Crasmarul Mos Pascali - Oameni politici, scriitori, ziaristi ai vremii au gustat din pelinul carciumarului

Licoarea bahica, in acest loc de petrecere, nu se servea niciodata cu gheata, ci se bea proaspat din butie. De cate ori era nevoie se aducea din pivnita, doar cu ulcica.

Carciumile si carciumarii de odinioara... Se spune ca Bucurestii au avut multe carciumi. Catastihul patentarilor din anul 1832 mentioneaza ca breasla cea mai mare a Capitalei era alcatuita din carciumari, rachieri si cofetari. Cam peste patru sute la numar. Iar conform unei statistici, din anul 1860, numarul carciumarilor ajunsese la 1403.

"Vana de bou", "Tipa-n drum", "Falca de magar", "Mitu Carpa-n nas", "Ionica Lungu", "State Scorteanu", "Tranca Temelie", "Jean de la Obor" sunt cateva din sintagmele pitoresti dupa care se identificau carciumarii din mahalalele Bucurestilor. Cronicarii timpului, ziaristi sau scriitori nu-i puteau omite din reportajele sau "istoriile" despre urbe. C. Constantinescu, ziaristul ramas notoriu datorita pseudonimelor sale, C. Cosco sau Costache Glumici, in volumul aparut in editura ziarului Universul "Cand era bunica fata... ", isi aminteste, creionand un semnificativ portret de carciumar al vremii sale, de "Mos-Pascali". Dar, mai bine, sa citam din editia a II-a, aparuta in anul 1942, a acestei savuroase carti de amintiri: "Ca Mos Pascali, n-au mai fost decat doi in Bucurestii de odinioara. Ii stia toata lumea pe vremea aceea si auzisem si eu de ei. Unul era Mos Pascali, altul Gherghiceanu, pe la "Zece mese" (n.n. - din Calea Mosilor, spre Foisorul de Foc, o strada cu acest nume, pe care putini din locuitorii ei ii stiu semnificatia, marcheaza existenta carciumii) si mai tarziu unul, Cantili, prin Batiste."

FAIMA. Cine era Mos Pascali? Un macelar. Incepuse sa faca negot pe vremea cand negustorul care dadea lipsa la cantar era purtat prin piata, in vazul tuturor, cu bucata de carne (sau alt produs) atarnata la gat. Cel care aplica acesta pedeapsa era capitanul de agii, Costache Chioru. Sediul Agiei (Politiei), unde erau "intervievati" musteriii capitanului, se afla vizavi de actuala biserica Zlatari, unde acum este cladirea (atipica zonei) unui centru comercial. Constatand ca meseria de "casap" nu mai era rentabila, se hotareste sa se lase de macelarie si sa se apuce de carciumarie. Zis si facut. Cu ajutorul lui Hagi Ghita Fagadau (un breslas potentat al vremii) isi deschide, pe strada Romana (azi Str. M. Eminescu), intr-o casuta a bisericii Dichiu, o carciumioara. Datorita sugubatului crasmar, in scurt timp devine unul din cele mai cautate locuri de petrecere din oras. Se spune ca "mesele de lemn din pravalioara lui, frecate cu moloz, erau ca laptele, iar cuiele, tot de lemn, pareau ca de argint. Toiurile de tuica le tinea pururea astupate cu hartie, sa nu dea praful sau musca".

CU GHEATA

Vinul nu il servea niciodata cu gheata, deoarece spunea ca "ghiata raceste stomacul, iar vinul trebuie sa se bea proaspat din butie". "Zeama de struguri" o pastra in pivnita si de cate ori era nevoie, aducea vinul, doar cu ulcica. De ce? Pentru ca, zicea Mos Pascali, sfanta licoare din mosi-stramosi se bea cu cana de pamant. Cat cereai atat aducea. Cand clientul "depasea masura" nu mai primea vin chiar daca l-ar fi platit boiereste. La vin nu dadea alt mezelic decat "covrigei de la biserica". Spunea ca se face murdarie "in local". Calitatea "pelinului" lui Mos Pascali a facut ca pana si un ascet, omul politic D.A. Sturdza, sa-l deguste. Caragiale, D.Onciul, Al. Ciurcu, G.D. Pallade, Mihail Sadoveanu sunt doar cativa dintre "recidivistii" restaurati de Mos Pascali.