x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cristi Minculescu va fi operat mâine

Cristi Minculescu va fi operat mâine

23 Mar 2009   •   00:00
Cristi Minculescu va fi operat mâine

Solistul trupei Iris, va fi operat mâine dimineaţă, într-o clinică din Germania, unde îi va fi transplantată o parte din ficatul soţiei sale, a declarat pentru Mediafax Cosmin Nicoară, managerul formaţiei.

"Cristi se simte bine. E foarte în regulă, mai ales că la operaţie va participa şi profesorul Dorel Săndesc, care l-a urmărit în România", a mai spus Nicoară, adăugând că solistul trupei Iris are o stare psihică bună. Cristi Minculescu a plecat în Germania săptămâna trecută. În vârstă de 50 de ani, el suferă de o boală ereditară, polichistică hepato-renală, moştenită de la tatăl său. Această boală se caracterizează prin apariţia în ficat şi rinichi a unor chisturi, care evoluează şi care pot duce la afectarea funcţiilor organelor. Cosmin Nicoară a mai spus că, după operaţie, Minculescu va trebui să rămână în spital între trei şi patru săptămâni, apoi va reveni acasă, unde va continua recuperarea timp de aproximativ două luni, urmând ca apoi să reintre într-un ritm normal de viaţă.

La începutul lunii, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a anunţat că ministerul va plăti costul intervenţiei, adică 47.000 de euro, restul urmând să fie suportat de familie. La rândul său, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), profesorul Irinel Popescu, autorul primului transplant hepatic din România, cel care a realizat toate tipurile de transplant de ficat de la donator cadavru sau în viaţă, a explicat că a fost de acord ca Minculescu să fie operat în Germania, în urma unei discuţii confidenţiale cu artistul. Totodată, el a confirmat că operaţia este mai ieftină în Germania.

×
Subiecte în articol: vedete