delecta cu variate feluri de mâncare sau băuturi din fructe preparate de bucătarii thailandezi, dar au descoperit şi modul în care se realizează obiectele tradiţionale thailandeze, au admirat măiestria dansatorilor şi actorilor teatrului thailandez.
Decembrie cu fast
Decembrie este ultima lună din an, dar este o lună plină de fast, de culoare, de lumină. Este luna în care oamenii din întreaga lume se gândesc la cei apropiaţi, dar şi la cei care, dintr-un motiv sau altul, nu au şansa de a se bucura de Sărbătorile de iarnă. Un motiv în plus îl constituie faptul că la începutul lunii decembrie se sărbătoreşte ziua Majestăţii Sale Regele Bhumibol Adulyadej, care a fost întotdeauna un exemplu de excepţie pentru supuşii Săi.