Nu pentru ca zvonurile rautacioase spun c-as fi gras si de-aia ma dor genunchii sau pentru ca - pe principiul "fa ce zice popa, nu ce face el" - ma duc sa vad daca doctorul imi spune sa ma las de fumat, in timp ce-si aprinde o tigara, am plecat in faptul serii spre profesorul Andrei Firica.

Pentru ca nu-i nici fumator si nici popa (chiar daca popular se spune ca-s lucruri pe care numai popa le mai poate vindeca!). Cu genunchii, e drept, am nimerit-o. Ortopedic vorbind. Dar cum nici maseaua nu te mai doare o data ce te-ai asezat pe scaunul dentistului, la vremea la care ajung sa-i sun la usa ma simt usor ca un fulg si capabil sa-nfrunt cel mai aprig atlet.

De dragul artelor

Am spus ca m-as lua la tranta pana si cu Hercule? Da, dar nu pe stomacul gol...
"Eu nu sunt «un gourmand»", imi intoarce vorba domnul profesor de cum indraznesc sa deschid gura. "Mai degraba «un gourmet»", adauga si stabileste cartierul general al conversatiei noastre invitandu-ma sa-i stau alaturi pe-un fotoliu in fata masutei joase din sufragerie. "Exista deci, dupa parerea mea, o ratiune solida in spatele expresiei «arta culinara»", continua. "Am o stima deosebita pentru marii bucatari si consider ca nu se deosebesc cu nimic de marii artisti. Din pacate, singura tara care realmente ii apreciaza, prin traditie, pentru ceea ce sunt este Franta. Exista si acolo, fara indoiala, bucatarie proasta, dar «la haute cuisine» tot acolo s-a nascut! Asa ca... Am avut ocazia sa traiesc pe pielea mea aceasta realitate cu ocazia unui premiu care mi-a fost acordat acolo. Dupa ceremonie, am fost invitat la o masa absolut deosebita, intr-un restaurant de mare lux. Patronul, care era bineinteles si bucatar, a aparut in mijlocul nostru, stralucitor in uniforma lui alba, cu boneta inalta perfect scrobita. Nimic deosebit pana aici, asta daca nu consideram simpla lui aparitie ca un lucru iesit din comun. Dar la rever purta un insemn cu drapelul francez. N-am pus intrebari, dar ulterior am aflat ca acest insemn nu au dreptul sa-l poarte decat cei care primesc titlul de «Tr...sor de France». Asta spune totul!".

Sa mancati bine!

Ora cafelei a trecut de mult, dar imi gasesc refugiul in ceasca preventiv asezata de doamna casei inainte-mi. Viata de artist. Cafeaua la opt seara, iar cina... mai spre ziua. Uite un subiect bun de discutat. Medical vorbind.

"Cand vorbesti despre mancarea ca o arta culinara, te gandesti la gustul alimentului, dar si la prezentarea lui. E ca si la cucoanele care te atrag de la prima vedere, dar si pacalesc adeseori, prin machiaj si toalete. Cu toate astea, este deja stiintific dovedit ca, atunci cand mancarea este prezentata frumos, si digestia se face altfel" Andrei Firica medic

"Dar Franta este departe", nu ma lasa sa-mi strecor subtila intrebare domnul profesor. Poate ca-i mai bine. "Si oricum potentiala noastra invidie nu-si are rostul", adauga. "Se poate manca si aici, la noi, la fel de bine si intr-o atmosfera la fel de rafinata. Trebuie doar sa stii ce si cum sa faci ca sa obtii asta, chiar si la o masa obisnuita in familie. Pentru ca, din pacate, la noi inca domina mentalitatea ca «a manca bine» e echivalent cu «a manca mult». Trecand peste tarele de ordin istoric, mitul congelatorului plin, spre exemplu, mancarea este ca si vinul. Daca il dai pe gat ca un betiv si nu-ti pasa decat de alcoolul pe care il contine, ai pierdut tot ce e mai bun. Daca nu, atunci mananca incet, pentru a te bucura de fiecare inghititura".

Iar cum senzatia de saturatie apare abia in 20 de minute, nici nu trebuie sa mananci prea mult, incerc eu sa-mi dau singur sfaturi. "Tu trebuia sa dai la medicina", glumeste cu mine domnul profesor. E semn ca putem destinde atmosfera si sa ne retragem in bucatarie. Schnautzerul urias al familiei, care ne-a tinut companie pana acum lungit la picioarele noastre, se declara nemultumit, dar n-am ce-i face. As fi vrut sa-i spun ca viata e un sir de renuntari si c-ar trebui sa-nvete sa se resemneze... Dar ca sa simplific lucrurile, il urmez fara o vorba pe doctorul Firica in bucatarie.

Critica gastritei pure

Si bine am facut. Caci, "din pacate, realitatea este ca romanii nu stiu sa manance", aflu (de parca gastrita mea nu-mi povesteste de ani buni despre asta!). "Dar nu este vina lor", continua profesorul. "Am fost o tara aproape in permanenta saraca din o mie si unu de motive pe care nu trebuie sa le mai explic. Iar omul sarac are tendinta sa manance mult o data, ca nu se stie cand va mai manca, si prefera mancarurile satioase, care sa-i umple stomacul. E una dintre explicatiile care se dau atunci cand ne intrebam de ce la noi se mananca mai multa paine. Astfel, s-a si incetatenit o bucatarie foarte grea. Ea este efectul. Mentalitatea romanului se vede la masa. Intotdeauna, gazda va oferi mai mult decat s-ar manca in mod normal, ca un semn de respect pentru cel pe care-l are musafir. Dar este o enorma greseala. Toti suntem expusi pacatului. Si atunci cand ti se ofera o masa imbelsugata, esti tentat sa mananci din toate, iar asta nu este de fel sanatos". Si, argument final salvat din atmosfera glaciala a frigiderului, imi ofera un bol cu salata. Quod erat demonstrandum.

Daca m-am codit? Nicidecum. Dar nu ti-am pastrat o inghititura, ca esti perfect capabil sa te descurci si singur!

Urgente gastronomice "Din punct de vedere medical, majoritatea meselor pe care le organizam noi, romanii, sunt niste dezastre! Toata lumea stie ce se intampla de Craciun sau de Revelion. Televiziunile deja au invatat lectia si-si posteaza din timp carul de transmisiuni la Spitalul de Urgenta. Mi-aduc aminte ca, dupa ce-am terminat facultatea, am lucrat la tara o perioada, la Vintila Voda, in judetul Buzau. Si-am fost invitat la moasa satului. Noi, doctorii, faceam deja parte dintre «notabilitatile» satului. Mare lucru nu-mi mai amintesc, in afara de disconfortul inghesuielii intr-o camera in care eram adunati de doua ori mai multi oameni decat am fi putut normal incapea si de aspectul mesei care, dupa cateva ore, cand m-am ridicat sa plec, arata ca neatinsa, atat de multa mancare se aducea permanent. Am apreciat si eu, fireste, efortul lor, mi-am dat seama ca era un gest de pretuire si de ospitalitate, dar, privind prin prisma celor spuse mai sus, deloc de recomandat!"

Salade Auvergnante Daca esti ocupat sau pur si simplu fara chef de gatit, strica totusi 10-15 minute, nu mai mult, adunand laolalta, in frateasca adunare, trei salate verzi, 300 g bacon, 300 g cascaval, 300 g alune descojite sau miez de nuca, 100 g ceapa, 150 ml ulei de arahide, 150 ml otet si o jumatate de mar mai bine crescut. Spala salata si curat-o, taie cubulete cascavalul si baconul si toaca ceapa marunt. Marul, curatat, trebuie supus aceleiasi geometrii in spatiu. Pune salata intr-un bol, adauga toate cele pregatite deja si alunele sau nucile (zdrobite, nu macinate), apoi uleiul si otetul. Potriveste de sare (si piper de-ti place) si las-o sa se odihneasca la rece zece minute.